Ce sa nu faci la o inmormantare. Obiceiuri vechi, care azi denota lipsa de respect fata de cel decedat
Nu este momentul sa te duci imbracat in haine in culori deschise.
Nu este, insa, obligatorie nici culoarea neagra, insa este necesar ca hainele sa fie, totusi, inchise la culoare, in concordanta cu sobrietatea momentului.
Cu siguranta, iti este cunoscut obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul este scos din casa. Acesta este inca unul dintre obiceiurile pagane, iar mentinerea lui denota ignoranta.
Un obicei la fel de cunoscut este si acela al aruncarii monedelor la rascruci. Este inca o cutuma care nu aduce niciun folos nici sufletului celui decedat, nici familiei acestuia. Si acesti banuti, oricat de mici ar fi ca valoare, ar trebui dati direct familiei indurerate.
Cum te comporti in biserica
Oricat de stransa ar fi fost relatia dintre tine si cel decedat si oricat de mare ar fi durerea pricinuita de disparitia acestuia, in timpul slujbei din biserica trebuie sa te abtii de la a plange zgomotos pentru a nu perturba slujba. De altfel, bocetul este considerat o manifestare a egoismului, pentru ca, in fapt, nu cel mort este plans, ci durerea pe care o resimtim noi la despartire.
De asemenea, in timpul slujbei trebuie sa pastrezi linistea si o atitudine serioasa si sa te rogi impreuna cu preotul si cu cei prezenti pentru sufletul celui disparut.
Acum ca ai aflat ce sa nu faci la o inmormantare, afla si ce nu se cade sa faci la pomana care urmeaza inhumarii.
Ce sa nu faci la pomana
Nici la priveghi, nici la pomana de dupa inmormantare nu se vorbeste fara rost, nu se fac glume, nu se rade, nici nu se mananca si nici nu se bea intocmai ca la nunta. Urarea ,,noroc!”, spusa atunci cand se duce paharul la gura, este inlocuita cu ,,Dumnezeu sa-l ierte!” (sau s-o ierte!).
Un alt obicei pagan la care este de preferat sa renunti la inmormantare sau la pomana este acela de a varsa bautura din pahar inainte de a bea din el. Acest gest, insotit de cuvintele „Sa fie de sufletul mortului” nu ajuta cu nimic sufletul mortului, ba, mai denota si lipsa de respect fata de gazdele care vor trebui sa stearga ulterior bautura de pe jos.
Daca rudele decedatului iti dau ceva de pomana, de la mancare pana la haine, nu vei spune multumesc, ci „Bogdaproste”, „Sa fie primit” sau ,,Dumnezeu sa primeasca”.
Imagine de Johana Peña de la Pixabay
Citeste continuarea: 1 2