Editoriale

Una din cele mai grele si toxice trairi ale noastre aici pe Pamant este cea de vinovatie. Ea este cea mai joasa ca vibratie si transmite un mod de a functiona pentru multa lume.

Ce are special acea persoana la care totul pare a merge struna si dorintele fierbinti se implinesc?

Cand elementele din jur, din viata exterioara, care ne dadeau stabilitate se clatina… noi ne clatinam la randul nostru, nu-i asa?

Vibratiile ridicate sunt asociate in general iubirea, iertarea, pacea, compasiunea iar vibratiile joase sunt asociate cu trairi precum ura, frica, lacomia, depresia.

Aceasta este o rugaciune puternica si benefica oricarui suflet de om aflat in aceasta calatorie tumultoasa cu suisuri si coborasuri, uneori intelese alteori nu, numita viata pe pamant.

Cadourile pe care ni le fac copiii nostri reusesc sa ne tulbure si sa ne reaminteasca ce inseamna simbolul iubirii.

Doare. Doare tare. Doare amintirea, atat de puternic incat parca o simti in celule, in oase, in carne, in organe.

Un parinte, fost elev de 9 si 10, pune presiune prin educatia sustinuta asupra copilului sau care este certat si cand ia nota 9 sau 8, care este motivat “poti mai mult, stii bine ca poti” si reuseste sa isi vada visul cu ochii

Baietelul Cristi are 8 ani si este in clasa a 3 a. Intr-o zi, Cristi vine de la scoala suparat nevoie mare.

Adolescenta este perioada marilor incercari si descoperiri, cea care defineste cel mai mult personalitatea si deciziile viitorului adult.

Este cunoscut faptul ca semintele sunt o mare sursa de energie si sanatate, adevarate bombe de bine, de vitalitate, de imunitate si de vindecare a zeci de afectiuni.

Daca esti in cautarea unui loc in fata caruia sa te inclini cu respect privind grandoarea si maretia creatiei naturii, o optiune care te va fascina este insula Lefkada din Grecia.

O asemenea experienta demna de trait este Tara Hategului. Aceste plaiuri cu totul speciale atat ca peisaj cat si ca nivel energetic sunt cele de unde a pornit istoria poporului roman

Aveam vreo 10 ani cand am aflat pentru prima data din cartea lui Marcel Proust numita “In cautarea timpului pierdut” despre tehnica memoriei involuntare.

O noua zi se incheie, o zi din toamna anului 2009. E 8.30 seara. Plec de la birou, unde detin o functie cu raspunderi mari, intr-o companie importanta in care muncesc de 16 ani.

A fost o data ca niciodata o balerina numita Alina. Aceasta balerina muncitoare a visat de mica sa simta fericirea.

O zi obisnuita de viata. Citesc, pe o postare pe Facebook, a nu stiu cata oara, ca suntem propriii creatori ai vietilor noastre, indiferent daca ne place sau nu creatia pe care o avem in fata ochilor, prin oamenii si intamplarile traite.

A fost o data ca niciodata o pisica frumoasa si pufoasa care avea un prieten pe cinste cu care se intelegea de minune.

Stam pe malul marii. Noi doua si o umbrela. Mica, colorata si prea fragila in fata vantului agitat din aceasta zi prea torida de la malul Marii Negre.

Adelina a gresit. A facut ceva si a spus ceva ce a dus la supararea parintilor ei. Adelina are 6 ani, doar 6 ani.