Aluat clătite. Cum să faci în 5 pași aluatul perfect pentru clătite. Plus 10 rețete de clătite delicioase - Pagina 5 din 5 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
Din 2010 • Peste 40.000 articole
Google Logo Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aluat clătite. Cum să faci în 5 pași aluatul perfect pentru clătite. Plus 10 rețete de clătite delicioase

aluat clatite - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - pancakes-2020863_1920
Credit foto: Imagine de -Rita-?‍? und ? mit ❤ de la Pixabay

Aluat clătite. Rețete de clătite americane

Clătite americane cu frișcă

Rețeta de bktalina

Ingrediente Aluat clătite

3 ouă
5 linguri zahăr
300 g făină
1 praf de copt stins în oțet
450 g iaurt
o linguriță unt
frișcă, dulceață sau miere (pentru umplutură)

Mod de preparare
Se amestecă toate ingredientele până se obține o compoziție omogenă puțin mai tatre ca la clătitele normale; se pun într-o tigaie care nu lipește, fără ulei și se coc pe ambele părți, dimensiunea unei clătite trebuie să fie cam cât o farfuriuță de desert (vor ieși cam 18 clătite)
După ce s-au răcit se iau câte trei, se ung pe o parte cu dulceață, la mijloc se pune frișcă și deasupra din nou puțină dulceață.

Poftă bună!

Clătite americane cu sos de afine (rețeta fără zahăr)

Rețeta de privatelaura

Ingrediente Aluat clătite

4 banane negre
1 cană lapte
1 cană suc de portocale
coajă rasă de portocale
2 căni mari făină
2 linguri miere de albine
1 cană afine congelate

Mod de preparare

Într-un castron, punem bananele curățate și zeama de portocale. Amestecăm cu un blender și adăugăm laptele.
Spălăm o portocală bine și apoi rădem coaja și o punem în compoziția de clătite.

Adăugăm făina amestecând continuu ca să nu se formeze cocoloașe. Ar trebui să obținem o compoziție groasă, ca o smântână grasă.
Pornim aragazul, pregătim tigaia și lăsăm să se încingă. Cu ajutorul unui polonic, turnăm din compoziție în tigaie și formăm un disc nu foarte gros. Lăsăm să se coacă pe o parte, apoi cu ajutorul unei palete speciale, întoarcem clătita. Lăsăm să se coacă,apoi o tranferampe o farfurie. Procedăm la fel, până terminăm toată compoziția.

Separat într-o cană, punem afinele și le blenduim. Adăugăm mierea și blenduim din nou.Obținem astfel o variantă grozavă fără zahăr și proaspătă chiar la celebra dulceață.
Sunt grozave și nu necesită multe ingrediente, ba chiar se pot face și de post, înlocuind laptele evident.

Poftă bună!

Clătite americane

Rețeta de celina74

Ingrediente Aluat clătite

– 2 iaurturi mici ( sau un iaurt și puțin lapte dulce)

– 1 lingură bicarbonat sau praf de copt

– 2 ouă

– 2-3 linguri ulei

– 3 linguri zahăr

– o ceașcă făină

– esență vanilie

Mod de preparare

Compoziția trebuie să iasă ca o smântână groasă, n se mestecă prea mult. Se unge tigaia cu ulei și se pune din compoziție cu polonicul sau lingura, depinde cât de mari vreți să fie foile. Se servesc cu dulceață, gem sau pudrate cu zahăr.

Poftă bună!

Aluat clătite. Rețete clătite crocante

Clătite crocante

Rețeta de Kassandra_2010

Ingrediente Aluat clătite

– 4 ouă;
– 10 linguri zahăr;
– 1 praf de sare;
– esență de rom (după preferință);
– 1 pliculeț praf de copt;
– 1 cană lapte;
– 1 cană apă minerală;
– 2 linguri ulei;
– 4 mere mari;
– 300 g nucă.

Mod de preparare

Ouăle, zahărul, sarea, esența de rom și praful de copt se bat bine cu telul sau se amestecă la mixer.
Se adaugă laptele călduț, apa minerală și uleiul și se amestecă până când obținem o compoziție omogenă. Apoi se adaugă făina, în ploaie, amestecându-se încontinuu și adăugând făină până când compoziția se îngroașă și curge mai greu de pe lingură.

Se lasă 10 minute să se odihnească, la frigider, timp în care se sparg nucile, se taie bucățele, se curăță merele și se dau pe răzătoare. Apoi se încorporează în compoziție, împreună cu bucățile de nucă.

Se încinge o tigaie pe aragaz, se “zăpăcește” puțin ulei în tigaie, doar cât să se ungă întreaga suprafață a tigăii, surplusul de ulei fiind scurs într-o ceșcuță, apoi se pun câte 2 linguri de compoziție la copt. Se întoarce clătita de pe o parte pe alta până se rumenește, apoi… alta la rând! ? Este important să se ungă tigaia cu puțin ulei înainte de fiecare clătită, altfel se vor lipi.

Se servesc după răcire.

Poftă bună!

Imagine de -Rita-?‍? und ? mit ❤ de la Pixabay

Citeste continuarea: 1 2 3 4 5

Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim! Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.
Cuvinte cheie:
Data articol: 06/09/2026 (actualizat la: 5 septembrie 2026)