Când este indicat să scoatem măselele de minte - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Când este indicat să scoatem măselele de minte

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Sanatate fizica si mentala » Când este indicat să scoatem măselele de minte
este indicat să scoatem măselele de minte - sfatulparintilor.ro - stroe-medic-stomatolog-3

Pe parcursul vieții, dantura unui om se schimbă constant, iar, în medie, între 17 și 21 de ani apar molarii de minte. Circulă des informația că aceste măsele ar trebui extrase, pentru că altfel ar provoca probleme. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică dacă acesta este un mit și când ar fi indicat să apelăm la extracții. 

„Molarii de minte dau bătăi de cap, necesită o atenție deosebită și, de multe ori, trebuie să îi scoatem. Extracțiile sunt laborioase, mai ales dacă avem de a face cu molarii incluși, adică molari care nu au erupt încă și se află sub gingie, în os. În aceste cazuri, este nevoie de  programare la un medic specialist chirurg. Vindecarea este mai anevoioasă și de durată, iar costurile sunt mai mari” spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Îi lăsăm pe cei care nu creează probleme?

„Dacă molarii erup în cavitatea orală, au spațiu suficient și nu par să creeze presiune la nivelul dinților vecini, îi putem lăsa în pace. Un lucru important de reținut este însă faptul că trebuie să îi și igienizăm corespunzător. Din cauza poziției greu accesibile, de multe ori ei se cariază pentru că nu reușim să îi curățăm corect. Vă spun și un mic secret: contrar opiniei publice, ca să reușesc să ajung cu periuța până în spate de tot, la molarii de minte, cheia succesului este să întredeschid gura, și nicidecum să forțez o deschidere largă. Cu cât deschidem mai larg, cu atât limităm accesul la zona posterioară a cavității orale, prin punerea în tensiune a ligamentului pterigomandibular, care conduce deschiderea gurii”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Citeste si: Dureri de dinti. Ce sa faci cand te doare maseaua. Cele mai bune remedii naturale

Când trebuie să scoatem molarii de minte

„Dacă molarii de minte se află în erupție și sesizăm că se “strâng” contactele interdentare la nivelul dinților frontali, mai ales inferiori (incisivii mandibulari), sau, mai mult, dinții încep să se “strâmbe”, plecând unul în față, unul în spate, este un semnal destul de clar că e cazul să luăm în calcul extracția. E nevoie să ne prezentăm rapid la un consult stomatologic, pentru a obține o părere avizată. Dacă peste toate astea se adaugă și un “accident de erupție”, adică momentul când ne umflăm din cauza molarului de minte, de obicei cu edem pe jumătate de față, limitare a deschiderii gurii, durere difuză pe care nu o putem neapărat localiza precis, pașii sunt:

– consult la medicul dentist;

– prescriere antibiotic și antiinflamatoare;

– programarea extracției după încheierea tratamentului antibiotic și antiinflamator”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Molarii de minte se scot „în pereche”

„Ca protocol, de regulă dacă sunt de scos toți molarii de minte, ei se scot “în pereche”, adică o dată partea stângă, o dată partea dreaptă (sus-jos), cu un interval de minimum 2-3 săptămâni între cele două programări, pentru a facilita confortul masticator unilateral de fiecare dată. Adică să avem și unde mânca. Se scot în pereche că este mai simplu, pentru că, în loc de patru intervenții, vor fi două, iar pacientul nu suferă dublu făcând două extracții simultan pe aceeași parte. Discomfortul este același, fie că se scoate un singur molar de minte sau doi odată”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Ce se întâmplă dacă nu scoatem la timp molarii de minte

„De cele mai multe ori, molarii de minte inferiori incluși/semiincluși au o poziție cu coroana orientată către molarul vecin (molarul 2), și, chiar dacă ei nu au poziția sau spațiul suficient pentru a erupe, încearcă să o facă. Încercând însă, ei exercită presiune pe dinții vecini, și, asemenea unui joc de domino, efectul se produce în lanț. Problema apare în zona frontală, unde, dacă avem molarii bilateral, presiunea devine similară unei „menghine”. De fiecare dată, cedează cei mai slabi, adică incisivii: dinți scurți și ușor de mutat. Atenție însă la timing! Cu cât se strâmbă mai mult, cu atât efectele sunt mai remanente. Extracția molarilor de minte nu realiniază dinții deja strâmbi. Singurul efect al extracțiilor este degajarea acelei presiuni și stoparea evoluției înghesuirii”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Molarii de minte inferiori vs. molarii de minte superiori

„Spre deosebire de molarii inferiori, în cazul celor superiori extracțiile nu sunt de obicei la fel de dificile. Ei nici nu se strâmbă dinții, poziția lor preferată fiind exact invers, cu coroana orientată spre exterior. Pe ei de cele mai multe ori îi scoatem pentru că, odată scoți cei inferiori, aceștia își continuă erupția și pot ajunge să de zgârie pe intreriorul obrazului sau pe gingie”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

De ce trebuie să ținem cont?

„Dacă molarii sunt incluși, este foarte relevant examenul radiologic pentru a orienta pacientul către o decizie. În plus, fără radiografie, de multe ori, este imposibil să știm dacă există sau nu molari de minte. Este relevant de asemenea și planul de tratament al pacientului. Spre exemplu, un pacient care urmează un tratament ortodontic va fi probabil nevoită se extragă molarii de minte pentru a evita apariția unor probleme ulterioare”, spune medicul Sorina Stroe.

Când nu e recomandat să scoatem molarii de minte

„Este foarte important și la ce vârstă descoperim molarii de minte, ce efecte au produs și ce poziție raportat la structurile anatomice învecinate importante prezintă. De exemplu, un pacient de peste 40 de ani, fără modificări date de molarii de minte, dar cu raport direct cu canalul mandibular confirmat tomografic, cel mai probabil va fi sfătuit să îi păstreze, pentru că, în acest caz, este foarte probabil ca dezavantajele extracției să depășească beneficiile. Întotdeauna, indiferent de ce avem de ales, e foarte important să investim timp în alcătuirea balanței decizionale”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

Data articol: 21/06/2021