Se spune ca nu se face carte in mediul rural. Nimic mai gresit! Se spune ca e aproape imposibil sa desfasori actul educational in conditiile existente azi in scoli. Nimic mai adevarat!
In ultimii ani au fost elaborate numeroase programe nationale destinate imbunatatirii conditiilor din scoli si reducerii inegalitatilor socio-educationale, insa performanta invatamantului romanesc a involuat. Iar pandemia i-a pus capac. Exista calcule care arata ca pana in 2025, atat in mediul urban cat si in cel rural, vor fi cu 40% mai putini copii decat in anii 2000…
Sa fim sinceri…
Starea sistemului educational este considerata rea si foarte rea de 78% dintre participantii la Barometrul de opinie publica al Academiei Romane (2019). Ce i se reproseaza educatiei romanesti? Lipsa sigurantei in scoli, dotarea necorespunzatoare, numarul mare de elevi in clasa, numarul mare de materii, incompetenta/indiferenta profesorilor, salariile mici, indisciplina elevilor, gradul de intoleranta, politizarea actului educational si coruptia. Totusi, in mod paradoxal, ~90% dintre respondenti se declara multumiti de educatia pe care au primit-o in scoala…
87% din teritoriul tarii noastre este rural. Iar 65% dintre scolile romanesti sunt amplasate in sate si comune, concentrand 33% dintre elevi. Cu o rata a abandonului scolar de peste 15% – in mediul rural fiind cu 25% mai mare fata de cel urban – inseamna ca una din patru persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 ani nu si-a finalizat studiile. O tendinta in crestere…
Sa intelegem si de ce: conform unei analize realizate de echipa Bancii Mondiale, in colaborare cu Ministerul Educatiei Nationale, 82% dintre scoli au fost construite inainte de 1970, 17% nu au acces la o sursa autorizata de alimentare cu apa, 20% nu au toalete in incinta scolii, 25% folosesc sobele ca principala sursa de incalzire, 50% nu au sali de sport, 40% nu au biblioteca… si problemele continua.
Daca vreti sa folosim toate aceste argumente in favoarea scolii online, va spunem de ce nu e cazul: peste 60% dintre gospodariile rurale nu au conexiune la internet si nici laptop/desktop. Si desi 97% dintre profesori considera ca utilizarea tehnologiei creste atractivitatea disciplinei predate, 76% recunosc ca nu au competentele digitale necesare.
Exista vreo solutie?
Ce e de facut intr-un sistem in care atat de necesara reforma in invatamant se lasa asteptata, Romania alocand educatiei printre cele mai mici procente din PIB (<3%), in comparatie cu Suedia care aloca aproape 7%? Raspunsul au incercat sa-l gaseasca in ultimii 31 ani cei 31 ministri ai Educatiei… dar fara succes. Totusi, nu se poate pune totul in carca acestui minister, fiindca mereu va exista o corelatie puternica intre nivelul educatiei, gradul de dezvoltare economica a urbei din care face parte scoala, veniturile locuitorilor, precum si gradul de educatie al parintilor.
Granturile, parteneriatele public-private, initiativele ONG au mai ajutat la deblocarea situatiei. Nu intr-atat incat sa produca o schimbare totala si unitara – fiindca acest lucru sta doar in puterea unui sistem guvernamental coordonat si bine pus la punct. Insa, multi elevi eminenti, multe scoli si multe comunitati au fost ajutate sa-si atinga obiectivele prin atragerea unor resurse externe. Sponsorizarile obtinute de la partenerii strategici au asigurat multor copii sansa la o educatie de calitate. Insa, nevoia este mai mare decat oferta, mii de scoli erodate de timp avand nevoie de investitii considerabile.
