Declaratia 600. Cine trebuie sa o depuna? Afla pana cand o poti trimite la ANAF - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Declaratia 600. Cine trebuie sa o depuna? Afla pana cand o poti trimite la ANAF

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Declaratia 600. Cine trebuie sa o depuna? Afla pana cand o poti trimite la ANAF
Declaratia 600 - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - accountant-1238598_1920

Declaratia 600 a starnit o multime de controverse in ultima vreme, mai ales dupa ce Guvernul a emis o Ordonanta de urgenta prin care persoanele fizice care au calitatea de contribuabili la sistemul public de pensii au obligatia de a-si declara veniturile care reprezinta baza de calcul a contributiilor de asigurari sociale, la organul fiscal competent in administrarea acestora.

 

UPDATE 31 IANUARIE

Declaraţia 600 se depune până la 15 aprilie. Plata se face o singură dată pe an

Guvernul a hotărât ca termenul depunerii formularului 600 să se amâne până la 15 aprilie, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă. „Astăzi vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a Formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie”, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern. Ea a precizat că, în perioada următoare, va fi identificată „o soluţie permanentă” cu privire la acest formular. „În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă, care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an şi nu anticipat”, a afirmat Dăncilă.

Mai multe despre acesti subiect poti gasi pe ECONOMICA.net.

 

UPDATE – 23 ianuarie

Termenul limita de depunere, amanat 

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat intr-o interventie televizata ca in cadrul coalitiei de guvernare s-a decis, in prima faza, prelungirea pana la 31 martie 2018 a termenului pana la care contribuabilii trebuie sa-ti declare veniturile extrasalariale. Pana la aceasta data, reprezentantii viitorului guvern ar urma sa discute oportunitatea mentinerii acestei declaratii si se ia in calcul inclusiv eliminarea obligativitatii depunerii formularului 600. insa, a spus Liviu Dragnea, Executivul nu va renunta la colectarea de contributii sociale de la romanii care realizeaza venituri extrasalariale, insa statul si-a acordat siesi ceva timp pentru a gasi o alta formula de colectare a CASS si CAS.

 

Formularul 600 ar putea fi eliminat

Dupa ce au produs atata haos in societate cu introducerea acestei declaratii, guvernantii iau in calcul modificarea acesteia. Unele surse media spun ca oficialii Ministerului de Finante se gandesc chiar sa elimine acest formular si, implicit, obligativitatea declararii veniturilor extrasalariale. Pana la luarea unei decizii definitive, prevederile referitoare la depunerea Formularului 600 raman in vigoare. Data limita a declararii veniturilor extrasalariale este 31 ianuarie 2018.

Poti afla mai multe detalii despre depunerea online a formularelor aici.

 

 

Cine trebuie sa o depuna declaratia 600?

Daca o persoana fizica rezidenta in Romania a realizat in anul 2017 venituri extrasalariale mai mari de 12 salarii minime brute – 22.800 de lei (12 luni X 1.900 de lei salariul minim brut actual) -, aceasta persoana fizica are obligatia sa depuna la autoritatea fiscala formularul 600, declaratia privind luarea in evidenta ca platitor de asigurari sociale in anul 2018, persoana fizica avand calitatea de asigurat la sistemul public de sanatate sau, dupa caz, la sistemul public de pensii.

Veniturile extrasalariale la care facem referire sunt urmatoarele:

  1. venituri din activitati independente, unde regasim in principal veniturile din practicarea unei profesii libere sau a unei meserii, venituri din activitati de comert sau prestari de servicii, venituri din drepturi de proprietate intelectuala/drepturi de autor (articolele 68-70 din Codul fiscal);
  2. venituri din investitii, unde regasim in principal venituri din dividende, venituri din dobanzi, venituri din tranzactii cu parti sociale si actiuni, venituri din lichidarea unei persoane juridice (articolele 94-97 din Codul fiscal);
  3. venituri din cedarea folosintei bunurilor – chirii, arenda (articolele 84-87 din Codul fiscal);
  4. venituri din activitati agricole, silvicultura, piscicultura, fie ca sunt supune transelor de venit, fie ca se aplica sistemul real (articolul 104-116 din Codul fiscal);
  5. venituri din alte surse, cum ar fi venituri din contracte civile, decontarea unor cheltuieli personale ale participantilor la societate etc. (articolele 114-116 din Codul fiscal);
  6. venitul brut din asocierile persoanei fizice cu persoane juridice pentru realizarea unei activitati economice (titlul II, titlul III, respectiv art. 125 alin. (7)-(8) Codul fiscal).

Daca persoana fizica a realizat in anul 2017 unul sau mai multe categorii de venituri dintre cele enumerate mai sus, iar suma depaseste valoarea de 22.800 lei, persoana fizica va depune Declaratia 600 si are in mod obligatoriu calitate de contribuabil la sistemul public de sanatate.

CAS se datoreaza doar de catre persoanele care au realizat venituri lunare din activitati independente, cumulate din toate sursele in anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);

CASS se datoreaza doar de catre persoanele care au realizat venituri in anul fiscal precedent, din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, din asocieri cu persoane juridice, din investitii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel putin egale cu 12 salarii de baza minime brute pe tara (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).”

Declaratia 600 se depune doar de catre persoanele care realizeaza venituri cel putin egale cu plafoanele minime mentionate. Persoanele fizice care obtin venituri sub plafon nu au obligatia depunerii declaratiei, dar pot opta pentru depunerea acesteia in vederea asigurarii in sistemele sociale. Stabilirea termenului de 31 ianuarie pentru depunerea Formularului 600 are in vedere continuitatea contributivitatii persoanelor fizice in sistemul de asigurari de pensii si de sanatate.

 

Declaratia 600 trebuie sa se depuna direct la ANAF, prin posta, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire pana la 31 ianuarie 2018 si on line. Poti descarca declaratia 600 de aici.

 

 

Data articol: 16/01/2018