Adolescenți

Toți copiii se trezesc uneori plângând sau speriați dintr-un vis urât. Coșmarurile fac parte din dezvoltarea lor și, deși pot fi tulburătoare pentru părinți, nu sunt un semn de boală.

Aflarea faptului că propriul copil este agresat (bullying) zguduie orice părinte. Vestea bună: există pași clari ca să-l protejezi emoțional, să documentezi corect situația și să colaborezi eficient cu școala.

Un nou an școlar nu înseamnă doar caiete noi și emoții pentru elevi, ci și un parteneriat reînnoit între părinți și profesori.

Experiențele educaționale calitative pentru copiii lor sunt în vizorul părinților de pretutindeni. Construirea unei relații solide profesor-elev joacă un rol esențial în anii formativi ai micuților, contribuind la crearea unui mediu în care copiii se simt în siguranță, sprijiniți și entuziasmați.

Adolescența vine la pachet cu provocări atât pentru tineri, cât și pentru părinți. Una dintre cele mai frecvente situații este atunci când copilul începe să se retragă, să se închidă în cameră și să evite dialogul.

Refuzul mâncării este una dintre cele mai frecvente situații care îi pun pe părinți pe gânduri. Fie că este vorba despre un bebeluș aflat în perioada de diversificare, un copil mic care brusc nu mai acceptă alimente pe care le adora, sau un școlar care întoarce capul de la masă, reacția firească a părinților este să se îngrijoreze.

Ca părinți, facem tot ce putem pentru a ne ști adolescenții în siguranță. Îi avertizăm constant să stea departe de pericolele vizibile: să nu ia droguri, să nu consume alcool, să nu fumeze, să nu mănânce junk food. 

Diminețile grăbite îi fac pe mulți părinți să pună în ghiozdan primul snack la îndemână, dar de multe ori acesta se strică repede sau nu oferă energia necesară pentru o zi plină de școală.

Tableta și telefonul au devenit parte din viața zilnică a copiilor. Jocuri, clipuri, rețele sociale – toate sunt tentante și îi pot ține ore întregi lipiți de ecrane.

Toți părinții își doresc copii fericiți, încrezători și capabili să facă față provocărilor vieții. Totuși, chiar și din cele mai bune intenții, putem comite erori subtile care, în timp, ajung să erodeze încrederea celor mici în propriile forțe.

Încrederea în sine este fundamentul unei vieți echilibrate și fericite. Copiii care cresc cu o stimă de sine sănătoasă se simt mai pregătiți să înfrunte provocările, să-și exprime emoțiile și să relaționeze armonios cu ceilalți.

Septembrie vine cu emoție și agitație: copiii se întorc la școală, părinții se pregătesc pentru un nou ritm, iar întreaga familie trece printr-o tranziție importantă.

Cu totii stim ca dupa vacante, copilasul isi intra mai greu in ritm. Iar daca micutul tau a terminat grupa pregatitoare si din toamna va incepe scoala, cu siguranta iti faci griji in legatura cu noul program. Totusi, daca a fost deja la gradinita, nu ii va fi foarte greu sa faca trecerea la programul de scoala.

Pregătirea copilului pentru noul an școlar nu este doar o provocare logistică, ci și una emoțională, iar ca părinte, trebuie să fii atent la toate aspectele acestei tranziții.

Ca părinte, instinctul de a-ți proteja copilul este firesc. Vrei să-l ții departe de pericole, să-i netezești drumul și să te asiguri că nu suferă.

Minciunile copiilor îi iau prin surprindere pe mulți părinți. Prima reacție este, de obicei, supărarea: „Cum de m-a mințit?” sau „Oare unde am greșit?”.

Prima săptămână de școală e plină de emoții și provocări, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Între manuale noi, orar, teme și prietenii care se leagă din nou, e ușor ca cei mici să se simtă copleșiți.

Cand esti suparat poti spune multe lucruri pe care apoi sa le regreti amarnic. Nici parintii nu scapa de aceasta problema, mai ales cand “porumbeii” sunt adresati, la nervi, copiilor lor.

Oricât de mult ne-am dori să îi protejăm, copiii noștri vor trece inevitabil prin momente de eșec: o notă mică, o competiție pierdută, un refuz sau o ceartă cu un prieten.

Relaţia părinţi copii se consolidează cu multă răbdare, încă de la primele secunde de viaţă ale bebeluşului. Îi vorbeşti, îi arăţi lumea care îl încojoară, îl înveţi ce este periculos şi ce nu, încerci cât de mult să-l ocroteşti, dar şi să-i acorzi independenţa de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios.