Doar o secundă de neatenție și hop! cel mic a și băgat în gură o mână de nisip! Da, acesta este riscul unui loc de joacă, oricât de mult am încerca să evităm o astfel de întâmplare. Voi începe prin a vă întreba, mai întâi, dacă voi știți ce gust are nisipul? Sigur știți și ce textură are. Așa că, înainte de a certa copilul pentru acest gest, trebuie să acceptați că este modul prin care el descoperă lumea. Așa ați făcut și voi, altfel cum explicați de unde știți ce gust are nisipul? Pe de altă parte, momentul când îl vedeți servind din această delicatesă a copilăriei, aduce cu el și o multitudine de scenarii, care mai de care mai prăpăstios. Și vine întrebarea: Oare ce se poate întâmpla dacă a mâncat nisip? Să vedem:
Contaminare cu bacterii
Bacteriile sunt prezente în nisipul de la locurile de joacă. Ele sunt transmise atât pe calea aerului, cât mai ales prin prezența diferitelor viețuitoare din natură, de la păsările care își fac nevoilee în zonă, până la câini și pisici fără stăpân care ajung acolo chiar dacă parcurile sunt închise pe timp de noapte sau/și păzite pe timp de zi.
Astfel de bacterii sunt periculoase, mai ales dacă vorbim despre E.coli sau Enteroccocus, care, deși se găsesc peste tot, în nisip au niveluri mai ridicate și pot duce la infecții gastrointestinale sau diaree. Contaminarea se produce și mai ușor pentru că copilul sapă în nisip și dezgroapă, astfel, bacteriile. Au existat cazuri, precum cele a două locuri de joacă din California, care au fost închise din cauza unei epidemii de E.coli asociată cu nisipul.
Citeste continuarea pe Qbebe.ro.