Familie-Părinţi/Job, bani, cariera

Mit sau adevar: mor barbatii mai devreme decat femeile?

13 iunie 2011, , Vizualizări: ...

Cand vine vorba despre sanatate, de fapt, despre felul in care se ingrijesc de sanatatea lor, barbatii raman mereu cu un pas in urma femeilor.

Dupa mai multe cercetari, specialistii din Statele Unite au stabilit ca barbatii mor inaintea femeilor, la varste mult mai mici, conform sursei medicale bettermedicine.com. E drept ca bolile de inima creeaza probleme destul de serioase si in randul femeilor, insa aceleasi boli de inima “ataca” barbatii cam cu 10 ani mai devreme, ca varsta, decat atunci cand survin in randul femeilor. In fiecare an, in Statele Unite, se sinucid cam de patru ori mai multi barbati, decat femei. Si de doua ori mai multi barbati decat femei mor din cauza problemelor cu alcoolul.

 

Probabil ca anumite diferente biologice explica aceste statistici. Astfel, medicii specialisti sunt din ce in ce mai convinsi de faptul ca barbatii mor mai devreme din cauza bolilor de inima si din cauza faptului ca nu beneficiaza de “protectia” estrogenului, hormon specific feminin. Asigurarile medicale se pare ca reprezinta un alt factor: un numar foarte mare de barbati (mai mare decat cel al femeilor) nu au nici un fel de asigurare medicala.

O alta mare diferenta majora consta in comportamentul specific masculin. Barbatii, pur si simplu, prin comportamentul lor, ignora cu buna stiinta problemele de sanatate si par sa fie, de foarte multe ori, complet inconstienti: mult mai multi barbati decat femei fumeaza si beau peste masura. Profilul celui care nu-si pune centura de siguranta la volan este unul masculin, cu siguranta, inaintea celui feminin.

 

Intrebarea fireasca este “de ce”? De ce barbatii par a fi atat de inconstienti cand vine vorba de sanatatea si siguranta lor? Evolutia si adaptarea la mediul inconjurator ar putea fi parti din explicatie. Anumite tipuri de comportamente din cele mai sus mentionate ar putea avea, cu siguranta, rostul lor, in anumite circumstante de viata.

Insa cert este ca barbatii accepta greu sfaturi medicale, merg doar impinsi de la spate la spital, si asta doar atunci cand “le ajunge cutitul la os”. Daca ar face-o, multi gandesc ca li s-ar stirbi ceva din masculinitate, ca n-ar mai fi suficient de “barbati” daca s-ar controla la doctor toata ziua buna ziua.

 

Desigur, toate aceste idei nu reprezinta o regula general valabila, aplicabila tuturor barbatilor din toate timpurile si din toate colturile lumii. Specialistii au stabilit ca in special barbatii din Statele Unite si Marea Britanie (si alte cateva tari) traiesc insotiti toata viata de un anumit profil al barbatului perfect, care presupune competitivitate, autocontrol, capacitatea de a-si asuma riscuri in viata, si puterea de a se stapani atunci cand au vreo suferinta (boala). S-a ajuns chiar pana acolo unde s-au creat chestionare care sa lamureasca subiectul si care sa constate cat de mult traiesc barbatii in conformitate cu aceste principii si cat de mult le afecteaza aceste principii sanatatea. Rezultatele au fost ingrijoratoare. Barbatilor le pasa mai mult de ce-ar spune, ce-ar face si mai ales ce-ar crede despre ei alti barbati, decat de pericolul cancerului de piele, de exemplu. Teama de a nu fi priviti ca niste fiinte slabe, cu apucaturi feminine, este mai mare decat teama de boala. Este adevarat, insa, ca toate cercetarile bazate pe chestionare ridica mereu un semn de intrebare: cat de sincer raspund oamenii la intrebari? Si e drept ca nu putem avea o certitudine de 100% in ceea ce priveste sinceritatea lor. Insa cu siguranta exista multi barbati care sunt ferm convinsi ca daca beau si fumeaza mai mult si, desigur, nu poarta nici centuri de siguranta sunt “barbati adevarati”, iar masculinitatea lor nu poate fi pusa la indoiala.

 

Oricum, toate aceste tare au si o rezolvare, ca orice alta problema din viata noastra. Primul pas este sa constientizam ca avem o problema; sa ne recunoastem, ca barbati, inconstienta si teribilismele si sa incepem sa lucram cu ele – sau impotriva lor. Iar medicii si sotiile pot face si ei ceva in acest sens: de exemplu, nu le mai spuneti barbatilor cu probleme digestive “mananca asa cum manca sotia ta, care tine o dieta sanatoasa, adica mai multe fructe si legume”; in loc de asta le puteti spune: “mai multe fructe si legume te vor ajuta sa fii mult mai competitiv la munca pentru ca iti vor da mult mai multa energie”. Nu zambiti, chiar va functiona aceasta abordare!

 

 

(foto: dreamstime.com)

Cuvinte cheie:

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (3)

  1. claudia79 spune:

    FRUMOS ARTICOL FELICITARILE MELE.CRED CA DA MOR CEI CARE BEAU MULT SI SE ENERVEAZA MULT

  2. 27ralu spune:

    Cred ca depinde.daca e un barbat care se ingrijeste si merge la doctor,si are grija de sanatatea lui,atunci va trai mai mult decat o femeie care nu are grija de ea.

  3. ananaghi spune:

    nu e o regula!depinde de modul de viata si de starea de spirit,optimistii traiesc mai mult!

Comenteaza

Meniu