„Decreţeii“ au fost copiii generaţiei 1967-1968, care s-au născut imediat după decretul dat de Nicolae Ceauşescu privind interzicerea întreruperilor de sarcină.
În urma Decretului privind interzicerea avorturilor, din 29 septembrie 1966, în România următorilor doi ani a apărut o generaţie numeroasă de copii. Populaţia ţării a crescut pe termen scurt după apariţia decretului.
Decretul lui Nicolae Ceaușescu interzicea efectuarea avortului, cu excepția următoarelor cazuri:
- sarcina pune viața femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;
- unul din părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determina malformații congenitale grave;
- femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;
- femeia este în vârstă de peste 45 de ani;
- femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;
- sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.
Politica de control al natalității a atins un nivel aberant în anii ’80, când se ajunsese la controlul ginecologic periodic obligatoriu al femeilor și la impunerea unei taxe de celibat pentru persoanele necăsătorite.
Femeile avortau pe ascuns
Dar rata natalităţii a scăzut apoi cu repeziciune, întrucât femeile găsiseră o cale prin care să ocolească legea. În unele cazuri, femeile de la oraşe, mai înstărite, îi puteau mitui pe medici ca să facă avorturi sau îşi procurau medicamente contraceptive care intrau în ţară prin contrabandă din Germania.
Ca ultimă soluţie, multe românce recurgeau la avorturi făcute acasă sau în anumite locaţii clandestine, iar, până în 1989, aproximativ 10.000 de femei au murit în urma acestor operaţii periculoase. Se prea poate ca numărul deceselor să fi fost mult mai mare, având în vedere că, dacă erau prinse, femeile care voiau să avorteze şi cei care le ajutau riscau ani de închisoare. Mortalitatea maternală a crescut cu repeziciune, ea dublându-se între anii 1966 – 1989.
Citeste continuarea pe REDACTIA.RO.
