Educatie pozitiva: Cum il faci sa se opreasca dintr-o activitate care trebuie incheiata?
E ora de culcare sau de masa, insa cel mic continua sa se joace si nu vrea sa se opreasca. Iata o situatie cu care multi dintre parinti se confrunta. Iata ce tactici poti aplica:
Incureajeaza copilul sa spuna “pa-pa” obiectelor. “Pa-pa masinuto, e timpul sa merg la culcare” sau “Pa-pa mingiuto, e timpul sa merg la masa. Foloseste o alta jucarie “vorbitoare” care sa-i distraga atentia. Transmite-i un avertisment: “(numele copilului)… peste X minute trebuie sa mancam/sa mergem la culcare”. Pentru un copil mai mare, numaratul pana la 10 functioneaza foarte bine. “Poti sa te mai joci pana numar la 10 si apoi mergem la masa / la culcare etc.”, “Va trebui sa iesi din cada pana termin de numarat pana la 10”, etc.
Nu e indicat sa mituiesti, insa poti sa-i oferi putin timp petrecut impreuna dupa ce face ce i-ai cerut. De exemplu: “Dupa ce strangi jucariile, vom merge putin in parc” (si-l poti ajuta sa stranga jucariile).
Educatie pozitiva: Ce faci cand copilul te loveste sau isi bate fratele/sora etc.?
Cand copilul se manifesta intr-un mod mai violent, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i explici ca doare atunci cand loveste pe cineva sau vreun animal. Si nu este permis sa lovesti pe cineva. Insa, si aici trebuie sa-i oferi alternativa. “Oamenii nu se lovesc, oamenii se imbratiseaza”, de exemplu. Incearca sa nu exagerezi cand spui “AU”, s-ar putea ca cel mic sa-si inchipuie ca e ceva distractiv si atunci va repeta fapta. Arata-i cum se atinge usor si ce inseamna “usor”. Pe masura ce invata sa vorbeasca, explica-i ca poate atrage atentia prin cuvinte si nu prin lovituri. Invata-l sa spuna “Sunt furios!”, “Sunt ranit!”, sa verbalizeze starile si nu sa le manifeste prin violenta.
Fii un bun exemplu si nu-ti lovi copilul sau nu lovi pe cineva chiar si “in gluma” in fata copilului. De exemplu, daca sotul/sotia a spus ceva amuzant si-l (o) lovesti sau ciupesti spunandu-i “Ce amuzant(a) esti!”, copilul poate primi mesajul ca e ceva cu care se poate juca.
Fii atent ce programe TV urmareste copilul tau, dar si copiii cu care se joaca.
Atunci cand face ceva care necesita “perioada de cumintire”, aceasta nu trebuie asociata cu o pedeapsa, ci cu un moment de calmare, de linistire, in care copilul sa-si disipeze energia negativa. Acest lucru poate insemna si ca se poate joaca cu jucaria preferata sau ca poate citi o carte (daca este mai mare). Orice activitate care-i face placere si-l calmeaza este binevenita. Nu-l lasa niciodata sa planga sau sa fie furios. Nu-l lasa niciodata singur daca este speriat. Pe masura ce va creste va invata sa-si controleze singur starile de furie si suparare facand activitati placute, care sa-l calmeze.
Daca copilul continua sa te loveasca, ultima alternativa este sa-l tii in brate pana cand se opreste. Lasa-l sa fie furios, lasa-l sa planga si spune-i ca este normal sa fii din cand in cand si furios, si nervos, dar ca nu este Ok sa loveasca pe cineva ca sa se “calmeze”. Reasigura-l de iubirea ta, imbratiseaza-l tot timpul.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!