Poveştile tradiţionale spun că Moşul e o adaptare a Sfântului Nicolae, un episcop generos care a trăit în secolul al IV-lea în Mira, Lichia. Povestea s-a transmis apoi din generaţie în generaţie, iar acum ştim cu toţii că în noaptea de 5 spre 6 decembrie toţi copiii cuminţi primesc dulciuri de la Moş Nicolae.În folclorul olandez, Moş Nicolae (SinterKlaas) călătoreşte pe un cal alb, pe nume Amerigo. Coloniştii olandezi au luat cu ei povestea lui Sinterklaas când au plecat spre America secolului al XVII-lea. Astfel, Sinterklaas s-a transformat, treptat, în Santa Claus (Moş Crăciun).
Pastorul american Clement Clarke Moore a scris un poem în care l-a descris pe Moş Nicolae drept un personaj dolofan şi jovial, care împarte cadouri. Publicat pentru prima dată în ziarul „Sentinel" din New York în 1823, poemul a devenit imediat foarte cunoscut.