Mulțumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce mi-ai luat și pentru tot ce mi-ai lăsat

Aceasta este o rugăciune puternică și benefică oricărui suflet de om aflat în această călătorie tumultuoasă, cu suișuri și coborâșuri, uneori înțelese, alteori nu, numită viață pe Pământ.

Ne restabilește echilibrul dintre ce credem noi, în capul nostru, că ni se cuvine și pentru ce suntem în stare să spunem „Mulțumesc”, indiferent cât de mult nu se suprapun cele două filme în mintea noastră.

Ne ajută să rămânem smeriți și cu recunoștință pentru darurile vieții ce se revarsă asupra noastră și pentru care nu ne gândim prea des să mulțumim.

Cum ar fi că ne trezim zilnic, că avem ochi funcționali să vedem, urechi numai bune de auzit chiar și ce nu ne convine, picioare harnice care ne duc de colo-colo. Pentru un subconștient perfect funcțional, care comandă organismului să îndeplinească toate funcțiile pentru care noi nu facem nimic special, conștient, că avem ce pune pe masa celor dragi.

Ne face să ne gândim o clipă dacă nu cumva dorințele și ambițiile noastre sunt și ele încadrate în ordinea perfectă a Universului și a planurilor sale și că, uneori, când ceva nu ne iese, este felul vieții de a ne spune că e mai bine să fie așa, un mai bine pentru binele suprem al tuturor celor implicați.

Încă de la vârste fragede, de copii, suntem setați de întreaga societate să avem, să avem, să avem, să fim mai buni, să avem mai mult și mai multe, fie note mai bune și mai multe, fie realizări mai mari și mai multe, fie succes mai mare și mai bogat. De mici asociem câștigul cu bucuria și pierderea cu durerea, fără să avem pic de mecanism în cap despre cum să facem față situațiilor numite de noi drept „pierderi”, cum să nu ne pierdem stima de sine, respectul de sine, încrederea în viață și în tot ce urmează mai bun să vină.

Citeste si:Poveste de suflet: Calatoria pe sarma a sufletului unei balerine oarecare

Trecând anii, putem privi în urmă și vedea că ceea ce a fost cândva pierdere a fost, de fapt, momentul în care viața a luat o altă turnură, menită nouă, mai bună, mai plină de împliniri.

Uneori nu înțelegem ceva ce nu ni s-a dat ori percepem că ni s-a luat, deși noi meritam acel lucru, acel ban, acea relație, acel succes. Poate nu înțelegem deloc, toată viața, un anumit asemenea moment, însă în asta stă capacitatea de a ne abandona cu încredere Universului, vieții, ghizilor spirituali ce știu mai bine decât noi ce e bine pentru noi și pentru ceilalți cu adevărat.

Uneori primim o lecție de viață despre generozitate.

Dacă a fi generos înseamnă a da din preaplinul tău când ai chef, cui ai chef și dacă ai chef, alegându-ți tu „victima”, acel generos este, de fapt, un salvator și este prins în acest film al minții sale, păcălindu-se cât este el de generos în viața sa. Adevărata generozitate a sufletului constă în a ști să dai drumul la ce a plecat de la tine sau nici nu a venit la tine, deși tu, din toți porii tăi, susțineai că ți se cuvine, că așa este drept și corect.

Dacă avem încredere în Univers și în faptul că nu există greșeli, vom putea da drumul la ceea ce ținem cu dinții și cu brațele încordate, considerând că e pentru noi. Dacă e pentru noi, va veni la noi. Dacă nu, se va duce la destinatarul real, timp în care de noi va avea cu siguranță grijă viața, ca să primim tot ce e mai bun pentru bucuria și împlinirea noastră, în acord cu ce și-a propus sufletul nostru să trăiască aici.

Citeste continuarea: 1 2