Psiholog Miruna Stănculescu: Iertarea în cuplu – de ce, când și cum
La fel de-adevărat este că abordarea aceasta implică și acceptarea posibilității că iertarea ar putea fi imposibil de acordat, pentru că partenerul sau partenera mea nu simt nevoia să schimbe ceva în felul în care procedează. Chiar și așa, măcar sunt în situația în care pot alege conștient dacă accept situația așa cum e sau nu.
Și iată că ajungem și la cum. Iertarea autentică se desfășoară pe trei planuri. Un plan emoțional ca un amestec între acceptarea faptului că am fost rănit, și empatie și înțelegere pentru persoana care m-a rănit. Aici e poate cel mai important să facem diferența între o greșeală și un comportament de sine stătător. Iertarea emoțională nu poate avea loc decât dacă știu că nu se va mai întâmpla. Altminteri, nu vorbim despre iertare, ci despre resemnare.
Al doilea plan, e cel al acțiunii. Iertarea autentică implică renunțarea la dreptul de a te „răzbuna”. În mod firesc, reacția umană implică biblicul „ochi pentru ochi”, adică tendința de a reacționa și-a compensa prin suferința celuilalt. Am deci nevoie să consider cu grijă prețul pe care îl plătesc pentru iertare, și dacă eu pot vindeca intern rana produsă de partenerul meu. Dacă nu pot face acest lucru dar pretind că am iertat nu e vorba de iertare, ci doar de o amânare în căutarea ocaziei în care îmi voi aduce polița la zi.
Al treilea plan este cel temporal. Iertarea autentică implică consecvența. Nu pot ierta „acum”. „Acum” e doar momentul în care spun „te iert”. Am deci nevoie să cred în iertarea pe care o acord și în valoarea adăugată pe care mi-o aduce. Nu are rost să spun „te iert” dacă relația nu merită efortul de-a ierta.
Să spui „te iert” e cel mai simplu lucru. Să ierți nu e nici pe departe la fel de simplu, și nici nu-i constructiv întotdeauna.
Autor: psiholog Miruna Stănculescu
Imagine de rosy smith de la Pixabay
Citeste continuarea: 1 2
