Familie-Părinţi/Job, bani, cariera

Mama full time sau mama cu cariera?

02 decembrie 2010, , Vizualizări: ...

Discutiile cinice purtate in ultimul timp in Parlament despre reducerea concediului de ingrijire a copilului, au dat nastere, cum era si firesc, la o furtuna de dezbateri publice sau particulare, intre noi, si a readus pe tapet, printre altele, si o controversa veche: cat stai acasa cu copilul dupa nastere? Cum e mai bine pentru el si pentru tine?

 

Alina V este o tanara de 33 de ani care are o cariera buna, obtinuta prin multa munca si sacrificii de ore, zile, luni si ani. Visul de a fi mama i s-a implinit si a nascut-o pe Daria. Cand Daria avea 3 luni, Alina a trebuit sa se intoarca la munca. Nu a beneficiat de concediul de crestere si ingrijire copil pentru ca nu a avut incotro. Situatia financiara a familiei a impins-o sa isi reia jobul unde era platita decent. Copilul ei a crescut inconjurat de toti cei dragi din familie care s-au mobilizat sa petreaca timp cu el. Sotul, ambele bunici si mama isi imparteau cu buna intelegere timpul intre statul cu copilul si propriile lor activitati din afara acestei preocupari. La nici 3 ani copila a fost dus la gradinita, unde a invatat sa socializeze de mica, unde a luat contact cu viata asa cum este ea printre cei mici, unde a descoperit ca nu este doar ea soarele si luna la un loc si micul buric al pamantului si ca si alti copii sunt la fel ca ea si sunt tratati la fel. Dupa ani de zile, Daria a devenit un copil sociabil, adaptabil, care relationeaza bine cu oamenii din jur si capabil sa faca fata vietii cu destul de multa maleabilitate. Aceasta familie a transformat ceea ce initial putea parea un motiv de victimizare si de autocompatimire, intr-o ocazie de a creste un copil relaxat, obisnuit cu oamenii, independent, sigur de sine.

Asta nu inseamna ca Alina nu a fost macinata de conflicte launtrice in toata aceasta perioada. In lunile de dupa ce s-a intors la munca, nu numai ca ii era sfasietor de dor de bebelusul ei si se simtea cumplit de vinovata ca l-a lasat in grija altora, dar chiar se considera nedreptatita ca ea trebuie sa munceasca timp in care alte colege isi permiteau sa ia decizia de a sta acasa doi ani cu copiii lor. Cand a vazut peste ani de zile ca fetita ei a devenit o adolescenta mai adaptata vietii decat ceilalti, un copil comunicativ, care-si face usor prieteni, si-a spus ca, desi luata obligata de imprejurari, decizia de a reveni la munca repede a fost benefica pentru copil, asa ca amaraciunea ei de mama “cu cariera” a fost stearsa cu buretele.

 

Colega ei de birou, Diana M, de 35 de ani, a preferat sa stea acasa cei doi ani cu fiul ei, Daniel, nascut in aceeasi perioada cu mica Daria a Alinei. Situatia financiara a familiei ei era diferita, asa incat si-a facut un calcul destul de pragmatic si a decis ca e mai bine sa beneficieze de cei doi ani alaturi de copil: la bani iesea aproape la fel, nu mai platea bona si in plus nu mai avea stressul si bataia de cap de a veni la job, a asculta de sefi, a suporta frustrarile si nervii pe care ti-i mai face jobul, a trai cu teama concedierii pentru vreo greseala. Si-a spus ca astfel este o mama mai buna daca sta cu copilul sau mai mult, va fi mereu prezenta, clipa de clipa, in viata copilului si ii va darui afectiune mai mult decat mamele care se intorc mai repede la serviciu din varii motive. Diana le numea pe acestea “disperate” sau “carieriste” si avea o buna parere despre cum abordeaza ea maternitatea. Copilul ei, Daniel, a crescut, astfel, cu permanenta prezenta a mamei sub ochii lui, iar lumea lui s-a redus in primii ani de viata la maxim 10 persoane cu care interactiona. Despartirea si numai o clipa de mama sa ii provoca micutului stari similare cu atacul de panica. Viata si universul lui unic si total era mama. Cand a venit vremea gradinitei, micul Daniel era printre neadaptatii grupei mici. De fapt, a facut atat de urat in prima, a doua si a treia zi de gradi, incat parintii au decis sa mai amane mersul in colectivitate ca nu e pregatit copilul si, in fond, care e urgenta? Peste ani de zile, atasamentul excesiv de mama lui si lumea mica in care a fost crescut a dus la modelarea personalitatii lui intr-o maniera similara. Daniel cu greu a reusit sa se adapteze cat de cat colectivitatilor in care a fost nevoit, in cele din urma, sa intre, avea dificultati de comunicare cu adultii si cu cei de varsta lui, nu stia sa gestioneze conflictele cu alti copiii si era cam singuratic si hipersensibil.

