Marii bogaţi ai lumii sunt priviţi, de obicei, ca fiind oameni de succes, autodidacţi şi cu un simţ foarte pronunţat al disciplinei, care, muncind din greu şi dedicându-se total scopului lor, au reuşit să-şi deschidă oportunităţi la care n-ar avea acces nici o persoană obişnuită.
Steve Jobs a fost declarat de revista Fortune cel mai celebru manager al deceniului trecut.
Ştim cu toţii, la modul general, că veniturile sunt prea mici şi cheltuielile sunt prea mari. Dar dacă nu reuşeşti să ţii lucrurile sub control, în curând vei începe să acumulezi datorii.
Robert Kiyosaki este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri americani. Investitor de succes, autor şi speaker, Robert Kiyosaki a devenit celebru datorită seriei de cărţi de educație financiară “Rich Dad” (Tată Bogat).
La locul de muncă, atât gravidele, cât şi mamele pot să beneficieze de măsuri de protecţie socială, în baza legii.
Există multe motive pentru care te-ai putea gândi să lucrezi de acasa. Poate vrei să fii propriul tău şef, sau poate ai nevoie de mai mult timp pe care să-l petreci cu familia sau poate, pur şi simplu, simţi nevoia
Cei mai bogați 400 de americani au împreună o avere mai mare decât cei mai săraci 150 de milioane de americani, arată statisticile.
Celebrul Warren Buffett se află pe locul al treilea în topul celor mai bogați oameni din lume şi este, probabil, cel mai mare investitor din toate timpurile. Având în vedere că şi-a câştigat singur averea, el cunoaşte din proprie experienţă
Trăim cu toţii într-o lume plină de incertitudini, asta e clar. Tot ceea ce ne înconjoară – natură, oameni, lucruri etc. – se află într-o continuă transformare, iar rezultatul ei este dincolo de limita cunoaşterii noastre.
Sunt deja mulţi ani de când băncile au devenit o prezenţă aproape constantă în viaţa noastră.
Ce părere ai avea dacă ai putea să depui bani la o bancă, să obţii o dobândă rezonabilă, medie, iar anul următor să primeşti un cadou de 25% din banii depuşi de tine?
Deşi ne bucurăm cu toţii că partea cea mai grea din criza financiară a trecut, totuşi îi mai resimţim încă efectele.
Ştim cu toţii că de fiecare dată când ne gândim la investitii, în mod automat ne gândim şi la noţiunea de riscuri. Acest aspect este absolut tipic investitiilor şi este mult mai puţin prezent în viaţa noastră normală, de zi cu zi.
Aşa este, ţi-ai dat imediat seama, cei mai bogati oameni din lume te pot învăţa şi pe tine cum să ajungi ca ei. Adică bogat.
Unul din conceptele cele mai “fierbinţi” ale perioadei pe care o traversăm – şi totodată foarte controversat – este cel de venit pasiv.
De cele mai multe ori există anumite diferenţe între realitatea obiectivă şi felul în care ea este percepută de fiecare dintre noi.
Inevitabil, vor veni şi momente în care va trebui să-ţi restrângi cheltuielile pentru a-ţi putea plăti din datorii sau pur şi simplu pentru a pune nişte bani deoparte pentru o vacanţă sau un proiect personal.
Marii bogati ai lumii sunt de obicei priviţi ca fiind oameni de succes, autodidacţi şi cu un simţ foarte pronunţat al disciplinei, care, muncind din greu şi dedicându-se total scopului lor, au reuşit să-şi deschidă oportunităţi la care n-ar avea acces nici o persoană obişnuită.
A avea un cont bancar cu costuri şi comisioane mici este, în această perioadă, un lucru destul de greu de realizat.
Vrei să faci investitii de succes, să obţii nişte venituri suplimentare şi să-ţi câștigi independența financiară? Perfect!