Familie-Părinţi/Relaxare și wellness

Mos Craciun vine din vama

27 decembrie 2010, , Vizualizări: ...

Va impartasesc o recenta intamplare traita de mine acum cateva zile, pe care o pot incadra in seria "ce faci cand viata te poarta acolo unde nu doresti" sau: oare poti sa te descurci cand intre tine si copilul tau, in ajun de Craciun, sunt sute de kilometri si un avion anulat?

Am incercat sa evit o calatorie de serviciu in saptamana in care toata planeta se pregatea de Craciun. Am pregatit din timp materialele pentru Sfatul Parintilor cu aceeasi frenezie cu care gospodinele cu state vechi si-au pregatit carnatii, cozonacii si prajiturile cu portocale si fistic.

Jena de a spune nu (deh, e o arta sa stii sa spui nu) si constiinta faptului ca e bine sa onorez solicitarea unor parteneri de contract, mi-au purtat pasii cu trei zile inainte de Craciun in Chisinau, Republica  Moldova. Mai fusesem in toamna, stiam la ce sa ma astept. Cel putin asa credeam, in naivitatea mea de bucurestean  sclifosit.

 

In ziua decolarii, ma prezint la check in, la aeroport. Ne pare rau, nu figurati pe lista de zbor, nu puteti pleca. Cum asa, ca am rezervare si confirmare? Uite ca asa era. Agentia din Chisinau a incurcat rezervarile, asa incat, dupa confirmare, s-a produs anulare fara sa ma informeze nimeni. M-am intors acasa, copilul s-a bucurat ca ma vede de parca ma intorsesem dupa multa vreme, nu dupa o ora. I-am comunicat fetitei ca mami trebuie sa plece din nou seara, mergem iar la aeroport, mai incercam o data. Ce sa inteleaga un copil care numara zilele asteptand pe Mos Craciun si proaspat intrat in vacanta cand mami ii zice ca are un contract important de onorat in alta tara si lipseste trei zile? “Mami, dar de ce trebuie sa te astept si pe tine, si nu doar pe Mos Craciun? Parca era vorba ca noi amandoua il asteptam pe Mos si facem fursecuri si i le punem, cu o cana de lapte, langa brad”. “Da, mami, asa vom face, iti promit. Promisiunea e promisiune!”

 

Ajung la destinatie, ma pregatesc sa ma apuc de treaba. Hop, telefonul! Copilul acasa are indigestie, durere de burta dar si durere de gat. Trebuie sa dau indicatii prin telefon de tratament, in incercarea de a restabili sanatatea fetitei mele. Bruma de liniste pe care o aveam se spulbera instantaneu si refuza sa se reinstaleze pe durata celor trei zile.

In Chisinau, atmosfera de Sarbatori este instalata. Insa pentru oamenii de acolo, 25 Decembrie nu inseamna nimic. Ei sarbatoresc Craciunul dupa ritul vechi, deci pe 7 ianuarie. Aflu ca numai tineretul foloseste acest pretext, ca romanii petrec pe 25 Decembrie, ca sa petreaca si ei.

Pe strazi, aceeasi aglomeratie binecunoscuta cumparaturilor de decembrie. Destul de multi romani luau cu asalt pietele moldovenilor aprovizionandu-se cu produse specifice locale, inclusiv cu unt de casa ucrainean luat la calupuri (cum l-or fi transportand, ma intreb?).

Dupa ce imi fac treaba pentru care am fost acolo, vine ziua plecarii. Afara, o ceata groasa de nu o poti taia nici cu cutitul. Toata ziua avioanele au avut anulari sau amanari din pricina cetii. Ei, nu am cum sa am eu acest ghinion, doar ma asteapta copilul sa facem fursecuri lui Mos Craciun si sa primeasca cutia de bomboane Bucuria (marca moldoveneasca cea mai puternica in dulciuri, pe care le fabrica cu ingrediente complet naturale, fara aditivi alimentari).

Dar, din pacate, ceata nu tine cont de planuri si dorinte, asa ca nu m-a crutat nici pe mine. Ajung pe seara in aeroport si vad tristul adevar: avionul spre Bucuresti este amanat pana la 1:00 noaptea din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Pilotii nu se incumeta sa plece la zbor. Informatiile meteo insa indicau ca asa va fi inca 2-3 zile.

