Eu plang … de cate ori simt nevoia. Pentru ca este un mod benefic pentru mine de a ma confrunta cu emotii puternice. Plang la filme, la reclame, cand ascult muzica, sau la sfarşitul unei zile epuizante. Şi fetita mea plange. Din mai multe motive. Am invatat, citind, observand şi experimentand, cum sa abordez corect şi benefic plansul fetitei mele. Pentru ca vorba pe care o aud mereu in jurul meu, „Nu mai plange”, nu este deloc ce ii trebuie unui copil cand plange.
Povestea mea cu povete a capatat contur cu adevarat cand acum ceva vreme am fost cu Anya la vaccin. Ea este un copil curajos, şi tot timpul cat am aşteptat, am ras şi ne-am distrat cu diferite joculete. In cabinet, la fel de vesela, a aşteptat cuminte pe pat, şi-a suflecat maneca, zambind la mine şi la asistenta tot timpul şi, evident, vorbind vrute şi nevrute. In momentul in care acul a intrat in manuta ei, mi-a spus cu ochii in lacrimi: „Mami, dar vaccinul asta doare prea tare.” Şi a inceput apoi sa planga. Nu urlat, ci molcom, cu mici sughituri. Şi-a pus capul pe pieptul meu, plangand in continuare. Apoi am auzit asistenta şi medicul rostind cuvintele care pe mine ma nedumeresc in astfel de situatii: „Dar nu trebuie sa plangi. Ce sa iti dam ca sa te opreşti din plans?”
BA DA, copilul trebuie sa planga
Şi asta am replicat şi eu celor doua, asistenta şi medic, spunandu-i Anyei pe un ton calm: „Puiule mic, poti sa plangi, este normal sa plangi cand te doare ceva foarte tare. Mami te tine in brate pana ce iti trece.” Copilul are nevoie de plans pentru a-şi regla emotiile, mai ales in situatii sensibile. El nu trebuie oprit din plans, el are nevoie in acele momente de empatie. Atunci este momentul cand simte cel mai mult nevoia de intelegere, de dragoste, de bratele ocrotitoare ale parintilor lui. Scopul nostru, al adultilor, dar mai ales al unui parinte, este de a actiona ca un moderator extern atunci cand copilul este incapabil de a-şi stapani emotiile prea puternice. Valoarea noastra ca parinte nu este data de cat de repede oprim plansul copilului, ci de capacitatea noastra de a-l intelege, de a fi indeajuns de calmi pentru a-i primi plansul ca pe ceva normal şi necesar şi de a le oferi prezenta noastra plina de dragoste neconditionata şi confortul psihologic necesar pentru ca plansul sa se opreasca natural.
Copilului trebuie sa i se permita independenta de a işi controla corpul aşa cum doreşte
Sa nu luati acest indemn ca pe ceva general valabil. Desigur ca trebuie sa intervenim acolo unde trebuie. Pe de alta parte, trebuie sa invatam noi, parintii, cand şi cum sa intervenim. Orice mama ştie sa diferentieze momentele de plans cu valente emotionale puternice, de cele care au ca scop şantajul emotional sau de cele, la bebeluşii mai mici, care sunt rezultatul unei nevoi fiziologice. Totuşi, atunci cand trebuie, daca el işi doreşte sa planga, atunci este dreptul lui sa faca asta.
Citeste mai multe pe Qbebe.ro.
