Rețete de ciorbe și supe pentru copii - Pagina 3 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

Rețete de ciorbe și supe pentru copii

retete de ciorbe si supe pentru copii
Credit foto: Imagine de Andrzej Rembowski de la Pixabay

Ciorbiță de pui cu legume

Ce ne trebuie: 200 g inimioare de pasăre, 1 ceapă, 1 dovlecel, 1 ardei gras, 100 g fasole verde păstăi, 1 lămâie, sare după gust.

Cum se prepară: speli inimioarele de pasăre, le pui la fiert la foc mic, într-un litru de apă cu puțină sare. Îndepărtezi mereu spuma care se formează. Cureți și speli legumele. Tai ceapa mărunt, ardeiul cubulețe, iar dovlecelul și păstăile bețișoare de 3-4 cm lungime. Fierbi legumele împreună cu carnea timp de 15 minute, apoi potrivești de sare și acrești cu zeamă de lămâie.

Le servești copiilor ciorba călduță, iar celor mai mici le tai mărunt carnea și legumele.

Retete pentru copii: Chiftelute cu morcov, marar si patrunjel

Supă-cremă de ficat de pui

Ce ne trebuie: 200 g ficăței, 1 ceapă mare, 1 ardei gras, 1 rădăcină de păstârnac, 3 roșii, 1 dovlecel, 50 ml ulei, 2 felii pâine.

Cum se prepară: speli ficățeii și îi înăbuși cu uleiul și 100 ml apă. Adaugi ceapa, ardeiul, dovlecelul și păstârnacul curățate și tăiate cubulețe și roșiile decojite, tăiate mărunt. Lași să se înăbușe împreună timp de 5 minute, apoi completezi cu apă fierbinte până la 1 litru și le fierbi timp de 15 minute. Stingi focul, pui la înmuiat feliile de franzelă și mixezi totul în blender sau pasezi printr-o strecurătoare fină.

Supă-cremă de pește

Ce ne trebuie: 250 g pește ușor de dezosat — cod, merluciu, șalău —, 2 morcovi mici, 1 cartof, 1 ardei, 1 fir de praz, 1 praf de sare, 1 gălbenuș, 1 lingură smântână, ¼ legătură pătrunjel verde.

Cum se prepară: pui peștele la fiert după ce l-ai spălat, curățat și i-ai îndepărtat capul și măruntaiele în prealabil. Peștele va fierbe pentru 10 minute în 1 litru de apă cu sare. Scoți peștele, îl lași la răcit și îl cureți de pielițe și oase. Cureți și speli legumele, le tai în bucăți mici și le pui la fiert 15 minute în apa în care a fiert peștele. Scoți legumele și le pasezi prin sită împreună cu peștele dezosat, apoi le mixezi pe toate în blender, cu puțină zeamă. Amesteci piureul obținut cu zeama în care au fiert legumele. Pui din nou pe foc, adaugi smântâna amestecată cu gălbenușul și mai lași să dea într-un clocot. Presari pătrunjel tocat fin în fiecare farfurie.

Sursa: Cărticica practică nr. 19

(Sursa: Carticica practica nr 19).

Imagine de Andrzej Rembowski de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2 3

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Data articol: 06/07/2026 (actualizat la: 6 iulie 2026)