Beneficiile pentru sănătate ale fructului papaya includ combaterea inflamației, vindecarea rănilor mai repede, încetinirea bolii Alzheimer, scăderea riscul bolilor de inimă și sprijinirea sănătății digestive.
Ştim cu toţii că alimentaţia sănătoasă este unul dintre elementele principale ale unei vieţi lipsite de probleme medicale. Însă alimentaţie sănătoasă nu înseamnă doar alimentele care au beneficii pentru sănătate. La fel de important este şi modul în care se gătesc aceste alimente. Dacă nu sunt preparate cum trebuie, aceste alimente îşi pierd din proprietăţile-minune.
Suntem în sezonul răcelilor, iar, organismul nostru are nevoie de un sistem imunitar puternic pentru a putea face față noilor condiții.
Cunoscut în mod obișnuit ca afecţiune a stomacului, ulcerul se dezvoltă în jurul mucoasei stomacului și în partea superioară a intestinului.
Un studiu realizat pe mumiile egiptene, care au examinat fosilele, dar si documentele vremii respective, au descoperit ca tumorile erau rar intalnite in acea perioada.
Cine nu-si doreste sa aiba un coeficient de inteligenta mai ridicat azi decat l-a avut ieri.
Sarea este unul dintre cele mai populare ingrediente din bucatarie. Exista o multime de tipuri de sare, de diferite culori si cu preturi diferite.
Citeste mai departe pentru a afla alte astfel de obisnuinte daunatoare de care trebuie sa scapi urgent.
Exista numeroase dezbateri despre cat de sanatoase sau nesanatoase sunt grasimile si carbohidratii. Insa toata lumea pare sa fie de acord ca proteinele sunt foarte bune si ca aduc numeroase beneficii organismului.
Iti numeri caloriile, ai grija ce mananci, faci si exercitii fizice in majoritatea zilelor si totusi, cand te urci pe cantar acul nu se misca nici cu o gradatie catre greutatea dorita?
Sunt foarte putini oamenii care nu au tinut niciodata o cura de slabire. Iar multe dintre persoanele care tin de obicei cura de slabire mai fac si erori. Iata cele mai frecvente greseli pe care oamenii le fac atunci cand au pornit o cura de slabire, potrivit specialistilor de la prevention.
Sunt mici, aromate, iti albastresc limba si degetele, dar au efecte miraculoase asupra sanatatii noastre datorita bogatiei in nutrienti, vitamine si alte substante benefice noua.
In randurile urmatoare, iti vom vorbi despre cele mai eficiente ceaiuri pentru constipatie, care, adesea, aduc si alte beneficii sanatatii.
Dieta Dukan. Multi oameni vor sa piarda rapid in greutate. Totusi, este greu sa slabesti imediat, dar si mai greu sa mentii noua greutate. Dieta Dukan sustine ca te ajuta sa scapi rapid si permanent de kilogramele in plus, fara sa te infometezi.
Calea pentru un creier care sa functioneze la capacitati ridicate este presarata cu grasimi Omega 3, antioxidanti si fibre. Iata 10 alimente care te fac mai inteligent.
Cura de detoxifiere. Corpul uman are nevoie de detoxifiere pentru a functiona la capacitate optima. Una dintre cele mai bune metode este cura de detoxifiere cu supa.
Retete de Sarbatori Salate. Iata cele mai delicioase retete, trimise de cititoarele Sfatulparintilor.ro pentru sectiunea ReteteleTale.
Cauti niste idei de aperitive festive cu care sa le iei ochii invitatilor de Craciun si Revelion si care sa fie si foarte gustoase? Ai venit unde trebuie!
In general, in timpul sarbatorilor de iarna, multi oameni ajung sa exagereze cu consumul de mancare si bautura, ceea ce nu este deloc benefic pentru sanatate. Acesta este, de altfel, si motivul pentru care o multime de persoane ajung la spital.
Iata 5 alimente care te baloneaza si care te indeparteaza de visul de a avea un abdomen plat, pentru ca grasimile se acumuleaza in zona taliei si sunt mai greu de dat jos.