Ultimii douăzeci de ani au produs, odată cu societatea de consum locală, și modelul de părinte care muncește mult pentru binele copilului. Ceea ce e bine dar vine cu un preț. Timpul alocat copilului scade direct proporțional cu creșterea vinovăției parentale. Părintele simte nevoia să compenseze lipsa prin îngăduință. Poate și pentru că se simte, pe drept cuvânt, mult prea obosit pentru a mai putea investi efort în modelarea copilului care, așa cum e și firesc, nu se lasă nici el cu una cu două. Așadar, nu e de mirare că auzim din ce în ce mai des părinți declarând cu mândrie că sunt prieteni cu copilul lor. Din experiența mea, acest tip de relație are mai multe hibe.
În primul rând, prietenia presupune egalitate. Adică același grad de maturitate. Apoi presupune că cei care sunt prieteni au o înțelegere comună asupra limitelor de comportament și, cel mai important, își pot gestiona aceste limite autonom (adică de capul lor). Dacă poți spune asta despre copilul tău fără să bați câmpii atunci e deja cel puțin tânăr adult (iar asta presupune că tu sau altcineva s-a ocupat de educația lui). Cu siguranță, nu poți afirma asta despre copilul tău sau despre adolescentul din ogradă. Dacă, de exemplu, copilul tău controlează programul tuturor (dincolo de starea firească derivată din stadiul lui de creștere) sau dacă tu faci ce vrea el mai degrabă decât invers, e semn sigur că ai o prietenie acolo unde era nevoie de o relație parentală.
În al doilea rând, prietenia presupune interese comune în mod constant. Cred că suntem de acord că un copil nu are de ce să fie preocupat de probleme financiare sau de probleme de cuplu. Totuși, mai îndată ce părintele ajunge la concluzia că are o relație de prietenie cu copilul, se trece la stadiul în care copilul ajuge să fie confidentul părintelui cu pricina. Așa se ajunge la transferul de responsabilitate către copil care poate ajunge desori la concluzia că ar fi în puterea lui să facă ceva pentru remedierea problemelor. Poate că ar fi mai util pentru copil să-și investească energia în probleme mai la îndemâna lui (joacă, învățătură) sau să primească informații legate de cuplu într-un stadiu de dezvoltare în care potae înțelege ceva mai mult decât că își poate pierde mama sau tatăl.
