Una dintre cele mai dureroase experiențe la care suntem supuși aici pe pământ și din care avem o mulțime de lucruri de învățat este experiența așteptărilor neîmplinite. Din punct de vedere uman, este firesc să ai așteptări de la oameni sau mai bine spus, este bun-simț ca omul să nu uite binele pe care i l-ai făcut o dată, să nu răsplătească binelui cu rău, să manifeste recunoștință pentru tot ceea ce viața sau oamenii îi oferă.
Asta nu că te-ar ajuta pe tine în mod deosebit, ci i-ar face un mare bine sufletului său. Dumnezeu lucrează prin oameni. Tot binele și tot darul este de sus, tot ajutorul îl primim de la Dumnezeu, care alege niște oameni prin care acesta să apară în viața noastră. Atunci când apreciem omul prin care a venit darul, Îl apreciem pe Dumnezeu, iar când îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru tot binele pe care ni l-a făcut, este imposibil să ne comportăm urât cu omul prin care binele a ajuns la noi.
De cele mai multe ori, din păcate, lucrurile stau exact invers, iar acest bun-simț elementar este uitat și totul se întoarce împotriva celor care fac bine, care aleg să ajute, care sunt disponibili atunci când aproapele are nevoie. Adevărul este că la o scară mai mare sau mai mică toți oamenii au așteptări. Momentan, nu am întâlnit în calea vieții mele oameni care să facă lucrurile sau să iubească necondiționat. Întotdeauna a existat un moment, fie în ceea ce mă privește, fie din ce am observat, în care totul a fost bine și frumos până la un punct, iar mai apoi, când nu s-a mai „dansat după cum s-a cântat” au apărut reproșurile și readucerile aminte. Practic tot binele s-a șters cu buretele și din buni prieteni, oamenii devin ușor dușmani.
Scriptura ne învață că binele se face necondiționat.
Așadar, oricât de mult ne-ar place să ne victimizăm cu replici de genul: „eu am fost bun, tu ai fost rău cu mine”, „eu te-am ajutat și uite tu ce ai făcut”, „eu da…, tu nu…” dreptatea și adevărul nu este de partea noastră. Atunci când facem un bine cuiva, este recomandat să îl facem cu sufletul deschis și cu inimă curată. Dumnezeu, spun Sfinții Părinți, nu cercetează doar faptele noastre, ci mai ales scopul din spatele faptelor. Astfel, dacă faci un bine, însă scopul tău este unul rău, atunci fapta nu mai este una bună.
MULȚUMESC este cuvântul vindecător pentru mintea, trupul și sufletul nostru. În spatele acestui cuvânt se află o putere atât de mare, încât străbate cerul. În momentul în care ajuți pe cineva și acela îți spune „mulțumesc” se întâmplă două lucruri:
- TU te simți utili, simți că ajutorul tău a fost unul de folos și îți vindeci rănile care intrp în sfera respingerilor, a lipsei de sens, de valoare. Altfel spus, crește sufletul în tine pentru că ai putut ajuta pe cineva, iar rănile cauzate de vorbe precum: „nu ești suficient de bun”, „nu ești bun de nimic”, „ești prost”, „habar nu ai”, „lasă-mă pe mine, că eu știu mai bine” încep să se vindece;
- EL își manifestă recunoștința și trăiește plenar această senzație, însă își vindecă și el, în același timp, parte din rana cauzată de orgoliu, de singurătate, de această independență impusă creată de replici ca: „nu mai aștepta să fac eu totul în locul tău”, „nu aștepta să îți cadă în traistă”, „tu ești unicul salvator al vieții tale.”
Omul este creat pentru a interacționa și implicit pentru a se ajuta unul pe altul. Scriptura spune că noi suntem fiecare de folos unul altuia și că toți formăm trupul lui Hristos. Fiecare dintre noi este cu adevărat important în această viață, are un rol, o misiune și nimeni nu este de lepădat, orice ar fi.
