Horoscop Astrocafe.ro pentru luna septembrie 2013 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Horoscop Astrocafe.ro pentru luna septembrie 2013

Sfatulparintilor » Horoscop » Horoscop lunar » Horoscop Astrocafe.ro pentru luna septembrie 2013

 

Iată horoscopul lunii septembrie prezentat de

 

astrocafe.ro

 

 

Berbec

În prima parte a lunii se întrezăresc multe activități la serviciu, dar va fi nevoie să te descurci și cu treburile de rutină ale casei. Relațiile colegiale sunt bune, iar cele cu șefii încep să se dezmorțească începând cu 21 septembrie. Aspectul de Lună nouă se va forma în preajma datei de 5 septembrie, în Semnul Fecioarei, creându-ți efecte în sectorul muncii și al sănătății. Este posibil să primești oferte noi de colaborare sau activitatea desfășurată la actualul loc de muncă să se diversifice. Sănătatea este vulnerabilă, în special pe segmentele aparatului digestiv și în zona tălpilor, de aceea fii prudent și adoptă un program de lucru moderat și o hrană adecvată. Relațiile parteneriale sunt minunate, fiind posibilă lărgirea paletei de a lucra la proiecte profesionale de anvergură. La capitolul financiar apar modificări vizibile abia după 12 septembrie. Poți primi bani, bunuri sau favoruri de la și prin alții, însă poate fi vorba și despre rezolvări financiare ale unor demersuri făcute mai demult în acest sens. În preajma datei de 19 septembrie se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Peștilor, perioadă în care se recomandă introspecție, tăcere și evitarea spațiilor aglomerate. De evitat pe cât posibil consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale în intervalele 4 – 6 și 18 – 20 septembrie, deoarece există risc de confuzie și erori de diagnostic și tratament greu de remediat și controlat.

 

 

Taur

Relațiile sentimentale și cele cu copiii îți ocupă o bună parte din timp și eforturi până pe la mijlocul lunii. Comunicarea cu cei dragi este excelentă până în preajma datei de 10 septembrie, de aceea profită și discută pe larg tot ce îți dorești. Pe 5 septembrie se va forma aspectul de Lună nouă în Semnul Fecioarei, deschizându-ți o etapă nouă vizavi de iubire și implicațiile ei. Dacă ești deja implicat într-o relație amoroasă, aceasta se poate revigora, iar dacă ești singur este posibil să întâlnești o nouă provocare în acest sens. Important este să eviți critica excesivă și supraestimarea vizavi de cei dragi. Pe de altă parte sunt momente excelente pentru a-ți valorifica talentele native, ocupându-te de un hobby sau de activități recreative dragi sufletului tău. La serviciu este multă forfotă, în special după 10 septembrie. Relațiile socio-profesionale sunt armonioase, ceilalți te susțin, însă ai grijă să îți controlezi stările de spirit. Faptul că ai multe și mărunte de făcut în sfera profesională, va duce la o vulnerabilizare serioasă a organismului. Dialogurile cu medicii, analizele și intervențiile chirurgicale pot fi frecvente. O atenție deosebită trebuie să acorzi și relațiilor cu prietenii și protectorii. Unii nu îți mai fi pot alături, alții te pot pune în situații delicate, iar de alții te-ai plictisit pur și simplu, toate acestea culminând în preajma datei de 19 septembrie când se formează aspectul de Lună plină în Semnul Peștilor.

 

 

Gemeni

În prima parte a lunii septembrie, astrele îți trimit raze minunate și efecte în sectorul domestic. Este o perioadă favorabilă reparațiilor, curățeniilor, reamenjărilor de decor sau achiziționării de bunuri patrimoniale. În preajma datei de 5 septembrie se va forma aspectul de Lună nouă în Semnul Fecioarei, aspect care îți deschide o nouă etapă în relațiile familiale, dar și în privința spațiului locativ. Serile primei jumătăți ale lunii sunt potrivite reuniunilor de familie și depănării amintirilor de demult. Din 10 septembrie, dorința de socializare cu persoane dragi sau cu cei care împărtășesc aceleași hobby-uri cu tine va fi la cote înalte. Vei avea suficiente oportunități de a lua legătura și de a realiza diverse activități recreative cu aceste persoane, însă fii prudent! Excesele îți dăunează grav imaginii publice și nu în ultimul rând cheltuielile te-ar putea lăsa fără un sfanț. La serviciu, atmosfera se îmbunătățește, îndatoririle profesionale se vor desfășura mai ușor, iar colegii te vor susține pe alocuri. Totuși se conturează finalul unei etape profesionale, mai ales dacă ai o funcție de răspundere. Reține ce se petrece în relațiile socio-profesionale în preajma datei de 19 septembrie, deoarece formarea aspectului de Lună plină în Semnul Peștilor îți va aduce informații utile.

