Din punct de vedere stiintific – s-a demonstrat ca inca din uterul mamei – copilul percepe, si stocheaza informatii. Are memorie. Si un aparat psihic activ.
Din pacate, exista o categorie de sceptici – care sunt decisi sa spuna „NU CRED”, inainte de a se documenta.
(Aceia nu sunt de fapt sceptici autentici, intrucat nu sunt dispusi sa cerceteze, ci cred cu tarie in…. nimic, credinta lor in acest nimic fiind mai fanatica decat a vizionarilor care ante-postuleaza teorii revolutionare. Dar acesta este un alt subiect, pe care cu siguranta am sa-l dezvolt cu alta ocazie.)
Asadar, intrucat abordez un subiect sensibil, si usor de etichetat la categoria „mambo – jumbo” sau „aberatii spirituale” – am sa ma folosesc de cateva citate din manuale de psihologie, psihopatologie, psihologia varstelor:
„Copilul in uter este o fiinta activa, aflata in plin proces de intemeiere a propriei personalitati, nu numai sub aspect fizic, ci si psihologic.
Incepand cu a sasea saptamana, din momentul conceptiei fetusului, in paralel cu spectaculoasele transformari fiziologice, isi pune bazele propriului sau alfabet psihologic.
Achizitiile sunt initial nesemnificative, dar statornice, iar din al treilea trimestru de viata prenatala – copilul poseda deja un aparat psihic in plina ascensiune (poate reactiona senzorial, a dobandit un sistem rudimentar de invatare, memorie, de intelegere si afectivitate.”
Th. Verny, J. Kelly (1981) – „La vie secrete de l’enfant avant sa naissance” (Viata secreta a copilului nenascut)
„ … cercetarea cu ultrasunete s-a dovedit una dintre cele mai fertile tehnici.
Astfel, a fost validata, la distanta de milenii, pilduitoarea intuitie orientala, ce a manifestat dintotdeauna un adevarat cult pentru copilul in uter.
Cercetarile intreprinse, la care au cooperat deopotriva psihiatri, obstetricieni, pediatri si psihologi, de cele mai diverse nationalitati, au impus o imagine, nu doar novatoare, ci de-a dreptul bulversanta despre viata intrauterina, care nu numai ca demoleaza prejudecati si stereotipuri ruginite, dar impun si grabnice restructurari de atitudini si responsabilitati.
– S-a demonstrat ca noul – nascut vine pe lume cu o carte de vizita mult mai bogata, care nu se rezuma doar la achizitiile de natura anatomo – fiziologica. Rezulta ca din punct de vedere psihologic, la nastere, copilul nu este o suma de reflexe, si cu atat mai putin o „tabula rasa”, intrucat fundamentele psihismului sau se construiesc inca intra-uterin”
Anca Munteanu (2003) – „Psihologia copilului si a adolescentului” – editie revizuita si adaugita
„Functionarea intrauterina a memoriei este acompaniata si sustinuta de aparitia capacitatii de invatare (M. Lukesch, G. Rottmann, apud Verny si Kelly, 1982)
Conform parerii lui A. Tomatis, in viata intrauterina se pot schita chiar rudimentele unei limbi.
– Spre a confirma aceasta ipoteza, cercetatorul relateaza cazul unei micute frantuzoaice, pe nume Odile, care acuza certe simptome de autism. Pentru a strapunge zidul persistent al tacerii in care se autoclaustrase pacienta sa, Tomatis a apelat la tot felul de trucuri, care s-au dovedit total ineficiente.
Obosit si descurajat, el i s-a adresat „in extremis” prin intermediul englezei (o limba pe care fetita – in varsta de 4 ani – n-o stia), si la care totusi ea s-a dovedit receptiva.
Dar de unde acest interes pentru o limba necunoscuta?
Cheia enigmei a fost oferita cu totul intamplator, de mama Odilei, care a relatat ca pe vremea cand era gravida, fiind angajata la o firma de import – export, conversa uzual in limba engleza.
– Un alt caz, cu semnificatie adiacenta, este cel al unei tinere mame, de origine americana, care intr-o zi, spre marea ei stupefactie, si-a surprins fiica in varsta de doi ani, declamand, in limba franceza, ca pe o poezie temeinic insusita, comenzile verbale aferente metodei Lamaze (de pregatire a nasterii), metoda pe care doamna respectiva o frecventase in Canada – unde locuise o vreme, cand fusese gravida.
