Codul emotiilor pentru parintii care vor sa isi ajute copiii!

Autorul cărții Codul Emoțiilor vine la București in perioada 6-8 Septembrie 2019  pentru a susține prima dată în România un atelier ce are ca scop eliminarea emoțiilor captive. Aceste emoții captive stau la baza multora dintre problemele pe care le întâlnim în viată copiilor noștri, lăsându-i diagnosticați și etichetați cu tulburări ce îi vor urmări tot restul vieții.

Putini dintre cei care se confrunta cu eticheta „de tulburare” s-au gândit ca la baza acestui diagnostic stă o emoție captivă. 

Acest material redat mai jos, preluare din cartea Codul Emoțiilor, are rolul de a ne atrage atenția, cum o emoție captivă poate genera un anumit comportament copilului nostru, comportament ce poate deveni ulterior un diagnostic.

Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe aici!

 

Cartea o puteți comanda la Editura: Adevăr Divin sau la librăria: Eu Sunt „Fiica pilotului”

A doua zi, am discutat la clinică cu o pacientă despre ceea ce s-a întâmplat cu Rhett. Aceasta mi-a spus imediat: LUMEA SECRETA A EMOȚIILOR NEREZOLVATE CAPTIVE – Ştiţi, cred că şi fetiţa mea ar putea avea o emoţie nerezolvată captivă. Soţul meu este pilot de avion, aşa că lipseşte săptămânal de acasă câteva zile la rând, iar atunci când se întoarce, fetiţa noastră în vârstă de şase ani fuge de el şi se ascunde. Pur şi simplu nu vrea să aibă nimic de-a face cu el, iar acest lucru îi rupe inima. A adus-o pe fetiţă în cabinetul meu chiar a doua zi.

Am descoperit că avea intr-adevăr o emoţie nerezolvată captivă legată de tatăl ei, şi anume tristeţea generată de plecările repetate şi prelungite ale acestuia de acasă. La un moment dat, această tristeţe a devenit suficient de puternică pentru a genera un dezechilibru la nivel corporal şi a devenit captivă în corpul ei. Energia ei emoţională exercita un efect subconştient extrem de puternic, influenţându-i comportamentul faţă de tatăl ei. I-am eliminat emoţia, iar mama şi fiica au plecat acasă. În săptămâna următoare mama s-a întors la cabinetul meu şi mi-a spus: – Dr. Nelson, tratamentul dumneavoastră emoţional dă rezultate excelente. Când am venit la dumneavoastră săptămâna trecută soţul meu era plecat de acasă. Acum câteva zile s-a întors dintr-o călătorie peste ocean şi de îndată ce a deschis uşa fetiţa noastră a alergat la el şi l-a luat în braţe. Nu a mai făcut niciodată aşa ceva până acum. Absolut niciodată! Soţul meu este entuziasmat la culme! Nu ştiu cum să vă mulţumesc.

 Drew şi naşterea sa traumatizantă 

Când gemenii mei aveau patru ani, Rhett era extrem de vorbăreţ şi articula foarte bine cuvintele. în schimb, Drew rareori scotea vreun cuvânt, astfel încât soţia mea şi cu mine am început să ne facem griji. Deşi avea patru ani, Drew nu forma încă fraze întregi. Chiar şi atunci când rostea vreun cuvânt, îşi ducea mâna la gură, ca şi cum i-ar fi fost teamă să spună ceva. În general părea un copil temător. De pildă, când ne-am dus pentru prima oară la ştrandul din cartier, Rhett s-a aruncat imediat în apă, dar Drew a rămas pe margine, privind cu anxietate ce se întâmpla.

Nu-i plăcea niciodată să încerce lucruri noi. In plus, era claustrofobic. Dacă ieşea la joacă şi uşa se închidea în urma lui, intra în panică şi începea să ţipe. Testele psihologice au arătat că Drew avea un coeficient de inteligenţă ridicat, dar nu se dezvolta la fel de rapid ca şi ceilalţi copii de vârsta lui. Testele de auz au indicat un auz normal. Pe scurt, medicii nu înţelegeau ce se întâmpla cu Drew. După experienţa cu Rhett, ne-am decis să vedem dacă Drew nu avea la rândul lui emoţii nerezolvate captive în corp care ar fi putut fi cauza acestor simptome. Când i-am făcut testele, am descoperit imediat că avea nu una, ci mai multe astfel de emoţii rămase captive din ziua în care s-a născut, când i s-au întâmplat o serie de evenimente traumatice.

Durerile facerii au durat foarte mult în cazul lui Jean, prelungindu-se la 22 de ore. Rhett s-a născut primul. Părea un copil frumos şi mulţumit şi a adormit imediat. Drew s-a născut 14 minute mai târziu, dar era vânăt şi arăta foarte rău. Medicii s-au ocupat imediat de el, fară să fie însă siguri că va supravieţui. Pe scurt, situaţia lui Drew a fost critică la naştere. În cele din urmă a reuşit să supravieţuiască, dar în următoarele zece zile a continuat să treacă printr-o perioadă LUMEA SECRETA A EMOŢIILOR NEREZ0LVATE CAPTIVE extrem de traumatizantă. După două zile de stat în spital j-am luat pe băieţi acasă, dar a trebuit să ne întoarcem la spital pentru a vedea ce se întâmplă cu Drew. Nu putea suge lapte de la pieptul mamei sale şi slăbea rapid. Medicii ne-au spus că era infectat cu un virus care îi punea în pericol viaţa. Pentru a-l salva, ei i-au introdus un ac în coloana vertebrală a corpului său micuţ şi i-au administrat antibiotice intravenos.

În pofida dorinţei noastre, eu şi cu Jean nu am avut voie să stăm în salonul de operaţie în timpul acestei proceduri medicale, aşa că nu l-am putut mângâia în niciun fel, ascultând neputincioşi urletele sale în timp ce medicii încercau să îi înfigă acele în venele sale minuscule şi în coloana sa. De atunci, nu am mai discutat de aceste evenimente traumatice între noi şi nici nu am încercat să îi explicăm lui Drew ce s-a întâmplat atunci după ce a mai crescut. Sincer să fiu, ne era greu chiar şi să ne aducem aminte de acea perioadă. Patru ani mai târziu, Drew nu îşi mai aducea aminte nimic din ceea ce i s-a întâmplat la naştere, dar continua să fie extrem de speriat de foarte multe lucruri.

În urma testelor făcute, am descoperit şi i-am eliminat pe rând toate emoţiile captive asociate cu acele evenimente traumatice.

Am rămas uimit de tot ce a perceput Drew în primele zile ale vieţii sale şi cât de profund l-au speriat acestea la nivel emoţional. în perioada intrauterină se aşteptase ca venirea pe lume să fie o sărbătoare, dar s-a trezit într-o situaţie incredibil de dureroasă, căreia nu i-a putut face faţă psihic. Nu-i de mirare că a perceput această lume ca pe un iad. Aşa cum era de aşteptat, am descoperit în corpul lui emoţiile captive ale fricii, terorii şi abandonării, adică exact ceea ce trebuie să fi simţit în salonul de urgenţă în timpul procedurilor medicale pe care le-a suportat cu atâta greutate.

O altă emoţie captivă pe care am descoperit-o a fost aceea a panicii în pântecul mamei sale, când aştepta la rând să se nască după fratele său încăpăţânat, care nu s-a grăbit deloc să iasă din căminul său întunecat şi foarte confortabil. Această emoţie s-a dovedit a fi cauza claustrofobiei sale. În plus, am descoperit la Drew emoţia captivă a mâniei, pe care a moştenit-o de la bunicul său. După toate aparenţele, aceasta era cauza încăpăţânării sale de a nu vorbi cu nimeni, deşi ar fi putut face cu uşurinţă acest lucru.

Practic, se temea să nu rănească pe cineva prin cuvintele sale, fapt care explică inclusiv de ce îşi ducea întotdeauna mâna la gură atunci când vorbea. I-am eliminat toate aceste emoţii nerezolvate captive, după care ne-am dus cu toţii la culcare. A doua zi dimineaţa la micul dejun nu ne-a venit să credem ce se întâmpla! Drew era ca o moară stricată. Pentru prima dată în viaţă, a vorbit în fraze întregi. Nemaifiind ataşat de traumele din trecut prin emoţiile sale captive, el s-a eliberat subit de toate fricile sale. Claustrofobia i-a dispărut de asemenea şi a devenit peste noapte un copil luminos, fericit şi extrem de curios să le afle pe toate.”

Imagine de kai kalhh de la Pixabay