A inceput scoala, prilej pentru mamici sa se gandeasca ce sa le mai puna copiilor lor in pachetul pentru scoala. Vestea buna este ca si tie iti poti face acelasi pachet si te vei bucura de aceleasi beneficii, chiar daca nu esti copil.
Când folosim conceptul de „educație pozitivă”, ne referim în acest context la aspectul de utilitate, astfel încât să împlinim pe termen lung atât binele copilului, cât și binele adultului. I
De foarte multe ori gandim ca parinti, ca succesul copiilor nostri in sport este foarte mult legat de talent.
Află în continuare ce spune specialistul despre acest lucru, precum și alte lucruri importante de care trebuie să ții cont.
Furia este un sentiment pe care fiecare dintre noi il traieste, inca de la cele mai mici varste. In copilarie, sentimente precum furie, tristete, teama sunt foarte greu de gestionat, cu atat mai mult cu cat acest gen de trairi este catalogat de catre adulti ca fiind “rau”, “negativ”, de care trebuie sa ne ferim.
Copiii indigo. In ziua de astazi, copiii sunt altfel. Nu o data am ajuns rand pe rand, noi adultii, la aceasta concluzie.
Copilasul tau a implinit de curand 4 anisori. Ai observat si tu ca, atunci cand il pui in patut pentru a-i citi o poveste, are unele probleme cu distingerea culorilor? Este posibil ca el sa fie daltonist?
Pentru mămici și tătici, îmbrăcarea unui copil mic poate fi o adevărată provocare, mai ales atunci când vă grăbiți! Iată câteva sfaturi care să vă ajute să vă alegeți cu înțelepciune hainele și să îi gestionați încăpățânarea celui mic, atunci când apare.
Pentru fiecare părinte în parte, capitolul “educaţie copii” este primordial. Toţi părinţii îşi doresc să fie admiraţi prin exemplul de educaţie a copiilor lor. Iar educaţia copiilor este unul dintre cele mai grele examene pe care trebuie să le dea părinţii. Pentru că de ei depind dezvoltarea frumoasă şi armonioasă a copiilor, adulţii de mâine, şi viitorul societăţii.
Educatia copiilor este un capitol foarte delicat si foarte important in meseria de parinte. Sunt multe metode de educare si fiecare parinte incearca sa le adapteze in functie de personalitatea sa si a copilului sau. Sunt parinti care isi educa copiii sub puterea “fricii” si chiar a batailor, altii care apeleaza la vorba buna, altii care sunt adeptii recompenselor si altii care recurg la pedepse.
Cercetatorii de la una dintre cele mai bine cotate scoli din America s-ar putea sa fi raspuns la una dintre cele mai importante intrebari pentru omenire: cum sa cresti copii buni.
Îți surâde ideea de a avea o pisică alături de care copilul tău să crească? Felinelor le place să se joace, să mănânce și să doarmă, ceea ce se potrivește de minune în acest context, deoarece copiii tind să se bucure de aceleași lucruri.
In cazul in care te-ai gandit sa cumperi o lampa de veghe pentru copii, insa nu esti hotarata, iti vom prezenta principalele beneficii ale acestui produs pentru a fi sigura ca ai luat decizia potrivita.
Nu e parinte care sa nu vrea sa-si invete copiii despre bunele maniere. Un copil care cunoste regulile de bune maniere este privit altfel in societate, iar parintii isi merita, cu prisosinta, laudele.
Există numeroși factori ce influențează creșterea în înălțime a copilului, printre care factorii genetici, nutriția, activitatea hormonală, gradul de implicare în activități fizice.
Jucariile copiilor sunt una dintre cele mai mari bucurii ale lor. Jucariile copiilor ii pot ajuta sa-si dezvolte abilitati psihice si fizice, ii pot invata diverse lucruri, de la litere si cifre, animale si fructe, la limbi straine. Indiferent de jucarie, copiii sunt incantati sa fie incojurati de ele. Si nu e copil sa nu faca vreo obsesie pentru una dintre zecile de jucarii pe care fiecare le are in casa.
Probabil ca nu intelegem ce inseamna sa simti credinta cu adevarat pana nu avem anumite experiente ale contactului cu lumea divina care ne reseteaza complet tot ce credem ca am sti despre ce inseamna scopurile vietii.
Atat timp cat copilul este mic, parintele stie ca trebuie sa-i stea alaturi, sa-l indrume, sa-l ghideze, sa-i arate toata iubirea si dragostea, sa-i acorde toata atentia.
Bronsita la copii este o afectiune a cailor respiratorii medii si mari. De obicei, bronsita dispare de la sine. Insa iti poti ajuta copilul sa se simta mai bine.
Cum se face slime? Aceasta este o intrebare pe care multi parinti si-o pun, mai ales ca majoritatea copiilor numai despre slime vorbesc.