Dacă măcar odată ai roșit atunci când ai primit un compliment, când te-ai simțit stânjenit de vreun comentariu ori când ceva te-a scos din sărite peste măsură atunci deja ai dovada că pielea poate ajuta la exprimarea emoțiilor sau sentimentelor rezultate din interacțiunea cu lumea înconjurătoare.
Într-un fel, pielea poate fi considerată ca fiind organul cu cele mai mai dimensiuni. Ea mediază interacțiunea noastră cu mediul în multilple împrejurări de la expunerea la soare (razele ultraviolete) la protecție termică. Reprezintă, în egală măsură, prima barieră contra agenților patogeni de tot felul. Creierul și sistemul nervos influențează capacitatea de apărare a pielii. Se știe deja că anumite tipuri de stres pot influența capacitatea de vindecare a pielii.
Nu toată lumea răspunde emoțional prin intermediul pielii și nu toată lumea va răspunde la stres cu o afecțiune a pielii. Când acest lucru se întâmplă, există mai multe situații posibile. Prima este aceea în care stresul declanșează sau accentuează o afecțiune a pielii. În această categorie pot intra acneea, dermatitele atopice sau psoriazisul. A doua situație este aceea în care stresul induce o reacție de auto-afectare a pielii. Este cazul tricotilomaniei sau a dermatitelor sau ulcerațiilor autoinduse. Cea de-a treia situație este aceea în care afecțiunea pielii afectează grav imaginea de sine și induce o reacție emoțională care are consecințe mai severe decât boala în sine. În această categorie poate intra vitiligo sau psoriazisul extins.
Deci practica sugerează problemele psihologice se pot intersecta cu afecțiunile dermatologice și că abordarea unui tratament care să includă nu numai abordarea medicală ci și cea psihologică poate avea rezultate bune.
