Bebelusi. Ghid complet pentru parinti in primul an de viata al bebelusului. Tot ce ai nevoie sa stii - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Bebelusi. Ghid complet pentru parinti in primul an de viata al bebelusului. Tot ce ai nevoie sa stii

Sfatulparintilor » Bebeluși » Bebelusi. Ghid complet pentru parinti in primul an de viata al bebelusului. Tot ce ai nevoie sa stii
bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - mother-and-child-2087679_1920

Bebelusi. Lunga asteptare a luat sfarsit. Nou nascutul tau este in siguranta in bratele tale. Poate ca nu arata atat de perfect pe cat ti-ai imaginat, dar sentimentele tale de entuziasm si fericire pot domina pe cele de oboseala, durere si stres post-nastere.

Inainte de toate este bine sa stii ca primele sase saptamani cu bebelusul tau sunt atipice si te vor confrunta cu experiente unice pentru care este bine sa fii pregatita. Pe cat de solicitanta este perioada, pe atat de repede va trece si vor urma noi si noi provocari: colici, se hraneste sau nu se hraneste suficient? Se dezvolta sau nu se dezvolta suficient, programul de somn? Cu ce-l imbraci in primele zile si dupa aceea? Cand si cu ce se incepe diversificarea? Cand apar primii dinti? Care sunt situatiile de urgenta? Cand trebuie sa te ingrijorezi si cand nu.

Va prezentam mai jos un ghid complet pentru proaspetii parinti care dezvolta pe larg fiecare provocare de la venirea pe lume a bebelusului lor.

bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - chlidrens-2360630_1920

Bebelusi. Primele sase saptamani

Lunga asteptare a luat sfarsit. Nou nascutul este in siguranta in bratele tale. Poate ca nu arata perfect cum ti-ai imaginat. Dar sentimentele tale de entuziasm si fericire pot domina pe cele de oboseala, durere si stres post-nastere iar trairile maternitatii bat la usa.

Cu toate acestea, este bine sa stii ca primele sase saptamani cu bebelusul tau sunt atipice. Te vei confrunta cu experiente unice pentru care este bine sa fii pregatita. Pe cat de solicitanta este perioada, pe atat de repede va trece!

Prima impresie

Asteptarile tale sa intalnesti acel bebelus superb, rozaliu in obraji nu se vor materializa pana cand copilul nu are cateva luni. La nastere, micutul tau poate arata diferit decat te-ai gandit: poate avea capul alungit (din cauza trecerii prin canalul nasterii), nasul turtit, picioarele mai strambe, chipul incretit sau inrosit si un puf care ii acopera fata. Pe masura ce trec cateva zile si saptamani, puful va cadea si copilul va incepe sa arate asa cum ai visat.

Stari de oboseala

Nu dispera in fata a ceea ce se poate numi un roller coaster de emotii. Zilele si saptamanile dupa nastere vor fi cel putin haotice. Vei fi mereu obosita si dornica dupa un somn bun de o noapte intreaga.
A te simti obosita, stresata, dezamagita si coplesita de noile raspunderi din viata ta pot duce la o forma blanda de depresie. Aceasta se mai numeste si “depresia post-partum” sau “baby blues” si afecteaza o parte din noile mame.

Poti simti anxietate, tristete, lipsa de valoare, iritabilitate, poti avea dureri dese de cap si iti poate veni sa plangi. Aceasta stare poate aparea la o zi sau doua dupa nastere sau peste cateva saptamani. Alti factori care pot duce la aceasta stare de depresie sunt dezamagirea ca ai avut o nastere grea, ingrijorare pentru starea de bine a copilului si neputinta ta sau o continuare a unor dureri de la nastere.

Specialistii spun ca partea cea mai grea a depresiei post-natale dureaza aproximativ sase saptamani dupa nastere.

Tot acesta si timpul necesar uterului sa revina la dimensiunea sa de dinainte de a ramane gravida. Cu toate acestea, nu te astepta la miracole. Nu vine nimeni cu bagheta magica in prima zi dupa cele sase saptamani ca atunci sa ai toate fortele fizice si psihice la cote maxime pentru tine si copilul tau.

