Trebuie sa imi readuc aminte in mod constant ca am noroc, pentru ca in ultime vreme ma simt tot timpul epuizata. Poate ca este din cauza gripei de care se pare ca nu reusesc sa mai scap, sau poate ca sunt obosita pentru ca copiii mei sunt la varsta la care au nevoie de atentia mea in fiecare secunda atunci cand sunt cu ei acasa.
Nu ma intelege gresit, ii iubesc la infinit, dar asta nu inseamna ca imi place ca nu am mai stat la baie fara intreruperi de mai bine de cinci ani.
In ultima vreme, am impresia ca imediat ce ajung acasa de la serviciu, ma aflu intr-o cursa contra cronometru. Dureaza o vesnicie sa pregatesc cina, sa curat inevitabilul suc de pe canapea si eventual sa imi pregatesc propria portie de mancare inainte ca restul familiei mele sa termine de mancat. Uneori sunt in picioare prin bucatarie atat de mult incat mi se pare ca nici nu mai merita sa ma asez la masa.
Uneori am impresia ca daca nu sunt la serviciu, facand lucruri pe care trebuie sa le fac pentru sefii sau colegii mei, atunci sunt acasa, facand lucruri pe care trebuie sa le fac pentru sotul si copiii mei. Si cand simt asta, imi dau seama ca imi este dor de prietenele mele. Mult.
Imi este dor sa facem planuri pe ultima suta de metri. Imi este dor sa vorbesc cu ele fara sa fiu intrerupta de intrebari cum ar fi „unde se duce luna in timpul zilei?”, sau „de ce au iepurasii urechi mari?” „dar eu de ce nu am urechi de iepuras?”
Citeste continuarea pe COPILUL.RO
