Teoria autodeterminării și partea nesănătoasă a motivației externe

Viața reprezintă acțiune. Viața este un proces continuu. Viața este despre a face alegeri în fiecare moment al existenței noastre, alegeri care au la bază anumite motivații. Indiferent că vorbim despre motivație intrinsecă sau motivație extrinsecă, acestea ne duc spre drumuri pe care le alegem mai mult sau mai puțin conștient (de multe ori) și pe care ulterior încercăm să le înțelegem rostul în evoluția noastră psihică și emoțională care are loc până la ultima noastră suflare.

Teoria autodeterminării (SDT) este un cadru larg pentru înțelegerea factorilor care facilitează sau subminează motivația intrinsecă, motivația extrinsecă autonomă și bunăstarea psihologică.  SDT a făcut parte dintr-o întorsătură în domeniul motivației deoarece spre deosebire de abordările comportamentale care încearcă să modeleze și controleze motivația din exterior, SDT pune accent pe motivația inerentă a oamenilor și tendințele înnăscute ale acestora de a învăța și de a crește și cum pot fi ele susținute. Ca teorie organismică, SDT presupune că oamenii sunt în mod inerent predispuși la creștere psihologică și integrare, și astfel către învățare, stăpânire și conexiune cu ceilalți. Cu toate acestea, tendințele umane proactive nu sunt văzute ca fiind automate – ele necesită condiții de susținere pentru a fi ”palpabile”. 

SDT susține în mod specific că pentru ca o dezvoltare sănătoasă să se desfășoare, oamenii au nevoie de sprijin pentru nevoile psihologice de bază (Ryan, Di Domenico și Deci, 2019). Trei nevoi sunt privite ca fiind fundamentale, și anume cele legate de autonomie, competență și relaționare. Deși autodeterminarea este, în general, scopul oamenilor, nu putem să nu fim motivați și de surse externe – și asta nu este neapărat un lucru rău.

Te mai poate interesa: O altă formă de discriminare? Ce este ageismul

Atât motivația intrinsecă, cât și cea extrinsecă sunt determinanți foarte influenți ai comportamentului nostru și ambele ne determină să îndeplinim cele trei nevoi de bază identificate de modelul SDT.

Autonomie: avem nevoie să simțim că suntem stăpânii propriului destin și că avem măcar un anumit control asupra vieților noastre și asupra propriului comportament.

Competență: o altă nevoie se referă la realizările, cunoștințele și abilitățile noastre; avem nevoie să ne dezvoltăm competențe și să stăpânim sarcinile care sunt importante pentru noi.

Relație (numită și Conexiune): oamenii trebuie să aibă un sentiment de apartenență și de conectare cu ceilalți; fiecare dintre noi are nevoie de alți oameni într-o anumită măsură (Deci și Ryan, 2008).

Autodeterminarea are astăzi un sens mai personal și mai relevant din punct de vedere psihologic și reprezintă capacitatea sau procesul de a face propriile alegeri și de a ne controla propria viață. Cea mai bună descriere a unei persoane autodeterminată este cineva care:

• Crede că deține controlul asupra propriei vieți.
• Își asumă responsabilitatea pentru propriul comportament (luându-și beneficiul și vina atunci când oricare dintre ele este justificat).
• Este automotivat în loc să fie condus de standardele altora sau de surse externe.
• Își determină acțiunile pe baza propriilor valori și obiective interne.
• Înțelege ca acceptarea e un proces, iar autenticitatea e o stare.

Motivația intrinsecă

Cercetarea SDT a început cu accent pe motivația intrinsecă care este o expresie prototip a tendinţelor integrative active în natura umană. Motivația intrinsecă se referă la activitățile făcute „de dragul lor” sau pentru interes și plăcere (Deci & Ryan, 2000). Jocul, explorarea și activitățile generate de curiozitate sunt exemple de comportamente motivate intrinsec deoarece nu depind de stimulente sau presiuni externe, ci mai degrabă oferă satisfacții și bucurii proprii. 

Beneficiile motivației intrinseci sunt evidente și în cadrul educației formale. De exemplu, o meta-analiză realizată de Taylor și colab. (2014) a subliniat un rol semnificativ al motivației intrinseci în performanța școlară, arătând că motivația intrinsecă a fost asociată în mod constant cu performanțe mai mari și rezultate bune obținute în mod consecvent. În ciuda unor astfel de constatări care atestă importanța motivației intrinseci, unele cercetări sugerează că aceasta tinde să scadă de-a lungul anilor de școală – cel puțin pentru activitățile legate de școală. Acest lucru ne sugerează că școlile nu creează contextele care să susțină îndeplinirea nevoilor studenților printr-o motivație intrinsecă. O interpretare în acest sens este susținută de Gnambs & Hanfstingl prin analiza din 2016 în care se arată că scăderea motivației intrinseci este asociată cu scăderea satisfacției nevoilor psihologice.

Rezultatele analizelor de regresie ierarhică au confirmat efectele pozitive constatate pe scară largă ale motivației intrinseci asupra performanței creative și inovatoare. Mai mult, rezultatele au susținut ipoteza că motivatorul extrinsec, recompensele relaționale, a moderat relația dintre motivația intrinsecă și performanța creativității/inovației în mod semnificativ și pozitiv. Constatările au arătat, cu cât probabilitatea percepută de a primi recompense relaționale este mai mare și cu cât motivația intrinsecă este mai mare, cu atât este mai mare efectul pozitiv asupra rezultatelor creative/inovatoare.

Citeste continuarea aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700

Mail: contact@clinicaaproape.ro

Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

foto: Depositphotos.com