Psiholog Miruna Stănculescu: Conviețuirea înainte de căsătorie – drive-test sau un pas către divorț?

Se știe deja că, științific vorbind, nu tindem să căutăm adevărul obiectiv, ci confirmarea adevărului subiectiv. Altfel spus că avem impulsul de a accepta mai degrabă informația care ne demonstrează axiomele sau credințele pe care le avem deja formulate în minte. E nevoie de un efort conștient pentru a fi obiecitv și câteodată pare că nici măcar știința nu reușește să facă acest lucru. Este cel puțin sentimentul meu cu privire la demersul de găsire al adevărului obiectiv ca răspuns la întrebarea „e util sau nu să conviețuiești cu partenerul înainte de căsătorie”. Să mă explic… Pe vremea bunicilor și câteodată chiar a părinților noștri statul împreună era inevitabil acceptabil doar după întocmirea actelor care consfințeau administrativ și (după dorință) religios unirea celor doi parteneri. Înainte de „legalizarea” legăturii, coabitarea era privită ca fiind fie imorală, fie păcătoasă (depinzând de direcția din care venea judecata). Nu e de mirare deci că studiile mai vechi ne arată, fără echivoc că statul înainte de căsătorie crește riscul divorțului. În ultimele decenii, morala s-a mai relaxat. Inclusiv cea bisericească. Așa că, din nou, nu e de mirare că ultimele studii arată că nu statul împreună e problema ci vârsta de la care stăm împreună și că odată ce ești copt la minte statul împreună înainte de căsătorie nu mai este un predictor pentru destrămarea acesteia.

 

Mie personal îmi place să înțeleg logica unui lucru. Așa că o să las studiile deoparte și voi încerca să mă țin după firul logic al poveștii. Avem o relație între doi oameni și două evenimente cu semnficație – mutatul împreună și căsătoria. Indiferent din ce cultură sau orientare religioasă faci sau nu parte, cele două evenimente implică semnificații, angajamente și consecințe. Mai întâi, ce au în comun cele două evenimente? Ambele vizează definirea celor doi parteneri ca un cuplu și, deci, implică angajament și exclusivități. Ambele au consecințe (schimbarea modului individual de viață și regăsirea în modul de viață în doi, complicarea formalităților de ieșire din relație). Unde sunt diferențele? Statul împreună înseamnă o declarație de trecere la viața de cuplu într-un cadru restrâns (inter-uman, legal, relațional). Căsătoria lărgește cadrul și proclamă trecerea la cuplu către lumea întreagă. Devine logic ca și angajamentul, semnificațiile și consecințele să aibă altă amplitudine. Dar unicul lucru ce poate fi dedus de aici este că este, până la urmă, o chestiune de opțiune dacă vrei să sari în apă fără să știi prea bine despre ce e vorba sau vrei un curs pregătitor. Cursul pregătitor te poate determina să nu mai vrei să intri în bazin doar dacă ceva merge altcumva decât te așteptai sau ți-ai fi dorit.

 

Logic și rațional, statul împreună de azi nu are cum influența divorțul de peste ani. Căsătoria formalizează statul împreună. Iar dacă evenimentul în sine schimbă ceva în comportamentul partenerilor, statul împreună înainte și după căsătorie le va permite doar să vadă și să conștietizeze schimbarea. Dacă scoatem din ecuație imoralitatea și păcatul, poate că e util ca partenerii să aibă acces, într-o avanpremieră de dinainte de legalizare, la informația reală și trăită privind viața de cuplu de fiecare zi. Până la urmă nu căsătoria garantează supraviețuirea relației, ci calitatea aceasteia. Compatibilitatea dintre parteneri și modul în care vor învăța să gestioneze diferențele sunt predictori realiști ai supraviețiurii unei relații de lungă durată fie ea formalizată prin căsătorie sau nu.

 

Autor: Psiholog Miruna Stănculescu

www.mirunastanculescu.ro