Un domn ma vede dezorientata si zice: Ehehei, doamna, veti face Craciunul in Chisinau. Ceata asta nu se ridica curand. Asa e aici iarna. Asa a fost si anul trecut. Am castigat bani frumosi ducand romanii cu masina acasa. Caci romanii sunt innebuniti sa fie acasa de Craciun si, ca atare, dau oricat ca sa ajunga la familiile lor. Chiar, nu vreti sa mergeti la Bucuresti cu masina? 100 euro cursa si dimineata suntem acolo. Macar stiti sigur ca ajungeti… Daca stati dupa avion poate dura si 3 zile.

 

Informatiile se napusteau prea brutal spre mine. Amanare zbor ora 1. Ceata trei zile. Domnul amabil cu masina spre Bucuresti. 100 euro. Alti romani care nu stiau ce sa faca. Toti pasagerii aveau o stare generala de panica, erau inca patru avioane anulate, spre Moscova, Viena, Londra si Berlin.

 

Nu mi-a trebuit prea mult ca sa realizez ca ma aflu in una din acele intamplari ale vietii pe care nu le alegi, in mijlocul careia pici si din care nu ai cum iesi decat cu sange rece si analizand care e cea mai buna varianta, fara sa iti plangi de mila si sa te intrebi permanent “De ce? De ce tocmai mie mi se intampla una ca asta??!!”. Tot e bine ca cineva de sus nu striga inapoi: “de ce nu?”. Am decis ca cel mai important lucru acum era sa nu ratez momentul in care copilul meu il asteapta pe Mos Craciun, lasandu-i inainte sa se duca la culcare fursecuri facute cu manuta ei alaturi de mine si o cana cu lapte.

 

Cu trenul nu ma puteam duce. Dureaza 12 ore, nu aveam bilet iar la vama e un infern. Trenurile isi schimba rotile, caci cat timp sunt in Republica Moldova merg pe sine model rusesc, iar cand vin in Romaniatrebuie sa mearga pe modelul european. La o distanta asa de mica, niste diferente asa de mari??

 

Am decis sa ma interesez ce cursa de masini pleaca spre Romania in noaptea respectiva. Norocul mi-a suras si iata-ma ocupand singurul loc liber dintr-un microbuz de sase persoane din singura zi in care se mai tinea cursa pana dupa Craciunul romanesc. Il intalnesc si cunosc pe Ilie, un tanar smecher sofer moldovean al microbuzului. Ilie este acea gazda rutiera primitoare, care iti spune pe nume din prima si care socializeaza cu fiecare cetatean ii calca pragul, pardon microbuzul. Noroc! Spune el. Eu ma uit in jur nevazand pe nimeni ca stranuta. Dar, de fapt, el ma saluta pe mine… asa saluta ei, cu noroc. Ne imbarcam. Ilie porneste muzica ruseasca, ba de dor si jale de iti venea fie sa adormi, fie sa plangi fara sa stii de ce (in conditiile date chiar stiai) ba trecea pe acorduri house-pop-rock, dar tot in limba rusa. Dupa 20 de minute de muzica ruseasca si ceata groasa in jur de nu vedeai nimic decat ca esti pierdut intr-un ocean de pacla, ma simteam ca in celebrul film rusesc Gara pentru doi.

 

Asta insa se dovedeste a fi cea mai mica problema. Ne apropiem de granita cu Romania. Urmeaza vama. Ilie ne previne ca poate dura mai mult de o ora. Are dreptate. A durat o ora si jumatate ca sa intru in propria mea tara. Controlul la granita Moldova- Romania a fost unul la sange, lung si exagerat de tipicar. Ne-a fost controlata si capota masinii si toate buzunarele. In masina cu noi este si un italian. Omul are vreo 50 de ani, e subtirel si carunt si motaie continuu. Vamesii au ce au mereu cu valiza lui, pesemne e mai curatica. Ilie striga: Mai, baiatu’ italianu’!!! Trezeste-te si deschide-ti valiza. Omul deschide, ii cad doua camasi si niste lenjerie intima pe jos unde e noroi si mocirla, bodogane in italiana si tot asa.

 

In acest timp doua doamne sporovaie ca niste vrabii in masina, iar un domn ce locuieste la 60 km de Chisinau incearca sa prinda privirea cuiva ca sa spuna si el de ce a plecat de acasa. In final ma prinde pe mine si imi zice: Eu ma duc la Bucuresti si maine ma intorc acasa. Ma duc cu acest certificat de nastere ca sa imi fac actele de pasaport si viza pentru Romania, ca fara el nu imi fac romanii, am depus juramantul fata de Statul Roman (si imi arata un document scris cu juramantul), dar data trecuta nu aveam decat buletinul, dar si acela cam vechi. Cei de la ghiseu se uita la mine si zic: cine e bre asta? Fratele matale? Ca uite omu aista ce frumusel este si matale cum arati acum, doar nu esti tot matale aicea? Rade.

