De 10 ani oferim, la AITA, terapie pentru copii dar si grija pentru parintii lor, organizand grupuri de suport si cursuri pentru parinti pentru ca stim cat este de importanta terapia copiilor dar si implicarea parintelui. Pentru a beneficia de cel mai bun program de terapie, copilul are nevoie ca parintii lui sa ii fie alaturi si sa lucreze cu el, respectand si continuand sa aplice principiile terapeutice.
Daniela Gavankar, psiholog si presedinte AITA, lectorul acestor cursuri, ne-a subliniat faptul ca: “O comunicare eficienta, calda, atenta si profesionista cu parintii face ca progresul copilului la terapie dar si in familie sa fie mai vizibil, mai accelerat si mai armonios decat in absenta unei contributii sanatoase a parintilor.”
Cursurile organizate special pentru parinti sunt oferite intotdeauna gratuit de catre AITA (Asociatia pentru Interventie Terapeutica in autism), la sediul asociatiei noastre tuturor parintilor care ne solicita ajutorul, nu doar celor care au copiii inscrisi in programele noastre.
In luna iulie a acestui an, continuand seria acestor cursuri, ii invitam pe parinti in 12 iulie si 26 iulie, intre orele 9.00 si 12.00 la sediul nostru din Str. Dragos Voda, nr. 2, Voluntari, Ilfov.
Parintii invata aici de la specialistii nostri dar si impreuna unii de la ceilalti ce este autismul, cum sa intelegem mai bine copiii, ce asteptari sa avem de la terapie, de la copil si de la noi insine, ce este si cum se aplica terapia, cum se stabilesc obiectivele, cum trebuie sa intervina parintele, ce este generalizarea, care sunt functiile comportamentelor si de ce copiii au crize de comportament, etc. Abordam la cursuri teme legate de comunicarea si limbajul copiilor, diversificarea alimentatiei la copiii foarte selectivi alimentar, despre gradinita si scoala, socializare si adaptarea la norme, comportamente adecvate pe strada, la locul de joaca, in excursii, etc.
Autismul este o tulburare de dezvoltare care afecteaza persoana in 3 mari arii: comunicarea si limbajul, socializarea si comportamentul general (apar stereotipii si comportamente neadecvate).
Cauzele exacte ale autismului nu se cunosc, dar se presupune ca exista o componenta genetica a tulburarii. Autismul este o tulburare pervaziva de dezvoltare, adica, persoana care are autism, se naste cu aceasta tulburare si o are pana la sfarsitul vietii. Nu este o tulburare dobandita in niciun fel si nici nu se vindeca, desi cu terapie intensiva si individualizata, copilul cu autism poate recupera intarzierile in dezvoltare si isi poate adecva comportamentul astfel incat sa poata ajunge sa fie independent la gradinita, scoala si apoi in viata.
Factorii de care depinde evolutia si progresul unei persoane cu autism se refera, printre altele, la: gradul de severitate al tulburarii, care poate fi de la usor catre sever, tulburarile asociate, daca exista (tulburare de atentie, de invatare, senzoriala, deficienta mintala, ADHD, etc), varsta la care se incepe terapia, contributia parintilor la desfasurarea si continuarea terapiei, profesionalismul echipei si coerenta programului individualizat, etc.
Asteptam asadar parintii copiilor cu autism la cursurile noastre, joi 12 iulie 2018 si joi 26 iulie 2018 intre orele 9.00 si 12.00 la sediul nostru din Str. Dragos Voda, nr. 2, Voluntari, Ilfov.
Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism
Tel. 0753055852 email: contact@autism-aita.ro
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua