Reflexele innascute si miscarile coordonate la bebelusi - Pagina 2 din 2 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Reflexele innascute si miscarile coordonate la bebelusi

Reflexul de apucare – Micutul va reactiona prompt de fiecare data cand ceva ii va atinge palma. Daca iti pui degetul in manuta lui, te va strange puternic cu degetele. Este modul sau de a luat contact cu lumea din jurul lui si va persista pana la varsta de 3 luni, cand va fi inlocuit cu miscarea voluntara de a apuca diferite obiecte.
Reflexul de mers (pasire) – Te vei bucura sa-l observi oricand il tii in picioruse si talpile lui ating ating o suprafata stabila, cum e podeaua, patutul sau genunchii tai. Bebelusul va incepe sa faca miscari de pasire, incercand sa inainteze, reflex cunoscut si sub denumirea de mers automat. Acesta se manifesta pana la varsta de 3-4 saptamani, iar bebelusul va incepe sa mearga cu adevarat in jurul varstei de un an.

 

Reflexul de tarare – Atunci cand bebelusul sta intins pe burta, el isi va aduce corpul in pozitia de tarare (mersul in patru labe), impingand funduletul in sus si indoind usor piciorusele. Sprijinindu-se pe manute si pe picioare, va incerca sa-si impinga corpul inainte, ca sa se deplaseze. Reflexul se mentine pana la 3-4 luni.

 

Reflexul de inot – Pus in apa, micutul va tine capul ridicat, astfel incat sa nu inghita apa, si va incepe sa dea din maini si din picioare, incercand sa inoate. Sigur, nu o va face constient, tintind spre vreo performanta olimpica. Este doar un reflex de supravietuire, care asigura ca bebelusii nascuti in apa sa nu se inece. Pediatrii chiar recomanda inotul pentru bebelusi, incepand de la varsta de 2 luni, insa nu incerca asta singura acasa, bagandu-l sub apa, ci numai sub supravegherea medicului.

 

Reflexul de aparare – Acest tip de miscare se manifesta atunci cand bebelusul sta intins pe spate. Il vei vedea cum isi intoarce capsorul intr-o parte, intinzand in afara o manuta si un picior, in timp ce indoaie membrele din partea opusa. Reflexul de aparare persista pana in apropierea varstei de 6-7 luni.

 

Reflexul Babinski (al degetelor de la picioare) – Daca ii atingi talpa, bebelusul va ridica imediat degetul mare, desfacand celelalte degetele ca un evantai. Aceasta miscare automata va aparea pana la varsta de un an.

 

Cum il incurajezi sa se miste coordonat

Pe masura ce puiul tau creste si capata tot mai mult control asupra propriilor miscari, aceste reflexe se vor atenua, fiind inlocuite in cele din urma cu miscari deliberate si mai precise. Ca sa-l incurajezi sa se miste si sa dobandeasca o mai buna coordonare, lasa-i suficient loc sa-si intinda mainile si picioarele in patut si nu-i restrange spatiul de miscare invelindu-l exagerat si umplandu-i patutul de jucarii. Tocmai aceste miscari ii vor intari tonusul muscular.

In acelasi timp, e foarte important ca micutul tau sa-si poata misca singur capul, sa-l ridice si sa-l intoarca intr-o parte sau alta. Fa mereu astfel de exercitii cu el, in timp ce il tii in brate, si ai grija sa-i sustii capul si gatul cu mana. Nu in ultimul rand, nu lasa niciodata bebelusul nesupravegheat, mai ales pe masa de schimbat sau in patut, in timp ce tu raspunzi la telefon sau mergi sa-i aduci biberonul. Chiar si un nou-nascut se poate rostogoli neasteptat peste marginea patutului, iar tu trebuie sa fii acolo ca sa previi accidentele nefericite si sa nu-l lasi sa cada.

Autor: Alexandra NEDELCU

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 15/11/2013