Depozitul de grăsime suplimentar din jurul taliei ne afectează sănătatea, chiar dacă nu ne încadrăm într-un grad ridicat de obezitate.
Deși este adesea trecut cu vederea, sforăitul poate ascunde afecțiuni serioase, care nu țin doar de sfera ORL sau de somnologie, ci și de sănătatea orală. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică pe larg ce leagă sforăitul de structura maxilarului, poziția limbii și sănătatea orală în general.
Remediile tradiționale încă stârnesc interes, mai ales pentru cei care au crescut cu ele sau care caută alternative naturale la medicamente.
Ficatul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman, având rol esențial în detoxifiere, metabolizarea nutrienților și reglarea multor procese vitale.
Femeile trec prin numeroase etape biologice de-a lungul vieții — pubertate, menstruație, sarcină, alăptare, menopauză — fiecare venind cu nevoi nutriționale distincte.
În medicina populară românească, unele combinații aparent neobișnuite s-au transmis din generație în generație datorită eficienței lor.
Ficatul este una dintre cele mai complexe și importante glande din corpul uman. Are peste 500 de funcții, iar printre cele mai esențiale se numără detoxifierea organismului, metabolizarea substanțelor, reglarea hormonilor și stocarea vitaminelor și mineralelor.
Oamenii care încearcă să slăbească cred, de multe ori, că mâncarea este problema, în timp ce nu este deloc aşa.
Decizia de a ne pune fațete dentare este una extrem de importantă, care ne poate schimba foarte mult înfățișarea. Un pas esențial este alegerea corectă a culorii acestora, astfel încât rezultatul să fie unul cât mai aproape de natural.
Într-o lume tot mai preocupată de sănătate și detoxifiere naturală, obiceiurile simple, dar eficiente, devin din ce în ce mai populare.
Un somn odihnitor este esențial pentru sănătatea fizică și mentală, iar calitatea acestuia influențează direct energia, starea de spirit, concentrarea și chiar sistemul imunitar.
Balonarea și senzația de greutate în zona abdominală sunt probleme frecvente, cauzate adesea de alimentație dezechilibrată, stres sau un tranzit intestinal lent.
HPV (virusul papiloma uman) se transmite prin contact sexual. Unele tulpini ale virusului provoacă veruci genitale, în timp ce altele pot duce la apariția cancerului.
Ficatul este laboratorul intern al organismului nostru. El filtrează toxinele, metabolizează grăsimile, procesează medicamentele și susține imunitatea.
Tusea persistentă poate fi una dintre cele mai supărătoare simptome ale sezonului rece sau ale alergiilor de primăvară.
Prins între stresul de la muncă, plata facturilor, problemele de familie și încercarea de a rămâne sănătos în aceste vremuri tulburi, poți ajunge să suferi de anxietate. Cum o poți combate fără medicamente?
Apa cu lămâie este unul dintre cele mai simple și eficiente obiceiuri pentru detoxifierea naturală a organismului.
Vaccinarea gratuită împotriva virusului HPV va fi extinsă, oficial, până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
În fiecare zi, mii de femei din România trec printr-o transformare profundă – fizică, emoțională și mentală – fără să știe exact ce li se întâmplă.
Un metabolism mai accelarat inseamna o sanatate mai aproape de perfectiune si o conditie fizica mai buna.