Dorinţa de a avea o alimentaţie mai sănătoasă poate constitui pentru mulţi o problemă din punct de vedere financiar, cel puţin la prima vedere. Un buget redus nu înseamnă că nu poţi face alegeri mai bune în ceea ce priveşte mâncarea, scrie RTV.NET.
Primii şi cei mai importanţi paşi în adoptarea unui regim alimentar cu produse sănătoase şi un buget mai redus sunt schimbarea obiceiurilor şi a priorităţilor, precizează expertul în fitness şi sănătate Tara Amen.
„Nu e de fiecare dată uşor să intri într-un magazin, să alegi legume pentru salată şi să ignori kilometrii de raioane umplute cu mâncăruri modificate chimic menite să-ţi atragă atenţia şi să îţi facă papilele gustative să mănânci din ce în ce mai mult zahăr, grăsime şi sare”, avertizează aceasta, prezentând un top cinci al ponturilor pentru o alimentaţie sănătoasă cu un buget redus.
Transformă mâncatul sănătos într-o prioritate
Mâncatul sănătos, în general, nu reprezintă o prioritate din punct de vedere financiar. Mulţi cheltuiesc sume mari pe cafele scumpe, floricele de porumb la film, ciocolată şi altele, spune dieteticianul Tara Amen, oferind ca exemplu clienţii care vin la ea pentru ajutor spunând că dau
15 dolari pe zi (50 de lei) pe astfel de produse şi se plâng de faptul că nu îşi pot permite să mănânce sănătos.
Află pe RTV.NET cum să fii un cumpărător inteligent şi cum să alegi mâncarea sănătoasă.
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta