Prețul la gaze naturale pe timpul sezonului rece viitor (care se apropie, fiind extrem de aproape) este un subiect de actualitate în mass-media. Creșterea costurilor la energie nu poate fi ignorată pe piața românească, precum și pe piețele internaționale.
Din fericire, consumatorii casnici au parte de diverse metode de protecție la facturile de gaze naturale și energie electrică, pentru a estompa eventuale creșteri în anumite perioade. Pe de o parte este vorba de acțiunea consumatorului (alegerea furnizorului și a ofertei concrete de pe piața liberalizată), pe de altă parte este vorba despre politicile de stat – se vorbește despre acțiuni ale Guvernului cu privire la consumatorul vulnerabil și alte metode de subvenționare a prețurilor finale de pe facturi.
În România, tot mai multe locuințe sunt alimentate iarna cu gaze naturale, folosind centrale termice pe gaze. Chiar dacă numărul crește în fiecare iarnă, sunt totuși destul de puține locuințe care folosesc astfel gaze naturale cu plată direct la furnizor pentru partea de încălzire a locuinței și apă caldă. Acești consumatori sunt cei mai afectați de eventualele creșteri ale tarifelor la gazele naturale, căci volumele consumate de ei pe timpul sezonului rece (noiembrie – martie) sunt destul de ridicate.
Primul pas pentru a te asigura de un preț cât mai bun la gaze naturale pe timpul iernii este să alegi cu atenție cea mai convenabilă ofertă de pe piața liberă. Tranziția la un alt furnizor este extrem de simplă. Procesul se poate face 100% online, printr-o birocrație simplă. Practic, doar semnezi niște acte pe care le transmiți prin internet, pe cale electronică. Mai departe, trecerea la noul furnizor se face fără intervenții tehnice la instalație.
Nimic nu se modifică în afară de acte! Partea de furnizare efectivă este realizată identic, doar compania care facturează este schimbată. Noul furnizor face toate demersurile necesare, un proces gratuit pentru consumator. Mai departe, de la indexul dintr-un anumit moment, se face mutarea efectivă și se beneficiază de noile condiții comerciale acceptate din oferta furnizorului nou.
Poți căuta online furnizor gaze Bucuresti sau pentru orice localitate din țară. Nu mai există limitări geografice! Dacă ești conectat la rețeaua națională de gaze naturale, poți alege orice furnizor de pe piața liberă, autorizat desigur de către autoritatea de stat în acest domeniu, ANRE. Atât timp cât analizezi atent oferta de preț, nu poți să fii victima unei capcane publicitare. Chiar și dacă prețurile pe piață se măresc, se aplică politica de preț acceptată de tine, deci vei avea parte oricum de tarife convenabile față de concurență. În plus, oricând dorești să alegi o altă ofertă sau un alt furnizor, ești liber să o faci din nou – nu mai există noțiunea de utilizator captiv.
Mai departe, nu uita că există și alte metode prin care să păstrezi costurile la un nivel rezonabil, la nivel total al facturii de gaze naturale. Contează să ai o centrală termică în condensare, radiatoare moderne și izolație foarte bună a pereților locuinței. Vei reduce astfel consumul general chiar și în lunile foarte geroase de iarnă.
.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?