Ce este empatia. Care-i sunt limitele și cum le putem depăși?

Empatia, sau capacitatea de a te racorda (a fi sensibil) la ce, cum și de ce oamenii simt și gândesc așa cum o fac. Aceasta înseamnă să fii capabil să-i citești, din punct de vedere emoțional pe ceilalți. Este o unealtă interpersonală extrem de puternică. Când faci o afirmație plină de empatie, chiar și în mijlocul unei situații tensionate sau antagonice, schimbi echilibrul. Astfel, un schimb acid și agresiv devine o alianță plină de colaborare. Empatia e un liant social. Te ajută să legi relaţii de afiliere și colaborare și îţi poate activa dorinţa de a ajuta, pentru că empatia face să ne pese de starea celuilalt, iar aceasta din urmă este precum materia: are o greutate și înfruntă atracția gravitațională.

Când se naște empatia?

Rezultatele a numeroase studii sugerează că rădăcinile empatiei se află undeva în prima copilărie. Practic, în ziua în care se nasc, sugarii suferă când aud alt copil plângând, o reacție pe care unii o consideră un precursor al empatiei. La numai câteva luni, sugarii reacționează la orice li se întâmplă celor din jur, ca și cum li s-ar întâmpla lor, plângând atunci când văd un alt copil cu lacrimi în ochi. Pe la un an și ceva, încep să înțeleagă că suferința nu le aparține, ci este a altcuiva, deși sunt încă dezorientați.

Citeste si: 5 calitati pe care sa le dezvolti la copilul tau

Empatia și moralitatea

Atitudinea empatică este mereu activă în judecățile morale. Martin Hoffman, cercetător care s-a ocupat de empatie, susține că rădăcinile moralității se află în empatie, pentru că ea ne face să ne pese de potențialele victime- cineva care suferă, este în pericol, sau duce o viață plină de lipsuri – și să le împărtășim suferința, ceea ce ne impresionează suficient că să intervenim.

Dincolo de această legătură vizibilă dintre empatie și altruism, Hoffman presupune că aceeași capacitate de a ne pune în locul altcuiva, îi face pe oameni să respecte anumite principii morale. După primul an, când copiii devin mai conștienți că sunt o entitate diferită, încearcă în mod activ să aline suferința unui alt copil care plânge, oferindu-i de exemplu ursulețul lor de pluș. Mai târziu, în timpul copilăriei, ei devin înțelegători față de un întreg grup, cum ar fi cei săraci, sau cei marginalizați. Această înțelegere poate duce, în adolescență, la convingeri morale axate pe ideea de a alina nefericirea sau nedreptatea.

Tot Martin Hoffman (în 1982) a descris 4 stadii ale dezvoltării empatiei:

• Empatia globală, care presupune imitarea emoțiilor celuilalt, se poate observa la 1 an;
• Empatie egocentrică, care apare la copiii cu vârstă cuprinsă între 1-2 ani, se caracterizează prin diferențierea emoțiilor celuilalt, dar oferirea unor soluții egocentrice;
• Empatia pentru emoțiile celuilalt vine cu creșterea în vârstă, astfel încât copiii discriminează mai subtil între emoții și acționează mai puțin egocentric la răspunsul lorș
• Empatia pentru condițiile vieții celuilalt, care apare în copilăria târzie sau începutul adolescenței, când aceștia răspund la condiția generalizată a celuilalt, și nu doar la situația imediată în care sentimentele sunt exprimate.

Empatia cere și impune curaj și curiozitate, nu este util să se tragă din teamă, teama că necazurile celorlalți ni se vor întâmpla sau că cei din jur vor înceta sa ne prețuiască dacă nu le adoptăm problemele, ca și cum ar fi ale noastre. Uneori, ne pasă de cineva pentru că știm că așa se cuvine sau pentru că ni se cere, însă asta nu ar trebui să știrbească valoarea grijii noastre. A alege înseamnă doar a ne subordona unui cumul de comportamente mai mărețe decît suma înclinațiilor noastre individuale. Expresia “a recita o poezie” nu reprezintă o reducție, ci o conștientizare a efortului – rima, traveliul – de a intra în starea mentală sau sufletească a unei alte persoane.

Te mai poate interesa: Mama narcisista, copil empatic: 7 semne că ai sindromul copilului „bun”

Tipuri de empatie

Studiile despre empatie ale psihologilor Paul Ekman și Daniel Goleman au arătat că empatia poate fi de trei tipuri, în funcție de componenta principală: cogniția, emoția sau compasiunea.

Empatia cognitiva se referă la a ști ceea ce gândește și simte celălalt, „empatie prin gândire“, nu prin simțire. A lua contact cu starea celuilalt într-un sens rațional, logic, însă în acest tip de empatie nu iei neapărat contact cu emoția acestuia, pentru că păstrezi o anumită distanță emoțională, știi prin ce trece cealaltă persoană, știi și cum se simte, dar nu este copleșit de emoții. Este utilă pentru negociatori, reprezentanți de vânzări și cei care trebuie să dezbată anumite teme.

Empatia emoțională este, probabil, primul tip de empatie pe care oricare dintre noi îl simte, încă din copilărie. Atunci când literalmente simți ceea ce trăiește celălalt, capacitatea de a înțelege emoțiile celeilalte persoane și de a acționa corespunzător, în concordanță cu acestea. Empatia emoțională nu este doar despre emoțiile negative, poți să experimentezi bucurie atunci când privești la fericirea sau încântarea celorlalți. Înțelegerea comună, gândul comun generează emoția comună.

Empatia de compasiune are loc atunci când intervin acțiunile sau atunci când interesul empatic reprezintă nu doar înțelegerea și trăirea sentimentelor pe care cineva le manifestă la un moment dat, ci și dorința de a ajuta acea persoană dacă simțim că ea necesită asta.

Articolul integral il gasesti aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

foto: Depositphotos.com