Copilul va incepe sa isi ajusteze programul de somn si mancat, asa incat incepi si tu sa iti intri in ritm. Tot atunci, medicul ginecolog iti va confirma ca revii la starea fizica de dinaintea sarcinii.

Medic pediatru pentru copil

Este indicat sa gasesti un bun medic pediatru inainte sa nasti. Dupa ce vei fi acasa cu nou nascutul, la ce program strans vei avea nu iti va ramane timp sa cauti medici buni. Medicul iti va examina copilul la greutate, inaltime, il va asculta la inima si plamani si il va palpa abdominal, iti va da lista de vaccinuri obligatorii precum si optionale. El va urmari evolutia copilului in inaltime si greutate in perioada care urmeaza.

E bine sa stii ca in zilele dupa nastere, copiii pierd 10% din greutatea cu care se nasc, dar o recupereaza repede daca sunt hraniti bine. Aceste masuratori sunt importante pentru ca medicul isi va da seama daca copilul asimileaza suficient din laptele de san; daca acesta nu e suficient de consistent si copilul nu creste in greutate conform graficului, iti va recomanda lapte formula sau alte metode de stimulare a lactatiei proprii.

Ora de hranit nou nascut

Cand alaptezi, poti avea dureri in sani din cauza maririi canalelor sau a sfarcurilor crapate. Nu dispera si invata bebelusul cum sa apuce corect sanul ca impreuna sa va bucurati de experienta alaptarii care leaga pe viata o mama de copilul ei.

Icterul nou-nascutului  

Icterul nou-nascutului nu este o boala, ci mai degraba o situatie fiziologica in care sangele copilului contine prea multa bilirubina. In mod normal, ficatul produce bilirubina care este eliminata prin fecale. Cu toate acestea, in unele cazuri ficatul nou-nascutului nu e suficient de matur si nu poate procesa rapid bilirubina.

Urmareste cu atentie evolutia culorii copilului dupa ce vii cu el acasa de la maternitate. Daca corpul este colorat in galbui, este semnul cel mai clar al icterului fiziologic. Incepe de la crestet si ajunge pana la degetele de la picioare. Culoarea galbena e mai evidenta in contrast cu albul ochilor si sub unghii.

Ca sa verifici icterul, apasa cu gentilete pielea copilului apoi ridica degetul.  Daca pielea unde ai apasat ramane galbuie, e semn de icter. Acesta poate dura in jur de 10 zile. In general, nu e nevoie de tratament pentru icterul fiziologic insa medicul pediatru iti poate da anumite indicatii valoroase cum sa depasesti cu bine si aceasta stare.

bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - baby-1232248_1920

Haine bebelusi. Ce ai nevoie in primele 6 saptamani

Putina organizare si pregatire din avans te vor scuti de multe probleme cu garderoba bebelusului. Asa incat nu e obligatoriu sa astepti pana dupa nastere ca sa mergi la cumparaturi, ci poti incepe sa aduni pas cu pas toate lucrurile de care ai nevoie imediat ce ai aflat care va fi sexul copilului tau.

Cum vei schimba scutecele bebelusului de cateva ori pe zi, e bine sa-i cauti hainute cat mai simple (fereste-te de design-urile complicate!), ca sa-l poti dezbraca usor. In rest, orienteaza-te dupa materiale moi si confortabile, fara etichete sau cusaturi care ar putea irita pielea delicata a micutului.

Citeste aici cum sa-ti imbraci bebelusul vara si iarna.

Cat priveste dimensiunea hainutelor, e greu sa ghicesti cat de mari vor trebuie sa fie, asa ca nu poti decat sa estimezi de ce ar avea nevoie puiul tau. Multor bebelusi le raman mici repede hainutele pentru 0-3 luni, iar altii sunt chiar mai marisori la nastere si trec din prima la hainutele pentru 3-6 luni. Cea mai buna idee este sa cumperi hainute de mai multe marimi si sa le returnezi pe acelea care nu iti trebuie.