– In fine, o alta intamplare, nu mai putin exotica fata de cele relatate anterior, il are ca protagonist pe renumitul compozitor si dirijor al Filarmonicii din Ontario, B. Brott (apud Verny si Kelly, 1982) care, la intrebarea pe care i-a pus-o un reporter despre semnificatia muzicii in viata sa, a raspuns ca muzica face parte integranta din propria lui fiinta, inca dinaintea nasterii sale.
Si pentru a alunga amestecul de uimire si ironie ce se oglindea pe chipul reporterului, Brott a furnizat argumente suplimentare, povestind cum, intr-o zi, in timp ce deschidea pentru prima oara o partitura care ii era total necunoscuta, nu mica i-a fost mirarea cand a constatat ca stie pe din-afara toata partea scrisa pentru violoncel.
Unica explicatie plauzibila i-a fost oferita de propria mama (de profesie violoncelista) care, pe timpul sarcinii, interpretase adeseori piesa respectiva in orchestra unde activa.”
Anca Munteanu (2003) – „Psihologia copilului si a adolescentului” – editie revizuita si adaugita
In continuare am sa recomand lectura lui Stanislav Grof, un renumit psihiatru ceh contemporan, fondator al psihologiei transpersonale, care in munca sa de cercetare a descoperit o cantitate enorma de cazuistica ce valideaza psihismul intrauterin, si efectele devastatoare uneori ale traumelor traite prenatal, si imediat dupa nastere.
Buuun… deci am etalat ceva bibliografie in sustinerea afirmatiei mele din articolul in care am scris despre Vindecarea de parinti, unde sustin ca „Iubirea parintilor…. aceasta iubire este prima iubire din viata noastra, este iubirea care ne defineste initial, cea care creeaza iadul si raiul cuiva.
Felul in care am fost iubiti in copilarie ne da un set initial de tipare pe toate planurile.
Toate procesele psihice se moduleaza dupa aceste prime sentimente – si majoritatea dintre noi avem de vindecat intregul soft la maturitate, atunci cand intelegem ca tot ce traim azi este barat serios de ce am trait in perioada in care eram neajutorati si nestiutori.”
Astazi vorbesc din nou (asa cum am promis) despre vindecare, vindecarea de parinti prin recuperare de suflet, prin revendicarea propriei energii psihice, prin reiterare a patternului emotional, sau in alte cuvinte o „updatare a softului de baza”.
De data asta ma axez pe un ghid practic mai degraba.
(Care nu e obligatoriu sa functioneze in absolut toate cazurile, pentru ca – individual, fiecare are propriul ritm si tipar judicativ, si care, de asemenea, cu siguranta nu are titlu de „manual magic” – pentru ca simpla lecturare nu face decat sa aprinda un beculet, restul – e munca personala sustinuta, impregnata cu intentie clara si neclintita)
Pentru inceput, arunca o privire aici.
Subiectul e amplu, si nu l-as putea cuprinde in totalitatea lui intr-un singur articol.
Altii scriu carti in volume extinse pentru a face un mic sumar al esentei.
Citeste cu rabdare, citeste cu atentie, deschide sufletul in timp ce dai scroll in jos, dar nu-ti inchide mintea. Ai nevoie de amandoua in egala masura.
Nu te grabi sa tragi concluzii, mediteaza pe tot citesti, tine minte ca tu acum te-ai hotarat sa reconfigurezi chiar mecanismul prin care citesti chiar si aceste randuri.
Stiai ca subconstientul tau iti ghideaza inclusiv aria de interese, dar mai ales modul de perceptie a unei informatii date?
Fiecare decodifica o informatie in functie de tiparul sau de baza.
Cel mai banal exemplu este cel al paharului pe jumatate plin. Unii il vad pe jumatate gol.
Tiparul subconstient se formeaza inca din viata intra-uterina, si se consolideaza in primii ani de viata (pana pe la 6 ani, desi exista posibilitatea ca in urmatorii 6 ani sa definitivezi anumite detalii cu privire la Eul tau in raport cu societatea)
Acesta are valoare .exe, e un soft.
Va rula pe pilot automat, fara sa te intrebe la fiecare actiune daca esti sigur ca doresti sa se autoexecute.
Batranii intelepti, maestrii iluminati – nu degeaba te indeamna sa nu te increzi in tot ce gandesti.
Mintea e inselatoare, pentru ca lucreaza doar cu propriile produse, si acelea grupate in sisteme de auto-conservare, formate in frageda copilarie dintr-o suma de experiente personale.
N-am sa pot repeta suficient in fiecare scriere a mea – despre importanta intelegerii acestui fapt: Noi nu experimentam o Realitate Absoluta, ci doar o perceptie limitata a unei mici fatete din vasta realitate.
Tu nu experimentezi un adevar, ci experimentezi o perceptie personala limitata, careia ii atribui valoare de adevar.