 

Femeia din fata mea povesteste vecinei ca a luat decizia sa evite avioanele in lunile noiembrie, decembrie, ianuarie si februarie, cele ce pleaca din Chisinau, evident, ca mereu a avut probleme, iar ultima data, din pricina vremii proaste, s-au invartit cu avionul doua ore in zadar pe deasupra, fara sa aiba unde ateriza. Bucurestiul nu ii primea ca nu era loc, Istanbulul ca nu platisera rezervare pentru urgente, asa ca au fost dusi inapoi, acasa. Femeia era cu doi copii mici dupa ea si povestea cum oamenii din avion strigau: Luminiteeeeee!! Pamant!!!! cand au vazut ca avionul se decide, totusi, sa aterizeze undeva, iar ea in timpul asta se intreba “oare o sa apuc sa o mai imbrasishaz pi mama?”.

 

In acest timp, vamesii, in frig, ceata si ploaie, insistau cu controlul pe bietul “baiatu’ italianu’” care se tot disculpa ca el nu are nimic suspect, doar se duce si el acasa. Oamenii din masina comentau: Ei, casuna pe el ca e din UE si toti vor sa manance, nu? Mai bine ar fi dat si italianu’ cadou o gaina de Craciun aici, la vama, si plecam mai repede. Ei, draga, cum o gaina?? Niste euro! Nu, ca se strica la stomac de la euroii mancati, zice si vecinul meu, cel cu poza de buletin prea tanara.

 

Eu stau si ma uit ca la un film suprarealist la ce se intampla in jurul meu, timp in care ora indica 1 noaptea si deci eram deja intrati in ziua de 24 Decembrie. Trecem de vama si intram in Romania. Trecem de Husi si incepe sa se simta aerul specific romanesc. Muzica ruseasca a lui Ilie continua sa rasune, ca sa fim siguri ca nu uitam de unde venim si cine e la volan. Iar orele care urmeaza ne adancesc kilometru cu kilometru in Moldova noastra de dincoace de Prut, Focsani, Galati… In satele romanesti, desi e noapte, se simte pregatirea Craciunului.

Incep sa rasuflu usurata, sunt acasa. Acasa, in tara mea. Asa cum este ea, e a mea. Apartin unei tari asa cum apartin unei familii, iar cand esti printre straini acest lucru se simte cel mai puternic.

 

Este 6 dimineata cand intru pe usa casei mele. Pisica ma simte si vine curioasa si, sper eu, bucuroasa, torcand, langa valiza. Copilul doarme linistit. Stie ca la trezire ma va gasi. Ma simt ca un Mos Craciun, asa cum intru eu dimineata, tiptil, in casa, venind de departe… Maria deschide ochii si ma vede langa ea, cu cutia de bomboane Bucuria alaturi. Ma imbratiseaza fericita: Mami, ai venit… ti-ai tinut promisiunea!! Sa nu uitam de biscuitii pentru Mos Craciun, mami, ca el diseara va veni.

 

Nu, nu am uitat. Cineva acolo sus mi-a dat o mana de ajutor si acum, din dragoste pentru fetita mea. Chiar daca nu am mare talent la bucatarie sunt sigura ca acesti biscuiti vor fi reusiti. Ei sunt facuti, de aceasta data, cu alte ingrediente.


 

Cuvinte cheie:

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (8)

  1. ramy29 spune:

    niciodata nu stim ce ne aduce clipa de fata ! dar dupa atatea emotii, bine ca totul s-a terminat cum ati planificat .

  2. anuta22 spune:

    asa este niciodata nu stim ce se va intampla,foarte frumoasa poveste.

  3. Adi84 spune:

    frumoasa poveste

  4. Adi84 spune:

    anul asta nu am stiut noi de mos ca eram prea mici, dar la anul il asteptam cu nerabdare

  5. claudia79 spune:

    IL ADOR PE MOS

  6. adelin_a spune:

    fumoas istorisoare..nu am vizitat niciodata chisinaul:)) cred ca e foarte frumos pe acole ..cand nu este ceata:))

  7. asminasmin spune:

    bun articol

  8. 27ralu spune:

    Uau.multe peripetii.important e ca ai ajuns cu bine acasa.si nu ti-ai dezamagit fetita.

Comenteaza

Meniu