Una dintre cele mai dificile sarcini ale vietii de proaspat parinte este acela de a deprinde bebelusul sa se culce si sa doarma intreaga noapte singur. Cu putinarabdare si constanta nu constituie o misiune imposibila.
Inceputul oricarei relatie este, pentru cele mai multe cupluri, o luna de miere. Insa odata depasita aceasta perioada, partenerii incep sa isi arate adevaratele personalitati, au opinii diferite etc. Acest lucru poate cauza frustrare, iar de aici pana la izbucnirea unei dispute nu e decat un pas.
Sezonul 2 al serialului animat Eroii în Pijama debutează la Disney Junior pe 12 mai, la ora 9:00, urmând ca noi episoade să poată fi vizionate în fiecare sâmbătă, la aceeași ora.
Cu resurse si cunoastere mai mult decat generatiile dinainte, ca parinte, te implici cu toata energia pentru a-i netezi calea copilului tau. Iti propun un test inovativ, usor ca fulgul, care te va uimi. Vei primi ajutor in cunoasterea copilului
Vara aproape s-a instalat iar temperaturile ridicate nu ne fac doar să ne schimbăm obiceiurile, ci și garderoba.
A lucrat timp de mai mult de 15 ani in media TV, in trustul Intact, fiind pe rand director media, director PR si comunicare si director de marketing. La inceputul anului 2010, insa, a decis ca e timpul pentru o schimbare radicala, care sa ii ofere mai mult timp petrecut alaturi de copil
Horoscop chinezesc Anul Sarpelui. Anul Sarpelui este al saselea din zodiac chinezesc. Zodiacul chinezesc are 12 zodii: Sobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Sarpe, Cal, Capra, Maimuta, Cocos, Caine, Mistret. Fiecare an se va repeta o data la 12 ani. Afla aici cum sunt copiii nascuti in
Cea de a zecea editie a targului dedicat animalelor de companie aduce in premiera un spatiu de expunere de 5.000 mp, in care vor fi organizate jocuri si concursuri cu premii pentru vizitatori.
Nu sunt fumatoare si sunt convinsa ca avertizarile de pe pachetele de tigari sunt cat se poate de reale: fumatul chiar dauneaza grav sanatatii. Din pacate, cunosc si ce efecte poate avea fumatul pasiv pentru sanatatea unui om. Iar cand
Dacă nu știai până acum, parfumul poate spune multe despre personalitatea ta și din acest motiv gusturile în materie de arome au fost subiectul multor studii. Rezultatele acestora spun că ne alegem parfumul nu doar în funcție de afinitățile pentru diferite arome, ci și în funcție de felul noastru de a fi.
A fi parinte este una dintre cele mai minunate meserii si, totusi, una dintre cele mai dificile. Zilnic in viata parintilor apare o noua provocare, dar ceea ce ramane constant valabil este misiunea de a-i asigura celui mic fericirea. Din primele
Admitere la liceu 2018. Absolventii claselor a VIII-a din promotia 2018, indiferent de varsta, precum si cei din promotiile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2018-2019, se pot inscrie la liceu (cursuri de zi).
Legaturile cu unii membri de familie de familie pot fi foarte stranse, in timp ce cu altii pot fi de-a dreptul problematice. Si, desi sunt membri de familie, relatia cu acestia din urma poate fi chiar toxica.
Nașterea prin metoda Bradley vine în sprijinul femeilor care își doresc o experiență naturală de naștere, fără prezența medicamentelor pentru dureri. Află mai multe informații despre metoda Bradley.
Cum stăm tot mai prost cu timpul liber, este firesc să ne dorim ceva care să nu ne solicite prea mult, chiar și când vine vorba de făcutul unghiilor. Manichiura cu gel a prins tot mai mult teren în ultimii ani, și pe bună dreptate.
De cand am devenit mame, nu de putine ori ni se poate intampla sa ne amintim cum ne cicaleau mamele noastre. In același timp, incepem sa conștientizam faptul ca acum am devenit și noi ca ele, tinand neaparat ca ai noștri copii sa faca anumite lucruri.
Stilul de viata urban si factorii de mediu poluanti regasiti aici ne cauzeaza constant probleme de sanatate amplificate in randul celor mici.
Dacă te gândești să îți schimbi look-ul, nu există moment mai bun decât intrarea în noul an. Revelionul trebuie să te găsească elegantă, cu o vestimentație cool și, dacă vrei să surprinzi, este cazul să adopți o nouă tunsoare.
Bobul drept este o coafură clasică, însă anul acesta nu va fi cea mai inspirată alegere, dacă vrei să arăți ca o fashionistă adevărată. Și pentru că primăvara este anotimpul schimbărilor de look, îți propunem să încerci o coafură îndrăzneață și sexy. Noi am văzut-o la Mila Kunis și ne-am îndrăgostit iremediabil!
Stim cât de prețios este timpul tău, așa că astăzi îți dăm cea mai bună veste: nu mai trebuie să stai ore întregi la salon, pentru a obține culoarea perfectă de păr. Acest secret a fost împărtășit de hairstylist-ul canadian Theresa Cook, care a găsit o metodă rapidă și eficientă de a-ți schimba look-ul.