Familie-Părinţi/Inspirational, motivational, emotional

Depresia postnatală şi alţi pitici

19 ianuarie 2011, , Vizualizări: ...

Prietena noastra, Cristina Ologeanu, scrie pe Blogu' mamei incepatoare, cu sinceritate si inteligenta, despre depresia postnatala prin care a trecut. Confesiunile ei de tanara mama suferinda de depresie sunt emotionante si importante pentru orice mama, mai noua, sau cu "state mai vechi".

 

Depresia postnatală – o etapă pentru care nu te pregăteşte nimeni şi pentru care nu eşti niciodată pregătită, oricât de informată ai fi pe această temă. Oamenii deştepţi, care se ocupă de studii şi de statistici, spun aproximativ 75% dintre mămici prezintă simptome specifice depresiei postnatale, imediat după naşterea bebeluşului. Eumai adăuga nu doar imediat după naştere, ci şi ceva hăt-hăt după. Un caz celebru: Mădălina Manole, despre care s-a spus s-a sinucis la un an după ce a născut pe fondul unei depresii posnatale târzii.


Dar revenim la noi, pământenii non-celebri. Mai exact la mine şi la povestea depresiei mele postnatale. Am citit o groază de chestii despre această etapă înainte de naştere, mâncam depresia postnatală pe pâine, eram pregătită o înfrunt, mă înarmasem mai rău ca Rambo+Terminator pentru acest război. Şi, cu toate astea, l-am pierdut lamentabil. Culmea, conştientă de faptul piticii din creierul meu nu erau reali, ci rodul depresiei mele. Cu toate astea, nu mi-am putut alunga gândurile negative, nu mi-am putut pune lacăt gurii nu mai scoată atâtea cuvinte jignitoare la adresa tuturor celor din jurul meu, de la Tibi, la părinţii mei, soacră-mea sau unii prieteni, ori colegi de la muncă. Această spovedanie on-line este modul meu de a le cere iertare pentru , prin gesturile şi cuvintele mele, i-am jignit şi nu le-am spus cât de mult le apreciez grija şi, mai ales, ajutorul. 
 
Deşi sunt merereu (mai bine zis am fost) stăpână pe emoţiile mele, am controlat până la ultimul detaliu ce cuvinte scot pe gură, de data asta n-am mai reuşit. Acum jigneam, acum plângeam şi, în acelaşi timp, în mintea mea îmi spuneam: “Astea sunt de la depresia postnatală, trebuie controlez”. Dar nu-mi ieşea mereu. Se spune ajungi la depresie postnatală , vezi Doamne, te simţi urâtă, ţi s-a modificat corpul, nu mai ai formele de dinainte… Bullshit! ca zic aşa. Atunci când te decizi faci un copil, eşti conştientă nu vei mai arăta ca înainte, cel puţin o perioadă. În cazul meu, nu m-a interesat am luat vreo 25 de kg şi îmi va fi fff greu le dau jos. Oricum, niciodată nu am avut corp de top model, ci am fost mereu grăsună. Nu dormitul pe apucate m-a dus la depresie, nu sentimentul de neputinţă în faţa unui ghem care plânge isteric când tu vrei dormi şi nu-ţi poate spune ce are şi tot ce încerci tu nu duce mereu la liniştirea puiului tău. Nici măcar acuta criză financiară prin care trec nu m-a deprimat atât de tare. Ceea ce m-a afectat e, mai degrabă, faptul din momentul în care am rămas gravidă viaţa mea s-a schimbat total şi brusc. Şi, cedoare cel mai tare: izolarea. De cândştiu, am urât izolarea, singurătatea, plictiseala, monotonia. Iar acum le trăiesc pe toate astea. Astea sunt motivele depresiei mele. 
 
A nu mă înţelege greşit: Alexia mă ţine ocupată zi de zi. De la o zi la altauimeşte cu sunetele pe care le scoate, cu gesturile, reacţiile şi progresele ei. Din punctul ăsta de vedere, nu mă plictisesc. DAR, ceea ceomoară pe mine sunt rutina zilnică, faptul , având în vedere tati vine seara târziu de la muncătoată ziua suntem doar noi două, pardon, 3 cu Kyra, şi nu am cu cine schimb o vorbă, cineva care să-mi răspundă prin limbaj articulat. Nu zic, prieteniile virtuale sunt o mană cerească, dar pentru mine, care eram o fire veselă expansivă, care simţea mereu nevoia aibă casa plină de oameni sau fie tot timpul printre oameni, e absolut chinuior mă trezesc izolată de lume, cu care comunic pe net sau la telefon. Şi ceuimeşte şi mai tare e faptul aceşti prieteni virtuali, oameni pe care abia îi cunosc, au întotdeauna o vorbă bună de spus, îi simt mereu aproape şi îmi oferă sprijinul şi afecţiunea de care am ATÂTA NEVOIE.



