„Depresia cronică dispare ca prin farmec Janis Schonfeld, un designer de interior în vârstă de 46 de ani din California, suferea de depresie, din adolescență. Ea nu apelase niciodată la ajutor medical pentru această afecțiune până când, în 1997, a văzut un anunț într-un ziar. Institutul de Neuropsihiatrie al UCLA (Universitatea din California, Los Angeles – n.red.) căuta 51 de voluntari pentru un studiu clinic de testare a unui nou antidepresiv numit venlafaxină (Effexor). Schonfeld, a cărei depresie se intensificase până în punctul în care, soție şi mamă fiind, ajunsese chiar să se gândească la sinucidere, a profitat de ocazia de a face parte din studiu. Când Schonfeld a ajuns la institut pentru prima dată, un tehnician medical a conectat-o la un electroencefalograf (EEG) pentru a-i monitoriza şi înregistra activitatea undelor cerebrale timp de aproximativ 45 de minute şi, nu la mult timp după aceea, Schonfeld a plecat cu un flacon de pastile de la farmacia spitalului. Ştia că aproximativ jumătate din grupul de 51 de subiecţi avea să primească medicamentul şi jumătate avea să primească un placebo, deşi nici ea, nici doctorii care conduceau studiul nu aveau nicio idee în care grup fusese repartizată în mod aleatoriu. De fapt, nimeni nu avea să ştie acest lucru până la sfârşitul studiului. Dar, în perioada respectivă, acest lucru aproape că nici nu conta pentru Schonfeld. Era entuziasmată şi plină de speranţa că, după decenii de luptă cu depresia clinică, o afecţiune din cauza căreia uneori izbucnea brusc în lacrimi fără niciun motiv evident, ar putea în sfârşit să primească ajutor. Schonfeld a fost de acord să se întoarcă în fiecare săptă- mână, pe toată durata celor opt săptămâni ale studiului. De fiecare dată, răspundea la întrebări despre modul în care se simţea şi, de câteva ori, a fost supusă altor monitorizări EEG. Nu a durat mult după ce a început să ia pastilele și Schonfeld a început să se simtă considerabil mai bine, pentru prima oară în viaţa ei. În mod ironic, avea și stări de greaţă, dar aceasta era o veste bună deoarece ştia că greaţa era unul dintre efectele secundare obişnuite ale medicamentului testat. S-a gândit că în mod sigur trebuie să fi luat medicamentul activ, de vreme ce depresia ei începea să dispară, şi resimțea, de asemenea, efecte secundare. Chiar şi infirmiera cu care stătea de vorbă, în vizitele ei săptămânale, era convinsă că Schonfeld lua medicamentul adevărat, datorită schimbărilor prin care trecea. În sfârşit, la finalul studiului de opt săptămâni, unul dintre cercetători a dezvăluit adevărul şocant: Schonfeld, care nu mai avea tendinţe suicidale şi se simţea alt om după ce luase pastilele, se aflase, de fapt, în grupul placebo. Schonfeld a fost uluită. Era sigură că doctorul făcuse o greşeală. Pur şi simplu nu credea că se putea simţi mult mai bine după atâția ani de depresie sufocantă, pur şi simplu deoarece luase un flacon cu pastile de zahăr. Şi avusese până şi efectele secundare! Trebuie să fi fost o încurcătură. L-a rugat pe doctor să verifice din nou dosarele. A râs amuzată când acesta a asigurat-o că flaconul pe care îl luase acasă, flaconul care o făcuse să-și recapete viaţa, conţinea într-adevăr doar pastile placebo.”
Dr Joe Dispenza.
Workshop-ul de la București este semnalul tău! Nu lăsa nimic la voia întâmplării. Fii alături de mine la evenimentul de 17-19 Martie si conștientizează efectul Placebo din viată ta.
Mai multe detalii poți afla pe http://romania.joedispenza.events/ sau la nr. de telefon 0744165594, unde Roxana Costache te așteaptă cu informațiile de care ai nevoie.
