Un produs Himalaya Herbal Healthcare ce a trecut testul timpului, al traditiei si al celor peste 300 de studii clinice la care a fost supus.
Dermatita atopică se dezvoltă atunci când există o predispoziție genetică. Dacă unul dintre părinți are dermatită atopică, atunci sunt 30% șanse ca și bebelușul să moștenească aceleași caracteristici ale pielii. Dacă ambii părinți au dermatită atopică, probabilitatea crește cu până la 70%. Adulții cu dermatită atopică trebuie să fie foarte atenți la nevoile bebelușilor lor pentru a acționa chiar de la naștere.
Cu siguranta ai auzit o multime de sfaturi din batrani de genul “Nu citi daca lumina e slaba, ca-ti strici ochii!”, “Nu-ti pocni degetele, ca faci artrita!”.
Iata cand ar trebui sa iei antibiotice si cand ar trebui sa le eviti, potrivit specialistilor de la Motherandchild.net.
Iata care sunt complicatiile deficitului de magneziu si o lista cu cele mai bune alimente care te vor ajuta sa-i oferi corpului tau aceast mineral de care are atat de multa nevoie.
Febra la copiii mici este un fenomen destul de des întâlnit, dar în faţa căruia tinerii părinţi, care se confruntă cu aceasta pentru prima dată, au tendinţa de a se îngrijora peste măsură.
Multi oameni sar peste micul dejun dimineata, mai ales atunci cand se grabesc sa ajunga la locul de munca. Oricine cauta sa doarma inca 5 minute si astfel avem putin timp pentru a lua micul dejun.
Stresul isi pune amprenta pe fata femeilor, mai mult decat ne-am dori. Pana nu demult se credea ca doar femeile isi aleg instinctiv barbatii mai putin stresati, explicatia fiind ca stresul reduce fertilitatea, ceea ce nu-i face “eligibili”.
Putini oameni stiu de efectele miraculoase ale suculului de morcov, de aceea trebuie sa stiti ca acesta este un remediu natural pentru tratarea cancerului si a ulcerului.
Toata lumea stie ca sportul ajuta foarte mult la mentinerea unei stari bune de sanatate si previne multe boli, in special cele de inima. Indemnul de a alerga, pe strada sau pe banda de alergat, la sala de gimnastica sau acasa, este unul cunoscut. Daca alta forma de sport nu ai timp sau chemare sa practici, macar alearga, spun medicii.
Desi Halloween-ul este o sarbatoare importata, copiilor nostri le place foarte mult. Iata cateva idei simple sa sarbatoresti Halloween-ul cu copiii, acasa la tine.
Odata cu venirea toamnei, anotimpul culorilor contrastante, ne este imposibil sa nu remarcam la tot pasul micii arbusti teposi cu fructe de un rosu aprins care aduc o pata de culoare marginilor de drum.
n ziua de astazi, multa lume munceste foarte multe ore pe zi, pana tarziu in noapte, isi ia mai putina vacanta decat inainte, se pensioneaza mai tarziu.
In viata de zi cu zi suntem atenti si prevenim tot mai multe lucruri. Spre exemplu, ca sa evitam o raceala, suntem atenti cum ne imbracam, ca sa nu luam virusi pe laptop, avem intotdeauna instalat un antivirus si, daca avem o noua pereche de pantofi, automat avem in geanta si leucoplast. Probabil ca va este cunoscuta cel putin una dintre situatiile enumerate mai sus.
Pentru a preveni gripa, trebuie sa aveti o imunitate puternica, insa in cazul in care sunteti deja bolnavi, trebuie sa luati masuri mai serioase.
Te simti epuizat? Renunta la aceste obiceiuri care te secatuiesc de energie.
Dermatita atopica este a doua cea mai intalnita cauza pentru care oamenii vin la dermatolog. Dermatita atopica este o afectiune ereditara care apare atunci cand bariera cutanata este slabita, iar microbiomul de la nivelul pielii este dezechilibrat.
Rumalaya forte, prin cantitatea mare de Boswellia serrata – planta folosita in medicina indiana pentru efectul sau antiinflamator si analgezic, reprezinta o optiune sigura pentru tratamentul durerii articulare. Principiul activ al extrasului este acidul boswellic care, pe langa efectul antiinflamator, are si un efect de intarziere a degradarii cartilajului articular.
Ca sa ai o alimentatie echilibrata si sa iti asiguri sanatatea de la luna la luna, trebuie sa stii anumite informatii pretioase din medicina traditionala chineza legate de alimentatia sezoniera. Multi dintre noi suntem constienti de textura, gustul, aroma, consistenta si energia (chi, asa cum o numesc chinezii) a fiecarui produs proaspat, fie ca este din propria curte sau cumparat de la piata. Insa a manca fructe importate prin partea cealalta a globului in mijlocul iernii nu inseamna doar extravaganta financiara, dar cauzeaza dizarmonie in corp, spun chinezii!
Stresul este omniprezent in viata omului modern. Si numeroasele studii legate de stres au demonstrat efectul sau nociv asupra sanatatii oamenilor. Este adevarat ca putin stres poate fi chiar bun pentru oameni, insa cand acestia sunt sub presiune in mod constant, coplesiti, axiosi, sau total ametiti, efectele pot fi devastatoare.