În abordarea clasică, mama era cea care avea dreptul la probleme de dispoziţie după naşterea copilului. Hormonii erau cei responsabili de stările anxioase sau depresive. Fiziologic şi hormonal lucrurile nu s-au schimbat. Situaţional, însă, diferenţele sunt foarte mari. Evident, femeia a rămas responsabilă cu aducerea copilului pe lume. Dar, dincolo de evenimentul de început al vieţii copilului, lucrurile s-au schimbat.
Acum îngrijirea copilului nu mai este exclusiv sarcina mamei. De cele mai multe ori, implicarea tatălui este subînţeleasă. De la scutece la biberon, în fişa de post a tatălui ideal sunt trecute acum responsabilităţi multiple. Odată întors de la serviciu, tatăl are de preluat din sarcinile mamei. De vreme ce a primit atribuţii noi, era doar logic să aibă şi manifestările care semnalizează că îi este greu.
Din experienţa mea, după naşterea copilului, bărbaţii experimentează şi ei, deseori, stări depresive sau anxioase. Ca şi în cazul femeilor, este posibil ca istoricul personal sau de familie să favorizeze apariţia stării depresive sau anxioase. Chiar şi fără vreo predispoziţie, situaţia nu e uşoară pentru niciunul dintre părinţi. Un nou-născut cu colici trezeşte pe toată lumea, iar deprivarea de somn afectează în egală măsură ambii parteneri. Mama se poate simţi copleşită de responsabilitatea ocrotirii copilului, tatăl de acoperirea aspectelor financiare sau de gestionarea competentă a atribuţiilor lui profesionale, în ciuda lipsei de somn. Mama are de gestionat relaţia cu nou-născutul, tatăl are de gestionat emotional schimbarea de priorităţi a partenerei devenită mamă. Ambii parteneri au de gestionat schimbări dramatice în stilul de viaţă, adică trecerea de la viaţa de cuplu la cea de familie cu copil.
Citeste continuarea: 1 2
