Loviturile la cap la copii reprezintă o problemă cu care s-au confruntat majoritatea părinților și stârnește reacții de panică de fiecare dată.
Niciodată nu ştii prea mult despre sănătate. Specialiştii din întreaga lume au cercetat zeci de ani fiecare părticică a vieţii noastre şi au ajuns la concluzia că nu doar „genele bune” ne ţin sănătoşi până la 100 de ani, ci şi câteva alte mici obiceiuri. Iată 20 de secrete despre sănătate care te vor ajută să ai o viaţă lungă.
Cu totii ne dorim sa fim impliniti si fericiti. Insa, unele credinte pe care le avem ne impiedica sa ne indeplinim aceasta dorinta. Iata 15 obiceiuri la care ar trebui sa renunti ca sa fii fericit.
In secolul vitezei, cand suntem in majoritatea timpului liber pe drumuri si in care abia asteptam weekendul pentru o escapada la tara sau oriunde la aer curat, scaunul auto a devenit unul dintre cele mai importante articole pentru copii.
Să gătești sănătos pentru copilul tău nu trebuie neapărat să-ți consume foarte mult timp sau energie.
Cea mai mare planeta a sistemului nostru solar se pregateste pentru o noua aventura! Din noiembrie 2018, Jupiter a fost la el acasa, in zodia Sagetatorului, reincarcandu-si bateriile si stralucind intens.
Exista cateva trucuri pe care le poti pune in practica pentru a-ti vindeca intregul organism.
O mamă a doi copii a reușit o performanță incredibilă: nu doar a slăbit un număr impresionant de kilograme, ci a ajuns pe coperta unei reviste de profil.
Fiecare zodie are anumite fixuri de care nu poate sa scape. Iata despre ce este vorba.
Daca si tu ai probleme cu grasimea de pe burta, aceasta procedura te va ajuta sa scapi de ea.
Deodorantul cu ceara de albine si uleiuri esentiale se face repede si usor. In plus, nu dureaza mult sa te obisnuiesti cu el.
Editura Herald şi Librăria Seneca AntiCafe din Bucureşti (Str. Arhitect Ion Mincu nr. 1) vă invită joi, 12 decembrie 2019, ora 18.30, la evenimentul Provocările și vulnerabilitățile adolescenței.
Ai observat la copilul tău dificultatea de a urmări firul unei povestiri sau faptul că a uitat imediat ce i-ai explicat cu câteva minute înainte?
Editura Cartea Copiilor lansează „Gon, puiul de vulpe”, o carte semnată de scriitorul clasic japonez Niimi Nankichi şi ilustrată de Kuroi Ken.
Te-ai gandit vreodata ca rosiile pe care le mananci te mentin nu numai sanatos, ci si tanar? Cu siguranta stiai despre rosii ca sunt bogate in vitamine si antioxidanti, insa ti-ai imaginat ca mancandu-le ai grija de pielea ta?
Dieta in cauza promite pierderea a 10 kg de grasime in numai o luna, si nu numai asta, ci si beneficii pentru cresterea parului si unghiilor.
Date cu noroc, in functie de zodie. Persoanele superstitioase isi pot marca in calendar zilele norocoase in functie de zodia pe care o au.
Orice femeie a fost pusa macar o data in situatia dificila de a alege un cadou pentru un barbatul iubit din viata ei.
De foarte multe ori ne alegem sutienel gresite, fie ca nu stim masura corecta sau dorim sa scoatem in evidenta prea mult.
Iubirea este necesară la orice vârstă, cu atât mai mult în copilărie când se pun bazele a tot ceea ce înseamnă o viitoare ființă umană.