Alimente care te deprima. Stai departe de ele! - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Alimente care te deprima. Stai departe de ele!

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Alimentatie sanatoasa » Alimente care te deprima. Stai departe de ele!
Alimente care te deprima

Stiati ca exista o legatura directa intre dispozitia pe care o avemtoanele, starile, cu alte cuvintesi alimentele pe care le mancam? Nu ne prea gandim la o asemenea legatura, insa ea exista. Sunt ceea ce specialistii numesc „mood foods” – mancare de stare.

 

Da, mancarea influenteaza starea noastra de spirit, nu este nicio indoiala, din pricina proceselor ce se petrec in creier la nivel de celule si neurotransmitatori. Indiferent ca ne pricepem sau nu la aceste detalii, e important sa retinem care sunt starile generate de care alimente.

 

Legumele si fructele calmeaza

Mancarea care are un nivel glicemic scazut, (legumele, fructele, cerealele integrale), are un efect relaxant asupra starii noastre de spirit din cauza ca nu produce variatii prea mari asupra nivelului de zahar din sange si deci organismul nu secreta hormoni de stress.

 

 

Sucurile acidulate si bomboanele tulbura starea de bine

Zaharul continut in produsele din comert, cum ar fi bauturile carbogazoase, glazuri de prajituri, toate dulciurile rafinate, cauzeaza fluctuatii in dispozitiile noastre din pricina nivelului de zahar din sange pe care ele il dau peste cap. Glicemia creste foarte mult apoi scade brusc si te lasa intr-o stare de iritare si nemultumire. Acest efect nociv poate fi cat de cat diminuat daca respectivele alimente nesanatoase sunt consumate in combinatie cu produse ce contin grasimi sau fibre.

 

 

Alimente de stare de alerta

Unele alimente, asa cum sunt cele ce contin cofeina, baga creierul in viteza, adica il trezesc brusc, punandu-l la treaba. Acest stimul este benefic cand avem nevoie sa fim treji sau sa invatam. Insa, cand vrem sa ne odihnim sau sa ramanem calmi in situatii tensionate, cofeina nu ne ajuta deloc.

 

 

Mancare pentru fericire

Unora ciocolata le da o stare de bine, din pricina endorfinelor eliberate in organism. Altora, laptele, puiul, bananele si legumele cu frunze verzi le produc stari placute din pricina substantelor continute, ce genereaza in creier efectele respective. O placere dulce este ciocolata. Vestea buna este aceea ca ciocolata are proprietati nutritive mai mari decat ne imaginam. In functie de tipul ei, ciocolata e o excelenta sursa de fier, zinc, calciu, potasiu, magneziu si flavonoizi. Untul de cacao este metabolizat de corp ca o grasime monosaturata sanatoasa. Iar cand mancam ciocolata, suntem si fericiti, ne satisfacem si pofta de dulce si ne alegem si cu suficiente substante bune pentru corp.

 

 

Mancare ce ne intristeaza

Unii oameni se simt tristi dupa o mancare bogata in grasimi sau in zahar. Fiecare dintre noi avem propriile conexiuni intre mancare si starea de spirit, asa ca ne ajuta sa observam ce stari avem dupa fiecare aliment, ca sa mancam doar alimentele care ne fac fericiti si sa le evitam pe cele ce ne darama.

 

In cazul copiilor, parintii trebuie sa devina detectivii legaturilor intre mancare si starea copiilor lor.

 

Specialistii de la askdrSears.com ne sfatuiesc sa urmam acesti pasi pentru a depista conexiunile dintre alimente si dispozitia copiilor:

  1. Timp de o saptamana, ne notam zilnic ce mananca copilul si cand mananca.
  2. Ne notam cand apar probleme de comportament, stari proaste sau iritabilitate.
  3. Dupa o saptamana, analizam ce am notat si gasim conexiunile dintre ce a mancat si ce stari a avut copilul. Apoi decidem ce modificari in alimentatia sa putem face ca sa ii imbunatatim starea de spirit acolo unde este cazul.
  4. Continuam sa tinem aceasta evidenta a alimentelor si a dispozitiilor copilului pentru a vedea daca am reusit sa generam imbunatatiri.

 

Fiecare om are propriile sale alimente de stare. Daca vrem sa folosim mancarea inteligent, spre beneficiul nostru, acum ca stim aceste informatii, ne putem analiza propria conexiune alimente-stari, ce ne ridica, ce ne doboara, ce ne inveseleste, ce ne face tristi.

 

Tie ce alimente iti provoaca o stare proasta si care dintre ele te umplu de buna dispozitie?

Data articol: 28/08/2018