Cu asta avem de-a face atunci cand ne vindecam de parinti.
Sa purcedem, asadar, pe drumul vindecarii.
Ia aminte ca e o calatorie a sufletului, si trateaz-o cu respectul si dedicatia cuvenite…
- Primul pas este negresit acela al CONSTIENTIZARII:
Ai ajuns la o anumita varsta, si iti faci un inventar al implinirilor personale.
Te trezesti ca pana acum te-ai tot invartit intr-un cerc vicios al deziluziei…. mereu „ti-a scapat printre degete” fericirea aceea idilica la care visezi cu ochii deschisi.
Pana acum, ai tot dat vina pe altii… de la parintii iresponsabili, pana la societatea de rahat.
Pana intr-o zi, cand ti se aprinde un mic beculet (poate chiar azi, citind-o pe Andreea, sau poate intr-o zi ploioasa de vara, in timp ce aruncai cu noroi in Cupidon 🙂 – ca tot veni vorba, ia citeste si aici ) – si oarecum iti dai seama ca undeva in tine e motorasul.
Tu si numai tu.
Tot ce simti este o alegere personala. La fel si tot ce ti se intampla.
Totul vine din propriul subconstient perseverent.
Subconstient ale carui mecanisme in lucru s-au format in frageda copilarie si chiar inainte de a te naste, formand tipare uneori defectuoase, prapastioase, dizarmonioase.
Subconstient care se executa fara a cere parerea constientului.
Ex.:
Tu vrei sa crezi in iubire (constient), dar nu poti (subconstient).
Tu vrei sa crezi in fidelitate (constient), dar nu poti (subconstient)
Tu vrei sa oferi neconditionat (constient), dar nu poti (subconstient)
Tu vrei sa manifesti senzualitate necenzurat (constient), dar nu poti (subconstient)
Tu vrei sa primesti\oferi afectiune (constient), dar nu poti (subconstient).
Si exemplele merg la infinit.
Ai constientizat?
Perfect! Primul pas e cel mai greu, restul prind aripi pe masura ce se inmultesc!
- Pasul 2: ASUMAREA
…. Care nu e o chestie foarte magulitoare.
Atunci cand vine vorba de asumare, intotdeauna suntem tentati sa folosim un „dar”. Inainte sau dupa verb.
Tindem sa fim foarte atasati de povestile noastre, ne identificam cu produsele mentalului galagios si partinitor. Teritorial. Liniar.
Dar tu acum stii ca a venit vremea sa-ti iei destinul in propriile maini.
Daca nu banuiai ca se poate – te anunt eu acum.
Asuma-ti.
Asuma-ti responsabilitatea propriei vieti.
Esti major, educat, destept – nu crezi ca ar fi vremea sa renunti la rolul copilului parintilor tai?
Gata, a trecut, acum esti cu totul altcineva, esti un adult in toata puterea – e cazul sa-ti asumi asta, si sa-ti creezi propriul tipar mental, unul care sa „te coafeze” in trendul actual.
Nimeni si nimic nu te mai leaga de acea fiinta mica si frageda care a absorbit un set de credinte intr-un mod judicios pentru propria persoana.
Iti revine in totalitate responsabilitatea propriului psihism.
Acum stii.
Acum vezi si tu ca exista si alte moduri de raportare la lume si la tine insuti.
De-acum incolo nu mai e treaba nimanui sa te puna pe tine bine cu tine sau cu restul.
E treaba ta. Asuma-ti.
Asuma-ti propriile tipare comportamentale, asuma-ti intentia de a lucra la ele, asuma-ti pasii de parcurs, si nu arunca piua pe nimeni in drumul tau.
Tu si numai tu. Asa sta treaba.
Restul oamenilor din preajma ta sunt doar oglinzi ale unor parti din tine. Lasa vaicareala si victimizarea – nimeni nu s-a nascut pe lumea asta pentru a te sabota pe tine, si nici pentru a te purta pe brate. Oamenii din jurul tau sunt fetele tale din spatele fetei.
Fii atent in jurul tau de-acum, si vezi cu ochii tai.
Asuma-ti.
Totul in viata asta este – pana la urma o chestie de asumare.
Asa cum fetita mea de un anisor si patru luni – in curand isi va da seama ca fetita dulce din oglinda pe care ea o pupa cu atata drag – este chiar ea!
Noi suntem in exact aceeasi etapa la un moment dat – dar la un nivel mai complex.
Hai, te usurezi de cateva tone de poveri carate gratuit – imediat ce incepi sa practici asumarea, ai sa vezi.
Citeste continuarea pe CAFENEAUALUIANAEL.
