Potrivit celebrei autoare Doreen Virtue, Arhanghelii sunt mesageri ai lui Dumnezeu care vegheaza si ghideaza atat taramul ingerilor pazitori dar si pe cel al oamenilor. Acestia au abilitatea de a ajuta mai multi oameni simultan, oferind protectia si sfatul lor bun pentru mentinerea pacii.
Atunci cand intalnesti o persoana sanatoasa din punct de vedere spiritual, te simti imediat atras de ea. Te simti bine in preajma ei.
Cand ai de luat o decizie importantă, cum o iei? Faci cercetari, faci liste pro/contra si te lupti in mintea ta inteligenta?
Ideea că animalul tău de companie ar putea fi reîncarnarea copilului tău dintr-o altă viață pare, la prima vedere, o afirmație mistică sau poetică.
Experientele acumulate inainte de a deveni parinti se cimenteza in credinte pe care avem tendinta de a le transmite mai departe copiilor nostri.
Se intampla uneori sa intalnesti pentru prima oara o persoana si, totusi, sa simti ca ai o legatura puternica cu ea, ca si cum ati fi prieteni dintotdeauna.
Tot mai multe persoane caută metode simple prin care să își regăsească echilibrul interior și să se reconecteze cu propria intuiție.
Latura spirituala a existentei umane capata din ce in ce mai mult interes. Mesajele spirituale se pot regasi inclusiv in filme pentru copii. Important este sa le vedem si sa le acceptam.
Va prezentam in continuare perspectiva pe care o are Caroline Myss, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare, despre procesul vindecarii traumelor interioare.
De-a lungul vietii, intalnim multe persoane alaturi de care ne angajam in diverse relatii in functie de contextul respectiv:
Cunoastem cu totii destule persoane care se plang ca nu si-au implinit VISUL, ca nu au avut sansa altora, ca au asteptat sa le fie bine intai celor din jur, ca nu stiu, ca nu pot si alte motivatii mai mult emotionale decat rationale.
Moartea este unul dintre cele mai mari mistere ale existenței umane. De-a lungul istoriei, oamenii au privit acest moment cu teamă, incertitudine sau curiozitate.
În ultimii ani, tot mai multe persoane vorbesc despre „energie negativă” și despre senzația că ceva le apasă sau le consumă interior.
De-a lungul istoriei, diferite culturi au asociat anumite trăsături sau experiențe de viață cu o „deschidere energetică” mai mare către lumea spirituală.
Cu siguranta ai auzit vorbindu-se despre Copiii Indigo, Copiii de Cristal sau Copiii Curcubeu.Tu din ce categorie faci parte, dar copilul tau? Esti curios sa afli? Iata mai jos raspunsurile pe care le cautai.
Ca sa ai succes in viata ar trebui sa fii realist, atat in ceea ce te priveste, cat si in ceea ce-i priveste pe ceilalti, sa existe armonie intre sufletul tau si lumea din jurul tau si sa incerci sa devii pe zi ce trece mai bun.
Cum sa te eliberezi de energii negative. Totul este energie. Nu o poti vedea, insa cu siguranta ca o poti simti.
Toate emotiile indiferent ca sunt bune ori rele au un anume scop – insa fii atent la cei care vor sa foloseasca puterea imensa a emotiilor pentru a te manipula.
Noi avem parte periodic de inițieri majore. O parte dintre noi le facem față și mergem mai departe, creștem vibrational. Alții nu le fac față și rămân în urmă.
Daca vrei sa fii un om de succes trebuie sa faci ceea ce fac oamenii de succes chiar si in zilele de weekend (sau mai ales atunci). Vrei sa stii secretul lor?