Chisturile ovariene apar datorita procesului lunar care are loc la nivelul ovarelor: ovulatia. Chisturile sunt in marea majoritate a cazurilor formatiuni benigne de la nivelul ovarelor.
Mecanismul de formare a chisturilor ovariene
In ovar se formeaza niste foliculi, care in interior contin ovocitul – celula sexuala feminina. In mod normal, in fiecare luna, la nivelul unui ovar (drept sau stang) un folicul urmeaza un ciclu complet de dezvoltare: foliculul creste, la jumatatea perioadei elibereaza ovocitul care este preluat de trompa uterina, iar in continuare in ovar, foliculul restant – golit de continut – se transforma in corp galben si apoi se atrofiaza.
Daca foliculul nu elibereaza ovocitul, el continua sa creasca si devine o cavitate cu lichid, transformandu-se treptat intr-un chist ovarian. Chistul se poate forma insa si dupa ovulatie la nivelul corpului galben.
Dupa ani de depistari ale chisturilor ovariene, s-a ajuns la concluzia ca ele se intalnesc frecvent la femeile in perioada fertila. Un chist depistat la o femeie la menopauza pune alte probleme. Medicii au constatat ca chisturile apar mai frecvent in ovarul drept!
Tratamentul pentru chisturile ovariene
La inceput, o metoda simpla, care nu te va speria deloc, este tinerea sub observatie atenta a chistului, controale periodice la medicul ginecolog, care va depista daca chistul e in crestere sau s-a resorbit. Cele mai multe chisturi se resorb, trec neobservate, iar daca fiecare femeie tanara ar face cate o ecografie la fiecare 6 luni sau la un an, cu siguranta ca la un moment dat, multe dintre ele ar descoperi ca au un chist ovarian.
Trebuie sa ai rabdare, chisturile mici (le-ai descoperit intamplator la o ecografie) pe care nu le simti si nu-ti fac probleme, se pot si retrage.
Daca nu se resorb in 2-3 luni, evolutia chistului se poate influenta si hormonal, cu anticonceptionale.
Tratamentul depinde insa foarte mult de dimensiunile chistului, de vechimea lui, de senzatiile pe care tu le ai in acea zona inferioara a abdomenului – chisturile pot sa doara, preseaza pe organele invecinate, pot da chiar si tulburari urinare, pe langa manifestarile legate chiar de ciclu : dereglari ale menstruatiei, dureri.
Despre tratamentele hormonale:
Ovulatia apare printr-un mecanism hormonal, iar remediul cel mai rapid si logic este punerea in repaus a ovulatiei, deci anticonceptionalele. Ovulatia nu mai are loc, deci cauza care ducea la o posibila formare a chisturilor este exclusa. Evident, chisturile deja formate nu se vor retrage instantaneu, dar se previne aparitia altora si se urmareste procesul de resorbtie a celor deja existente.
Despre tratamentele chirurgicale:
Se utilizeaza pentru situatii mai grave, cu manifestari deranjante, chisturi mari, exista chiar chisturi gigant depistate foarte tarziu, sau torsiunile de ovare cu chisturi ( torsiunile sunt urgente pentru ca pot duce la necroza ovarului).
Pentru situatiile deosebite, identificate ca atare de medic si semnalate ca deranjante de catre pacienta: se poate indica tratamentul chirurgical.
Nu te speria, se extrage in general numai chistul, ovarul ramane functional. Pentru chisturile mai mici: e posibila realizarea operatiei laparoscopic (incizie foarte mica).
O problema care se rezolva numai chirurgical este torsiunea de ovar (sau de ovar cu chist sau chisturi), in care apar dureri foarte mari in partea de jos a abdomenului, in stanga sau in dreapta.
Pentru stabilirea metodei de tratament este importanta si varsta femeii, daca este la menopauza sau nu. In general pentru femeile la menopauza se indica tratamentul chirurgical.
Sunt multe femei care doresc sa afle daca exista si alte tipuri de tratamente: non-hormonale sau fara operatie.
Din punct de vedere al medicinii clasice nu stiu alte metode.
Orice alta procedura, bai de plante, ceaiuri, mai stiu si eu ce mai recomanda medicina traditionala – daca vrei sa incerci nu te poate nimeni impiedica, tu decizi! Insa ai grija sa depistezi la timp o stare critica.
Cel mai bun e controlul ginecologic periodic si cu efectuarea unei ecografii, uneori poti sa recurgi si la un tip de ecografie transvaginala, care da niste imagini mai performante (dar costa mai scump).
Chisturile – surprize neplacute si pentru femeile insarcinate?
Da, din pacate, multe femei fac o ecografie a abdomenului inferior abia cand raman insarcinate. Daca faci o ecografie in prima sau a doua luna de sarcina si medicul descopera un chist ovarian, nu dispera!
Medicul chirurg, specialist in obstetrica – ginecologie iti va spune ca, daca se intalmpla ceva neprevazut (de pilda torsiunea de ovar) el te poate opera fara probleme din trimestrul II de sarcina (doar pentru extragerea chistului).
Din luna a patra de sarcina mai mult ca sigur chistul ovarian nu se mai vede la ecografie pentru ca uterul a crescut si blocheaza imaginea. Iti spun din nou, nu te speria pentru ca exista mari sanse ca chistul sa fie resorbit daca nu este prea mare!
Daca nu apar situatii neprevazute, medicul poate alege atunci cand nasti sa ti se faca cezariana si chirurgul sa verifice ovarele, sa vada daca mai exista chistul sau nu. Daca ai chisturi, le poate extrage si pe ele odata cu efectuarea operatiei.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!