Cu toate ca luase aceasta decizie convinsa ca face ce e mai bine pentru copil si pentru ea, Diana a avut si ea conflictele ei interioare. Era pe de o parte extrem de fericita si complet asorbita de miracolul pe care-l traia, insa o particica din ea se simtea frustrata ca nu mai are deloc timp de ea insasi, ca a uitat cum mai arata, cate kilograme mai are, ce haine mai poarta si in general ce simte, vrea si viseaza. Ea, cea care fusese inainte de copil, incetase sa mai conteze si aproape ca incetase sa mai existe. Mai mult, Diana s-ar fi simtit cumplit de vinovata daca ar fi rupt o ora din timpul dedicat copilului ei ca sa se duca la coafor, sau sa iasa cu o prietena, lasand copilul pe mana unor “straini”, indiferent ca acestia erau bunicii baietelului. Din punctul ei de vedere acesta era un lux pe care o mama buna nu si-l permite si nici nu se gandeste macar la el! Doar copilul este jobul si viata ei, nu?

 

Oare care dintre cele doua mame a fost mai fericita? Oare care din cei doi copii a fost mai castigat? Cel care a fost nevoit sa deschida ochii pe aceasta lume printre mai multi oameni dragi care aveau grija de el, sau cel care si-a petrecut primii ani exclusiv in compania mamei sale? Depinde, bineinteles, si de multe alte elemente. Cum ar fi: personalitatea copilului, ce fel de persoana a fost fiecare mama in parte, ce model educational a impregnat copiilor sai, cine au fost oamenii care au stat cu copiii in absenta parintilor si, in final, deciziile comune de familie asumate in ambele cazuri.

 

Cine poate spune cat e mai bine sa stea o mama acasa cu copilul ei dupa ce il naste? 3 luni, 8 luni, 1 an, 2 ani sau totdeauna? Nimeni nu detine adevarul absolut. Este clar ca ce functioneaza pentru o familie nu e valabil pentru altele. Nici o extrema insa nu e benefica. Nu e normal nici ca bietul copil sa nu realizeze cine i-a dat viata pentru ca mama sa sta in activitati profesionale pana noaptea tarziu ca sa aiba bani sa isi creasca copilul, dar nici ca mica fiinta sa nu stie cum sa iasa din fustele mamei sale cand intalneste o alta fiinta umana, doar pentru ca in general nu prea vede pe nimeni toata ziua decat pe mama sa, care il creste sub un glob de sticla plin de iubire, protectie si atentie totala, sensibil diferit de ce este viata in mijlocul careia copiii nostri ajung mai devreme sau mai tarziu.