Ce hainute sa cumperi pentru bebelus

– Body-uri (5-7 bucati)

Body-urile pentru bebelusi nu sunt altceva decat niste pijamalute mai elegante, fiind potrivite si pentru somn, si pentru joaca. Si fiindca bebelusii dorm mult in timpul zilei, mai ales la inceput, body-urile sunt o alegere foarte convenabila.

– Camasute de corp (4-7 bucati)

Vei avea nevoie de cateva tricouri si bluzite pe gat, insa acestea din urma trebuie sa aiba capse in zona gatului sau sa fie suficient de largi acolo, ca sa poata trece usor peste capul bebelusului. Multe mamici prefera camasutele stil body, cu capse intre picioare, pentru ca asa micutul poate fi schimbat mai usor.

– Pantalonasi (5-7 bucati)

Imbracamintea din doua piese (bluzita si pantalonasi de corp, fara nasturi sau fermoar) e utila atunci cand trebuie sa schimbi o hainuta murdara fara sa „dezasamblezi“ tot costumasul. Cauta pantalonasi cu talia elastica, pentru ca sa incapa mai bine peste scutece si sa se poata largi pe masura ce puiul tau ia in greutate.

– Pulover sau jachetica (1 bucata)

Bebelusilor nu le plac hainutele care se imbraca pe cap, asa ca pentru zilele friguroase cumpara-i un pulover sau o jacheta cu nasturi in fata.

– Pijamalute (4-7 bucati)

Indiferent cat de dragute sunt, evita pijamalutele cu capse complicate sau care necesita ceva efort pentru a fi date jos, altfel vei avea batai de cap la schimbatul scutecelor noaptea!

– Paturici – port bebe wrap (2-3 bucati)

Sunt ca niste saculeti din lana sau bumbac care se trag peste pijamalute ca sa-i tina de cald bebelusului in timpul noptii. Aceste paturici le inlocuiesc pe cele traditionale, care nu sunt recomandate pentru dormit, din cauza riscului de sufocare. S-ar putea totusi sa nu ai nevoie de un bebe wrap. Depinde de anotimpul in care se naste puiul tau si de zona in care locuiesti (daca stai la munte, unde temperatura e mai rece).

– Hainute de iarna

Daca puiul tau se naste iarna, iti va trebui un costumas de lana dintr-o singura piesa, cu care sa-l imbraci cand iesi la aer. Aceste costumase sunt disponibile in multe modele si au adesea gluga. O alta optiune, ca sa eviti hainele groase si care ingreuneaza miscarile bebelusului, este sa-l pui intr-o paturica pentru carucior (tot un fel de bebe wrap, dar ceva mai gros si captusit cu lana), special conceputa sa acomodeze curelele caruciorului sau ale scaunului de masina pentru bebelus.

– Sosete si botosei

Vei avea nevoie de multe perechi de sosetele pentru interior si de cateva perechi de botosei ca sa-i tina de cald la picioruse cand iesiti la plimbare.

– Caciulite (1-3 bucati)

Daca puiul tau se naste vara, va trebui sa-i cumperi o caciulita subtire, cu boruri largi; daca, dimpotriva, se naste iarna, vei avea nevoie de o caciulita calduroasa, din material moale, care sa-i acopere urechiusele.

Cum sa-ti imbraci micutul

Evita intotdeauna hainutele prea stranse in jurul gatului sau care au sireturi si cordoane. Verifica de fiecarea data capsele, nasturii, funditele si alte lucruri decorative, ca sa vezi daca sunt prinse bine. In cazul in care se desprind usor, pot deveni un pericol de inghitire.

Cand iti imbraci bebelusul, asigura-te ca hainele i se potrivesc lui si nu incerca sa-l „inghesui“ intr-un costumas doar pentru ca ti-a placut tie modelul sau culoarea. Desfa la maximum capsele si intinde hainutele la gat, ca sa-i incapa comod pe capsor. De asemenea, baga-ti mana prin maneca si cracul pantalonilor ca sa-i „ghidezi“ manutele si piciorusele.

bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - baby-408262__340

Citeste continuarea: 1 2 3 4

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 14/09/2023