Oricine iubeste viata. Poate ca oamenii nu-si iubesc vietilor lor in particular, insa iubesc conceptul de viata. Credem ca totul este posibil in viata.
In ultima vreme, multi oameni au observat ca exista o adevarata sincronicitate intre ganduri, sentimente si actiuni. T
Descopera, in cele ce urmeaza, ce semnifica culorile chakrelor si care este rolul fiecareia dintre acestea.
Este greu să te separi emoțional de o mamă care refuză să accepte că ai crescut. Când o astfel de mamă este narcisică și posesivă, granițele se estompează: copiii rămân incapabili să se desprindă, iar mama își proiectează nevoia de control și validare asupra lor. Iată în ce constă dinamica și cum te poți proteja:
Sunt oameni care privesc orice întâmplare, fericită sau mai puţin fericită, ca pe o lecţie din care au mereu câte ceva de învăţat. Există şi o altă categorie de persoane, care nu doar că trage concluziile care se cuvin, însă le adună şi le transmit şi altora astfel încât cât mai mulţi oameni să poate beneficia de pe urma lor.
Burnout-ul parental a devenit una dintre cele mai frecvente forme de epuizare psihică în România anului 2025.
Inca de la nastere, fiecare fiinta umana este lasata sub protectia unor ingeri pazitori care au sarcina precisa de a o asista in orice moment al vietii sale
Conform unor cercetari psihologice, puteti afla multe despre o persoana prin modul in care deseneaza un copac. Te intrebi ce inseamna cand desenezi copaci?
Pentru mulți, răspunsul vine repede: grijă, sacrificiu, protecție, iubire necondiționată. Dar aceste răspunsuri sunt șoapte ale minții și ale lumii. Sunt ecouri ale unui rol învățat, transmis, interpretat cu seriozitate până la uitarea de sine.
Viata nu va fi niciodata perfecta, dar nici nu trebuie sa fie grea tot timpul. Noi nu avem decat o singura viata sa traim si, in multe feluri, viata este aceea pe care tu o creezi.
Într-o lume care te întreabă constant ce ai și ce faci, prea rar ți se oferă spațiul să te întrebi: Cine ești, cu adevărat?
Te-ai întrebat vreodată de ce, chiar și ca adult, simți că vorbești o altă limbă decât părinții tăi? De ce orice conversație se poate transforma ușor într-un conflict?
Iertarea este adesea prezentată ca un act eliberator, un gest de noblețe interioară care ne permite să mergem mai departe.
Vrei aia și ailaltă, dar nu-ți pasă cu adevărat de de ce le vrei
Te-ai simțit vreodată „mai bătrân” decât cei din jur, chiar și în copilărie? Ai simțit nevoia de a proteja, de a înțelege, de a vindeca – fără să știi de unde vine această chemare profundă?
Cuvântul „temperament” se referă la amestecul de trăsături sau tendințe naturale cu care o persoană se naște și care fac parte din personalitatea sa.
Ai tendința să atragi oameni cu probleme, relații dezechilibrate sau situații în care tu devii automat cel care „ajută”?
Fiecare adult poartă în sine urmele copilului care a fost. Modul în care ai fost iubit, înțeles, susținut sau ignorat în copilărie îți modelează profund comportamentele și alegerile din viața matură.
Orice suflet care vine pe Pământ vine cu o amprentă unică și cu o „misiune de vindecare”. Nu ne naștem întâmplător în familiile noastre – ne alegem mama și tata la nivel de suflet.
Anxietatea de separare este o tulburare emoțională frecventă, care afectează nu doar copiii, ci și adulții.