Iată câteva accesorii la modă în anul 2022 care îți pot schimba casa într-una mai frumoasă și mai utilă:
Instagram este una dintre cele mai mari rețele sociale din lume și este folosită de peste 1 miliard de utilizatori pentru partajarea de fotografii și videoclipuri.
Postul, o metoda de restrictionare a consumului de alimente, se practica de mii de ani. Se pare ca exista beneficii ale postului cu apa si despre asta o sa vorbim in acest material.
Obiectele cereşti au fascinat dintotdeauna oamenii, iar astronomia, ştiinţa care le studiază, este una dintre cele mai vechi de pe pământ.
În sfârșit începe să fie destul de cald afară pentru a putea să mergeți în parc iar micuțul tău să poată socializa. Dar asta nu înseamnă că nu mai trebuie să investești timp în copilul tău.
Într-un articol anterior, am vorbit despre persoanele care au drept la moștenire (vocație succesorală). Pe scurt, nora, ginerele, cumnatul, etc. (care au calitate de afini, respectiv rude prin alianță) și nici concubinul nu au drept la moștenire!
Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că ceea ce mâncăm are potențialul să ne ajute sau să ne facă rău.
Miercuri, 2 martie 2022, ne vom bucura de o spectaculoasa Luna noua in Pesti. Fii pregatit sa intri in contact cu latura ta spirituala si cu Divinitatea.
Evenimente astrologice MARTIE 2022. Incepe a treia luna a anului, luna femeii, in care sarbatorim martisorul, dar si Ziua Femeii.
Fructele Maqui nu mai sunt de mult un secret pentru cei preocupati de sanatatea lor. Ele sunt laudate peste tot ca fiind noul super-aliment din magazine, si nu fara motive.
„Trebuie să muncesc din greu, ca să-mi trimit copiii la facultate!” „I-ai întrebat dacă ei chiar vor să facă o facultate, înainte să cheltuiești o mulțime de bani ca să-i ții la studii și să învețe o meserie care nu-i interesează, doar fiindcă vrei tu să ai copii cu studii superioare, să-ți faci ambiția ta?
„Comunică mereu cu Dumnezeu, cere-I ajutorul, roagă-L să te ajute să eliberezi gândirea negativă, îndoielile, convingerile de genul „Nu merit să obțin….”, „Nu am nicio valoare”, „Nu sunt suficient de bun”, „N-o să reușesc niciodată …..”.
Horoscop lunar MARTIE 2022. Iata horoscopul general al lunii MARTIE 2022. Incepe prima luna a primaverii, atat calendaristic pe 1 ale lunii cat si astrologic o data cu echinoctiul de primavara.
Februarie 2022 se dovedeste a fi o luna intensa. Dar, mai ales, este luna in care poti face pace cu umbrele tale.
Statisticienii spun ca anumite meserii sunt preponderente in randul oamenilor nascuti intr-o anumita luna.
„Cum pot să-mi dau seama dacă relația noastră a murit sau nu? Știu că nu funcționează, dar nu știu dacă a murit sau se mai poate face ceva.” Întrebă-l pe partenerul tău.
Daca 2022 a avut un inceput slab, mai este timp ca lucrurile sa se schimbe… in bine. Conform astrologiei vedice – separata de astrologia occidentala – Anul Nou are loc de fapt pe Ugadi (insemnand „o noua era”)
Toate gravidutele viseaza la o nastere usoara, care sa decurga cat mai lin, cu un travaliu scurt si, daca se poate, nedureros.
Aproape toate planetele majore din zodiac au perioade retrograde care apar in mod regulat in astrologie, in timpul carora par sa se miste inapoi pe cursul lor obisnuit.
Mulțumiți pentru tot ceea ce primiți, indiferent că sunt lucruri mici sau lucruri mari – și nu mă refer doar la „lucruri” materiale.