Cei 3 duşmani ai tinereţii. Tu consumi aceste alimente? - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cei 3 duşmani ai tinereţii. Tu consumi aceste alimente?

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Alimentatie sanatoasa » Cei 3 duşmani ai tinereţii. Tu consumi aceste alimente?
duşmani ai tinereţii
Credit foto: Pixabay.com

Cine nu-şi doreşte să-şi păstreze tinereţea cât mai mult timp? Şi cu toţii putem face acest lucru dacă ţinem cont de câteva reguli de bază ale unei alimentaţii sănătoase. Lucrurile sunt relativ simple, nu trebuie decât să consumăm anumite alimente sănătoase şi să le ocolim pe cele care ne fac rău. Un alt cuvânt cheie în tot ceea ce facem pentru a fii în formă şi la vârste înaintate este „moderaţia”.

Iată 3 duşmani ai tinereţii, 3 alimente deloc sănătoase, pe care trebuie să le consumi cât mai puţin spre deloc.

1. Zahărul

Carbohidraţii dulci şi rafinaţi cresc nivelul glucozei din sânge. Chiar dacă ţi se pare că vei avea energie, acesta se va consuma mult prea repede. Pe lângă faptul că te vei simţi, din nou, brusc obosit, nivelul mare al glicemiei va contribui din plin la perturbarea producţiei de colagen, iar pielea ta va avea astfel de suferit întrucât fiind la nivel mai mic, colagenul nu va mai putea ajuta celulele pielii să se refacă.

6 idei de mic dejun care stimuleaza imunitatea si intaresc corpul in sezonul racelilor

2. Grăsimile saturate

Carnea grasă, produsele lactate nedregresate conţin din plin grăsimi saturate. Consumând astfel de alimente nu faci altceva decât să-ţi îmbătrâneşti pielea înainte de vreme. Mai mult, pielea va avea un aspect inflamat. Ca să nu mai vorbim de problemele cardiovasculare pe care le poţi dezvolta.

3. Alcoolul

Cu excepţia resveratrolului din vinul roşu (nu uita de cuvântul cheie „moderaţie”!), alcoolul îţi poate distruge pielea. Pe lângă faptul că o deshidratează, atunci când ajunge în ficat şi este metabolizat, alcoolul eliberează cel mai mare duşman al pielii, dar şi ai organismului, în general, radicalii liberi.

Alimente care îți înfrumusețează pielea, recomandate de nutriționistul Gianluca Mech

foto: Pixabay.com

Data articol: 06/09/2023