Ce vreau spun cu toată polologhia asta?
1.      Iar trec printr-o depresie (ah, cât urăsc cuvântul ăsta!)
2.      Niciodată nu eşti pregătită înfrunţi depresia, oricât de stăpână ai fi pe simţirile tale
3.      În astfel de momente îţi dai seama cine îţi e prieten şi cine nu
4.      Introspecţia şi spovedania sunt două dintre cele mai bune leacuri
 
 
 
Daca ai trecut si tu prin asta, daca stii pe cineva care sufera de depresie postnatala sau te temi ca vei suferi tu dupa ce nasti, vino pe FORUM sa discuti cu prietenele tale despre asta, sa dai sau sa primesti sfaturi. Dupa cum spune si Cristina mai sus, prietenii din mediul virtual iti pot fi de un real ajutor si pot constitui un foarte puternic sistem de sprijin. Special pentru tine am deschis o noua sectiune destinata mamicilor aflate la inceput de drum, adica celor insarcinate si celor cu bebei mici. E important sa stii ca orice problema pare mai usor de depasit cand ai cu cine vorbi despre asta.

Cuvinte cheie:

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (10)

  1. Adi84 spune:

    in prima sapt acasa dupa am nascut am suferit putin de depresie. Imi venea sa plang fara motiv. Din fericire a trecut de la sine depresia

  2. Adi84 spune:

    cum am ajuns acasa am inceput sa plang, cu toate ca nu aveam nicio problema , sotul meu m-a ajutat mult si mi-am revenit repede

  3. sima spune:

    Eu am vorbit non-stop cu bebita chiar daca era mica si nu am avut 2 zile la fel.
    Numai cine are un copil nazdravan stie ce inseamna sa nu ai timp chiar daca esti acasa 24ore.
    Nu am avut decat ajutor de la sot si cred ca de asta nu am avut timp sa fac depresie.
    Imi pare rau de Cristina ptr ca a trebuit sa treaca prin asa ceva.

  4. sima spune:

    De cand am citit articolul ma tot gandesc la Cristina ca sufera in loc sa fie fericita. Numai in tine poti gasi forta sa treci peste aceste momente.
    Gandeste-te la cata fericire iti va aduce peste un pic de timp fetita ta. La majoritatea mamicilor le-a fost greu la inceput mai ales cele care nu au avut ajutor, instinctul de mama le-a spus ce sa faca in fiecare moment.Noi 3 luni nu am plecat din perimetrul blocului cu fetita si cand se punea pe plans ieseau pe la balcoane vecinii. Nu stiu daca iti inchipui cum era sa vezi o strada stanga-dreapta cum apar pe balcon oamenii si se uita, unii mai si comentau. Asta e bebele meu plange si am mers mai departe. Acum la toti le e drag sa vorbeasca cu copilita mea da atunci comentau, asta e lumea dar nu mi-a pasat.

  5. oana_jindiceanu spune:

    :)Intr-adevar! asta e cel mai rau. eu eram o persoana foarte activa . am fost si in timpul sarcinii, desi majoritatea „prietenilor” mei ma evitau pentru ca nu mai eram „fun”:nu mai ieseam in cluburi, in zgomot,in fum… concluzia este ca mi-au ramas foarte putini oameni aproape. si e mai bine:). acum e iarna si bebe are trei luni. nu putem iesi nicaieri aproape. ma simt foarte singura, uneori, dar cand bebe se uita in ochii mei si imi zambeste, imi dau seama ca asta e tot ce conteaza… zambetul lui. Curaj, mamicilor!:)

  6. angyciobanu spune:

    Cred ca am suferit si eu de depresie postnatala pentru ca plangeam foarte usor. Mi se parea ca sotul meu face numai lucruri gresite.

  7. TralalaT spune:

    ei, depresie… cine are timp de asa ceva?

  8. claudia79 spune:

    CIND AI UN COPIL RASPUNDEREA ESTE IMENSA FAMILIA SI SOTUL TREBUIE SA O AJUTE PE VIITOAREA MAMICA

  9. asminasmin spune:

    bun articol

  10. Denitza spune:

    Dupa nastere cred ca am avut si eu un episod de depresie pentru ca desi mi-am dorit foarte mult un copil, dupa ce am ajuns acasa cu bebele am inceput sa ma panichez, nu stiam ce sa fac mai intai si cum, mi se parea o foarte mare responsabiliatate. Ma mutasem in Bucuresti cu sotul si atat parintii mei, cat si ai lui locuiau in provincie, deci nu aveam nici un ajutor. M-am simtit pierduta pentru vreo 2 saptamani si mi-era foarte greu sa am grija de cel mic, dar treptat a inceput sa-mi treaca starea asta. In tot timpul asta am incercat sa ma informez, citeam mult pe internet despre simptome, tratamente, sfaturi . Cel mai util site a fost http://www.depresiv.ro , m-a lamurit in multe privinte. Acum nu mai am nicio problema si ma bucur impreuna cu baietelul meu de fiecare clipa petrecuta impreuna.

Comenteaza

Meniu