 

 

Rac

Călătoriile pe distanțe scurte, întâlnirile și dialogurile cu rudele și prietenii apropiați sunt frecvente în prima parte a lunii. Ai idei bune, gândurile îți sunt armonioase, iar vorbele tale vor fi absorbite cu plăcere de către ceilalți. Este o perioadă bună pentru asimilarea cunoștințelor, pentru susținerea examenelor sau altor forme de evaluare necesare ție în situația socio-profesională în care te afli. Pe 5 septembrie se va forma aspectul de Lună nouă în Semnul Fecioarei, oferindu-ți momente excelente de a aduce în viața ta prieteni noi. Din 10 septembrie ai spor și susținere astrală în treburile gospodărești. Planurile tale de îmbunătățire a condițiilor din spațiul locativ vor prinde contur, iar ajutorul celorlalți va fi la cote înalte. De asemenea, relațiile cu membrii familiei sunt bune și se poate cădea la pace pe orice subiect. Pe de altă parte se pare că vei avea ocazii deosebite de a te recrea, fie alături de prieteni, fie ocupându-te de un hobby. Activitățile desfășurate în comun cu alții se vor remarca prin seriozitate, dar și prin câștigurile aferente. Dacă în prima parte a lunii septembrie, mentalul concret este activat și îmbogățit de experiențe noi, în a doua parte a lunii informațiile acumulate vor duce la noi concluzii legate de lume și viață, modificându-ți scara valorilor morale. În sprijinul acestor lucruri va veni și aspectul de Lună plină, format în preajma datei de 19 septembrie, în Semnul Peștilor.

 

 

Leu

Capitolul financiar se va remarca din plin în prima parte a lunii septembrie. Sunt posibile venituri suplimentare din activitatea desfășurată la un loc de muncă, condiții de lucru mai bune și colegi înțelegători și serioși. Aspectul de Lună nouă ce se va forma în preajma datei de 5 septembrie în Semnul Fecioarei îți poate contura noi variante de câștig dintr-o activitate profesională diferită de cea curentă. Totodată poți primi sume de bani considerabile, cadouri sau favoruri din partea celor dragi. Ai fi tentat să cheltuiești mult, de aceea fii prudent și drămuiește-ți fiecare ban. Nu sunt recomandate investițiile pe termen lung, creditele, speculațiile financiare, mai ales că pe 19 septembrie se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Peștilor și îți va încheia o etapă de câștig cu ajutorul altora. De bază vor rămâne doar veniturile tale din munca proprie și economiile pe care reușești să le faci de-a lungul timpului. Verifică documentele financiare, achitarea taxelor sau altor tipuri de datorii, deoarece foarte ușor se pot produce erori sau neînțelegeri. Relațiile cu rudele și prietenii apropiați sunt armonioase și vesele. Este o perioadă bună de a sta mai mult de vorbă cu aceste personaje, de a împărtăși impresii și a depăna amintiri. Călătoriile pe distanțe scurte ar putea fi la ordinea zilei, fie în scop profesional, fie de agrement.

 

 

Fecioara

Ești vedeta lunii septembrie, pentru că aspectul de Lună nouă se va forma în preajma datei de 5 septembrie chiar în Semnul tău zodiacal. Ai forță, idei sclipitoare și mult farmec în vorbe. Alcătuiește-ți planuri de viitor, selectează-ți anturajul și ocupă-te mai mult de trupul și sufletul tău. A doua parte a lunii se evidențiază prin creșterea veniturilor din munca desfășurată la serviciu sau modificarea condițiilor de lucru. Totuși, în funcție de situația în care te afli ai putea câștiga bani frumoși din mici servicii făcute rudelor sau prietemilor apropiați și mai puțin de la locul de muncă pe care îl ai oficial. Pe de altă parte, evenimentele petrecute în ultimul an te vor ajuta să îți schimbi scara valorilor morale și să adopți o altă conduită de viață. Relațiile sentimentale și cele cu copiii se vor detensiona, iar cheful de distracții și aventuri îți va reveni încet, dar sigur. În preajma datei de 19 septembrie se va forma aspectul de Lună plină în Semnul Peștilor, dinamizându-ți sectorul partenerial. Unele parteneriate sau colaborări vor ajunge la final, fie datorită neimplicării unor colaboratori, fie pur și simplu că s-a finalizat cu succes activitatea propusă inițial. Totuși ia în calcul factorul necunoscut, care oricând poate crea situații interesante, dar răscolitoare. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele inimii, de aceea dozează-ți eforturile și muncește atât cât este necesar.

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 01/09/2013