 

Iar deciziile pe care fiecare in parte le ia mai tin cont si de alte aspecte. Unele femei se ascund in spatele imaginii de mama dedicata si perfecta ca sa scape de stressul responsabilitatilor profesionale datatoare de angoase, dornice de o viata ceva mai comoda. Altele se tem sa nu isi piarda de tot identitatea proprie si sa nu devina doar o mama si atat, asa ca aleg sa se duca la munca cat mai grabnic si astfel sa predea copilului lor lectia responsabilitatii si a realitatilor neplacute, dar necesare. Fiecare femeie devenita mama are si propriul model de la parintii sai si stie deja daca vrea sa fie ca mama ei sau, din contra, sa se opuna tiparului in care a crescut. Iar fiecare are si un partener de viata, cu propriile sale opinii bine intiparite in minte, carora uneori iti este cam greu sa li te opui.

 

In parc deunazi, doua fetite de 6 ani vorbeau intre ele in dreptul leaganelor. Una ii spunea celeilalte: “cand ma fac mare eu o sa fac copii si o sa ma plimb cu ei peste tot, toata ziua. Ce, tu nu stii ca mamele nu muncesc? Asa e mami a mea. Daca mama ta munceste inseamna ca sunteti saraci”. Trageti fiecare concluzia proprie.

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (11)

  1. kristinutza13 spune:

    In primii doi ani,CLAR mama trebuie sa stea aproape de copil….

  2. crinutz spune:

    off!nu stiu ce am sa fac pentru ca voi incepe un nou job si fetita are doar 1 an si 4 luni.nu o voi duce nici la cresa,deci trebuie sa imi fac timp si pentru ea printre griji si job

  3. cristi2flor spune:

    nici eu nu stiu ce voi face

  4. valentin1978 spune:

    asa este kristinutza13.Si sotia mea s-a intors mai repede la job,unul nou ,si numai la 2 saptamani de cresa am internat-o pe cea mica in spital .A stat 1 luna pe antibiotic .E foarte greu la cresa daca nu ai o bunica,venica sa-l tina cand se imbolnaveste.

  5. MusatNicoleta spune:

    timpul trebuie impartit intre sot,copii si job.destul de greu cand vine vorba de un job solicitant.dar nimic nu e imposibil

  6. Oana.david spune:

    E destul de greu sa ai un job si copil la cresa…ma gandesc cu groaza ce voi face daca se imbolnaveste si va trebui sa imi iau concediu medical….stiu ca patronilor nu prea le place astfel de angajati

  7. gabriela.dina spune:

    Trebuie sa fim realisti. Niciodata nu vom sta mai mult decat in cei 2 ani, mai nou in primul an de viata al noului nascut. Poate la pensie mai avem atat timp disponibil, insa atunci pentru a aduce nepotii de la scoala. Asa ca daca nu noi mamele nu stam sa le vedem primii pasi, sa le auzim gangurelile cine? si cand? Cat despre perioada cand ne vom intoarce la serviciu, va trebui sa gasim joburi cu sefi ingaduitori, altfel ne va fi tare greu.

  8. ada26 spune:

    Mie mi se par cei doi ani foarte importanti in dezvoltarea copilului,asa ca mama ar trebui sa stea langa cel mic…Si dupa cum tot auzim din ce in ce mai multe educatoare de la gradi sau cresa nu au deloc grija de cei mici,ba se lovesc,ba se imbolnavesc sau mai stiu eu ce…Iar cu criza asta nici bani de bona nu sunt asa ca intr-adevar consider ca mama ar trebui sa stea cu rpuncul ei primii 2 ani din viata…

  9. Adi84 spune:

    adevarat ca primii 2 ani din viata copilului sunt cei mai importanti, de asta am ales sa stau acasa cu copilul, vedem apoi cum impacam si munca si cresterea copilului

  10. claudia79 spune:

    FIECARE FACE CUM CREDE DE CUVINTA CUM ESTE MAI BINE PENTRU FAMILIA EI

  11. 27ralu spune:

    Cred ca intre cele doua.intr-un fel,e mai bine sa stai acasa cu copilul,dar ii faci rau copilului asa,ptr ca va deveni foarte „mamos”. Daca iti petreci mai mult timp la servici,decat cu copilul,iar nu e bine.cred ca fiecare hotaraste.

Comenteaza

Meniu