Te-ai străduit din plin să le dai copiilor o educaţie desăvârşită. Te-ai felicitat că la capitolul „educaţie copii” n-ai ce să-ţi reproşezi. Totuşi, de ceva vreme, ai observat că au început să întindă coarda… Să apese exact acele „butoane” care te scot din sărite la maximum. Fie că nu-şi duc la îndeplinire sarcinile, fie au o atitudine nepotrivită pentru un copil bine crescut. Şi-atunci începi să te întrebi: Oare chiar m-am descurcat atât de bine cu educaţia copiilor? Nu cumva am dat greş pe undeva de au acest comportament?
Educaţie copii: Schimbări de comportament
În perioada preadolescentină, mulţi copii încep să-şi schimbe comportamentul, iar părinţii încep să-şi facă griji. Copilul dulce, care până acum voia să-şi petreacă fiecare secundă în compania ta, te priveşte acum rece, dispreţuitor, stânjenitor. Aşa cum copiii trec prin acestă fază către adolescenţă, părinţii, la rândul lor, trec printr-un moment dureros. Într-un fel plâng „dispariţia” copilaşului drăguţ şi inocent, iubitor şi curios. În acelaşi timp faci cunoştinţă cu un alt copil, copil care, în dese cazuri, poate fi posac, mofluz, nepoliticos. De multe ori această transformare are loc brutal de repede, încât părinţii nici nu apucă să se obişnuiască cu ideea.
Totuşi, încă de când se naşte ar trebui să te aştepţi la asta.
Doar n-o să vrei să stea bebeluş toată viaţa. Adu-ţi aminte de fiecare dată că va veni şi perioada adolescenţei şi că orice se întâmplă este normal şi naturală. Asta nu înseamnă însă că trebuie să îi accepţi comportamentul lipsit de respect, grosolan sau acţiunile care să-i pună în pericol sănătatea şi chiar viaţa.
Formele de manifestare diferă de la copil la copil, însă dacă observi o schimbare bruscă şi extremă în comportamentul copilului tău, dacă acesta pare abătut, disperat, anxios pe o perioadă lungă de timp, este timpul să ceri ajutor specializat.
Pentru adolescenţi această perioadă este extrem de haotică, pe care unii o depăşesc mai uşor, alţii mai greu.
Pe lângă transformările fizice, hormonale, se schimbă şi mediul: se trece de la gimnaziu la liceu, este posibil să se schimbe oraşul pentru a ajunge la o şcoală mai bună, se leagă prietenii pe măsură ce se destramă altele… Dacă în familie au intervenit un deces, un divorţ, pierderea jobului de către unul dintre părinţi, toate aceste situaţii contribuie la accentuarea stresului care poate conduce la tulburări de comportament.
Trebuie însă să iei măsuri când observi orice tulburare de comportament. Nu trebuie să aştepţi ca totul să treacă de la sine.
Asa iti ranesti copilul fara sa stii? Afla cuvintele pe care n-ar trebui sa le folosesti vreodata! Comanda si tu ghidul Sfatulparintilor.ro pe care orice parinte responsabil ar trebui sa-l aiba! Detalii aici.
Educaţie copii: Sfaturi să faci faţă schimbărilor de comportament
1. Cel mai important lucru este să-şi cunoşti copilul.
Din modul în care el se comportă ar trebui să-ţi dai seama dacă este morocănos pentru că nu se simte bine, a pierdut un meci cu echipa şcolii, are probleme la şcoală, a luat o notă mică, este şicanat/agresat de colegi. În acest fel faci distincţia între o situaţie care va trece repede de la sine – pierderea unui meci, de exemplu – sau e ceva care, dacă nu se iau măsurile necesare, poate degenera într-un comportament obraznic pe o perioadă lungă de timp.
2. Vorbeşte cu copilul tău.
Chiar dacă totul pare în regulă, nu înceta să vorbeşti cu copilul tău. Dacă îl vezi mai abătut, te poţi duce la el şi să-i spui că ai observat că în ultima vreme nu este în apele lui, că-l iubeşti şi că eşti îngrijorat de ceea ce i se întâmplă. Ascultă-l şi dacă nu-ţi dai seama ce i se întâmplă n-ar fi rău să iei legătura cu profesorii, colegii sau alţi părinţi. Notele de la şcoală sunt şi ele un semnal de alarmă. Poate este agresat de alţi colegi şi nu are curajul să-ţi spună.
3. NU muşca momeala.
Deşi este bine să afli care este cauza comportamentului nepoliticos al copilului tău, este foarteimportant să nu-i dai mai multă “putere” decât e cazul. Îi poţi reaminti regulile casei – “În familia noastră toată lumea se respectă reciproc!”, dar nu intra într-o luptă pentru putere. Dacă a întins coarda prea tare, aşteaptă momentul în care sunteţi amândoi calmi şi abia atunci poţi seta consecinţele. Dacă reacţionezi în momentul în care îţi vorbeşte urât sau îţi întoarce vorbele îi dai satisfacţia că te-a enervat şi data viitoare îţi va încerca din nou limitele.
4. Fă un pas înapoi şi ia decizia corectă.
Majoritatea părinţilor reacţionează şi ia decizii în acelaşi moment în care copilul s-a comportat urât. Nu este de niciun folos. Dacă dai un pas înapoi, te calmezi şi reflectezi, ar trebui să îţi pui întrebarea “De ce are nevoie copilul meu în acest moment?”. Fă-ţi un plan pentru a rezolva problema copilului tău, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor lui, dar şi ale tale.
5. Stabileşte reguli ferme şi respectă-le.
Este foarte important ca el să îşi dea seama că a greşit. Dacă, să zicem, că a avut un comportament necivilizat (de exemplu a zis “Mda, bine!” când a ieşit din cameră), dar şi-a dus sarcinile la bun sfârşit, poate ar trebui să laşi lucrurile aşa cum sunt, fără să reacţionezi. Dacă însă limbajul a depăşit orice limită, atunci este cazul să iei măsuri. Îi poţi spune “Nu vorbim aşa unul cu altul în această casă! Te rog să-mi dai telefonul mobil, pe care îl vei recăpătă dacă în următoarele două ore îi vei trata cu respect pe toţi cei din casă!”. De multe ori, când folosesc acest limbaj, copiii nu încearcă decât să vadă unde este limita. Iar dacă de fiecare dată le transmiţi această limită ferm, dar pe un ton neutru şi calm, nu vor mai avea ce să testeze.
Chiar dacă ai avut o zi proastă la serviciu, te-ai certat cu partenerul de viaţă, nu exagera când copilul întinde coarda. Până la urmă, asta e datoria lui. Iar datoria ta, ca părinte, este să îi reaminteşti limitele.
Tu stii cum ii faci rau copilului tau fara sa vrei? Comanda si tu ghidul Sfatulparintilor.ro pe care orice parinte responsabil ar trebui sa-l aiba! Detalii aici.
foto: Depositphotos.com
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta